Ancheta Kozma

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare

Ancheta Kozma (sau Raportul Kozma sau Comisia Kozma) a fost o acţiune a Guberniului Transilvaniei desfăşurată în anul 1848, prin care acesta încerca să determine dacă în Munţii Apuseni ai Transilvaniei există animozităţi între români şi maghiari şi dacă da, cine a provocat aceste tulburări.

Documentele emise de această comisie sunt dintre cele mai importante, privind începuturile revoluţiei paşoptiste din Transilvania. Ele cuprind informaţii privind evoluţia evenimentelor petrecute în Transilvania în perioada martie-iulie 1848.

Motivul anchetei

Cauzele care au dus la începerea Anchetei Kozma nu sunt complet elucidate. Există două păreri diferite referitoare la cauzele care au determinat începerea acestei anchete: o părere (a lui Silviu Dragomir) este că ancheta a început ca urmare a memoriului lui Simion Balint, privind un incident de la începutul lunii mai 1848, când cu ocazia primirii de către garda naţională maghiară din Abrud a unui număr de arme într-o zi de târg, populaţia a băut peste măsură, s-a produs o încăierare şi au fost rănite câteva persoane; cealaltă părere este a lui Iosif Sterca-Şuluţiu, care crede că după Adunarea Naţională de la Blaj din 3/15 mai 1848, autorităţile locale din Munţii Apuseni s-au speriat de posibilitatea apariţiei unor revolte în rândul moţilor, mai ales după confiscarea la Abrud a unor scrisori aparţinând lui Ioan Buteanu şi Alexandru Bătrâneanu.

Documentele din dosarul de anchetă spun însă că ordinul de acţiune a fost dat în urma primirii memoriului consiliului din oraşul Abrud, înaintat la 7 iunie 1848 Guberniului, şi care semnala că în Abrud şi în localităţile învecinate se fac simţite instigări în sânul poporului român, existând în opinia Guberniului condiţii ca aceste instigări să se transforme în "revolte sângeroase".

Alte motive pentru care comisia a fost trimisă în Munţii Apuseni sunt rapoartele alarmante ale judelui nobiliar Bisztrai József, care anunţa că românii din Bistra, judeţul Alba, au comis infracţiuni privind folosirea pădurilor, că Avram Iancu, la 6 iunie 1848, a ameninţat răzbunarea românilor morţi în masacrul de la Mihalţ, că acelaşi Avram Iancu a îndemnat românii, la târgul de la Câmpeni, să se înarmeze.

Constituirea şi componenţa comisiei de anchetă

Pentru a cerceta starea de spirit a populaţiei româneşti din Munţii Apuseni, Guberniul Transilvaniei (maghiar) de la Cluj a înfiinţat la începutul lunii iunie 1848 o comisie care să interogheze populaţia din zona Abrud - Roşia Montană - Câmpeni. Au fost numiţi de către Guberniu trei conducători ai anchetei: Kozma Pál, Nemegyei János (va provoca în octombrie 1848 conflictul de la Zlatna, soldat cu masacrul de la Zlatna, în care îşi va găsi sfârşitul) şi Némethy János. Aceştia aveau obligaţia de a cerceta circumstanţele în care s-au produs agitaţiile în rândul populaţiei româneşti din Munţii Apuseni şi să raporteze totul guvernatorului Transilvaniei, contele Teleki József (1790-1855). De asemenea, membrii comisiei aveau dreptul să ia măsurile necesare pentru liniştirea românilor din Ţara Moţilor, la nevoie cu ajutorul armatei (cca două sute de soldaţi secui) care a fost pusă la dispoziţia celor trei anchetatori.

Perioada şi locul anchetei

Ancheta s-a desfăşurat între 14 iunie - 20 iulie 1848, în Munţii Apuseni, în Ţara Moţilor, aproximativ în partea central-vestică a actualului judeţ Alba.

Desfăşurarea anchetei

Membrii comisiei Kozma au sosit la Zlatna la data de 13 iunie 1848 şi au început anchetarea populaţiei în zilele imediat următoare. Comisia şi-a desfăşurat cea mai mare parte a activităţii la Abrud.

