Alexandru Chendi

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Alexandru Chendi
Replace this image male.png
Alte nume Alexandru Cândea
Naţionalitate român
Născut 1826?, Câmpeni, judeţul Alba
Decedat 6 noiembrie 1848, Hălmagiu, judeţul Arad
Ocupaţie funcţionar

Alexandru Chendi alias Alexandru Cândea (n. 1826?, Câmpeni, judeţul Alba – d. 6 noiembrie 1848, Hălmagiu, judeţul Arad) a fost funcţionar, revoluţionar paşoptist din Transilvania.

Biografie

A fost asesor în comitatul Zarand. În timpul revoluţiei paşoptiste, la vârsta de 22 ani, a fost numit tribun (maior) în Legiunea Auraria Gemina, condusă de prefectul Avram Iancu. }n luna octombrie 1848 a primit misiunea de a se deplasa în Zarand pentru a împiedica eventualele excese pe care iobagii români ar fi fost tentaţi să le facă asupra populaţiei maghiare (în comitatul Zarand exista, conform recensământului din anul 1846, o populaţie de cca 53.000 români faţă de cca 710 maghiari).

În luna noiembrie 1848 a încercat să se opună cu lăncierii săi trupelor maghiare conduse de Gál László care voiau să intre în Hălmagiu în timpul expediţiei de pedepsire a românilor pe care o executau la ordinul guvernului de la Pesta. Unele surse spun că ar fi avut luptători prea puţini şi prea prost înarmaţi pentru a se opune inamicului, pe care l-a aşteptat pe Dealul Şortoc, la intrarea în Hălmagiu. Alte surse spun că ar fi fost prins prin trădare, cu concursul unei unguroaice de origine nobilă. Fiind capturat la Hălmagiu la 5 noiembrie 1848, a fost judecat de tribunalul de sânge maghiar, găsit vinovat de rebeliune faţă de guvernul ungar şi condamnat la moarte prin spânzurare. A fost executat a doua zi, 6 noiembrie 1848. Odată cu el a fost executat tribunul Antonie Ulrich, de origine german, născut la Beiuş, judeţul Bihor, capturat de trupele maghiare tot în 5 noiembrie.

Locul exact al mormântului tribunului Alexandru Chendi nu se cunoaşte.

Bibliografie

  • Briscu, Bogdan - Moţii şi luptele lor la 1848-1849, Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2012 ISBN 978-973-109-377-2
  • Chindriş, Ioan; Neamţu, Gelu - Procese politice antiromâneşti care au zguduit Transilvania în toamna anului 1848, Editura Viitorul Românesc, Bucureşti, 1995, ISBN 973-9172-25-3