Ancheta s-a desfăşurat fără folosirea violenţelor, dar s-au aplicat presiuni psihologice mari mai ales asupra martorilor de origine română. Comisia a arestat un număr de suspecţi sau de acuzaţi, de ambele etnii, română şi maghiară. Când însă comisia a intenţionat doar să aresteze câţiva maghiari, comandantul gărzii naţionale maghiare din Abrud, în fruntea subordonaţilor săi, a făcut presiuni asupra anchetatorilor ca acest lucru să nu fie pus în practică. Din acel moment, cetăţenii de origine maghiară nu au mai fost arestaţi, comisia (alcătuită din maghiari) decizând că:
„după astfel de precedente, comisia nu consideră sigur să procedeze în continuare în mod asemănător împotriva cetăţenilor maghiari şi nu doreşte să se expună unor noi atacări şi neaprobări”
({{{2}}})

Au fost audiaţi de către comisie 299 martori, români şi maghiari, de diverse confesiuni religioase, cu diverse meserii şi ocupaţii, din diferite clase sociale, din mai multe oraşe şi sate din Ţara Moţilor.

În timpul anchetei au fost arestaţi mai mulţi români (Iosif Moga, Ioan Corcheş, Teodoc Tioc, Samuilă Morar, Ioan Dandea, Iosif Sterca-Şuluţiu, Petru Ioanete, Nicolar Hacman, Gheorghe Balea, Gheorghe Ilisie şi Ioan Corpadea), dar numai trei dintre ei au fost reţinuţi: Simion Balint, Iosif Moga şi Gheorghe Ilisie. Restul au fost eliberaţi. Comisia a formulat, pe baza plângerilor martorilor, capete de acuzare împotriva unor cetăţeni de origine maghiară, dar şi de origine română. Românii acuzaţi au fost în cea mai mare parte viitorii conducători militari ai miliţiilor româneşti din timpul luptelor duse în anii 1848-1849 împotriva armatei şi miliţiilor maghiare. Cei mai importanţi acuzaţi au fost Avram Iancu, Simion Balint şi Ioan Buteanu. Ei au fost învinuiţi de instigarea poporului român la revoltă şi la înarmare împotriva maghiarilor, precum şi la nerecunoaşterea guvernului revoluţionar impus de revoluţionarii maghiari din Transilvania şi la respingerea unirii Transilvaniei cu Ungaria, conform programului revoluţionar maghiar.

Întrebările la care au trebuit să răspundă martorii în faţa comisiei de anchetă au fost următoarele:

  • Dacă în ultimul timp au avut loc în oraşul Abrud şi împrejurimi agitaţii?
  • Dacă răspunsul este afirmativ, atunci prin ce s-au manifestat şi între cine? În legătură cu toate acestea, martorul să enumere cazurile cunoscute care dovedesc cele de mai sus.
  • Cine au fost nominal, autorii acestor agitaţii, cine a răspândit sau a contribuit la creşterea acestora? Pe ce bază afirmă martorul cele de mai sus?

Printre cei interogaţi de comisie s-a numărat şi Alisandru Iancu, tatăl lui Avram Iancu (eronat numit în actele comisiei Avram Iancu senior).

Importanţa anchetei

Rezultatele anchetei sunt o sursă foarte importantă pentru reconstituirea activităţii revoluţionare a fruntaşilor români care au condus revoluţia paşoptistă din Transilvania. Prin răspunsurile date de martori şi informaţiile adunate de comisia de anchetă s-a putut reconstitui în bună parte activitatea politică a lui Avram Iancu, Ioan Buteanu şi alţii, din primele luni ale revoluţiei paşoptiste. De asemenea, documentele comisiei fac o adevărată "radiografie" a societăţii din epocă, indiferent că este vorba de maghiari sau de români. Ele indică stările de spirit în rândul celor naţionalităţi, animozităţile pe care le trăiesc, teama pe care o au una faţă de cealaltă, precum şi ideile care circulau printre români, legate de originea lor latină, numărul lor mult superior maghiarilor din Transilvania şi altele la fel de importante.

Este descrisă fidel acţiunea de mobilizare a românilor din 19 iunie 1848, un fel de exerciţiu de mobilizare ordonat de Avram Iancu, care vroia să vadă dacă se poate baza pe moţi în caz de invazie a armatei maghiare. La fel, activitatea de înarmare a populaţiei româneşti din munţi este redată în aşa fel se face un tablou foarte clar al situaţiei din zonă, cu conducătorii ei, cu masele care au participat la acţiune, cu aspectele organizatorice şi chiar cu detalii mărunte ale vieţii din acele zile.

Bibliografie

  • Neamţu, Gelu; Bolovan, Ioan, coordonatori - Revoluţia de la 1848 în Transilvania. Ancheta Kozma din Munţii Apuseni, Centrul de Studii Transilvane, Fundaţia Culturală Română, Cluj-Napoca, 1998 ISBN 973-577-108-x