Aurel Lazăr

Aurel Lazăr
Naţionalitate		român
Născut		5 august 1872, Oradea
Decedat		18 noiembrie 1930, Oradea, judeţul Bihor
Mormânt la		Oradea, judeţul Bihor
Ocupaţie		avocat, politician
Religie		ortodoxă
Căsătorit cu		Valeria Fejer
Părinţi		Teodor Iulia (Iuliana)
Copii		Liviu

Aurel Lazăr (n. 5/17 august 1872, Oradea - d. 18 noiembrie 1930), avocat, membru al Partidului Naţional Român, participant la Marea Unire şi membru al Marelui Sfat Naţional Român din Transilvania, membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei şi deţinător al Resortului Justiţie, deputat de Bihor şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, membru fondator al Uniunii Avocaţilor din România, preşedinte al PNŢ Bihor, primar al municipiului Oradea.

Originea şi familia

Înaintaşii lui Aurel Lazăr s-au stabilit la Săldăbagiu de Barcău, judeţul Bihor, după ce au venit din Transilvania în Crişana. Unul dintre strămoşii familiei este Ioan Lazăr, menţionat în secolul al XVIII-lea. Acesta era om înstărit şi a fost epitrop al bisericii ortodoxe din Săldăbagiu de Barcău. El a stăruit să se ridice în sat o biserică ortodoxă din piatră în locul celei vechi, din lemn.

Ioan Lazăr a avut patru fii: Mihail, Gavril, Ioan-Dumitru şi Ştefan. Primii trei au rămas plugari în sat. Ştefan (d. 1848) a învăţat carte şi a devenit preot şi prepozit în dieceza greco-catolică din Oradea. El a fost tatăl lui Teodor Lazăr şi bunicul lui Aurel Lazăr.

Părinţii lui Aurel Lazăr au fost Teodor Lazăr şi Iuliana (născută Papp). Aurel Lazăr s-a născut la 5/17 august 1872 la Oradea şi a mai avut o soră, Cornelia (căsătorită Kiss)

În toamna anului 1897 Aurel Lazăr s-a căsătorit cu Valeria Fejer, fiica avocatului Gheorghe Fejer din Ineu, judeţul Arad. Bunica maternă a lui Aurel, Silvia, era soră cu soţia lui Iosif Vulcan, Aurelia. Familia Lazăr a avut un singur fiu, Liviu, devenit avocat şi profesor la Academia de Drept din Oradea, ulterior mutată la Cluj.

Studiile

Studiile gimnaziale şi liceale le-a terminat la Liceul Premonstratens din Oradea în anul 1890, apoi s-a înscris la Academia Regală de Drept din Oradea. Timp de trei ani a studiat la această instituţie, beneficiind de o bursă din partea Fundaţiei Elena, Birta şi Ghiba şi de o altă bursă din partea Fundaţiei Gojdu. În anul IV al studiilor superioare s-a mutat la Facultatea de Drept din Budapesta, unde a terminat studiile juridice.

În ianuarie 1896 a obţinut titlul de doctor în drept de la Universitatea din Budapesta, iar la 30 iunie 1897 a susţinut examenul de intrare în avocatură. Imediat după obţinerea dreptului de practică şi-a deschis un birou particular la Oradea, de care s-a ocupat pentru mult timp asociatul său, avocatul Vasile Bledea.

Activitatea

Încă din studenţie Aurel Lazăr şi-a manifestat sentimentele naţionale faţă de poporul român, din care făcea parte. În această perioadă a semnat împreună cu alţi studenţi români o scrisoare trimisă preşedintelui Societăţii de Leptură din Oradea, care exclusese din rândurile sale pe Justin Ardelean, student român care criticase în revista satirică "Vulturul" politica statului maghiar faţă de naţionalităţi şi pe românii renegaţi.

În perioada Memorandumului, înainte de a începe la Cluj procesul memorandiştilor, peste două sute de studenţi români din Viena, Graz, Budapesta, Oradea şi Cluj, printre care s-a aflat şi Aurel Lazăr, au redactat şi răspândit un "Manifest" şi un "Apel", pentru a atrage atenţia asupra acestui proces. De asemenea, Lazăr a fost prezent împreună cu alţi români în gara din Oradea atunci când trei memorandişti dintre cei condamnaţi (Vasile Lucaciu, Ioan Raţiu, Iuliu Coroianu) au schimbat trenul în acest oraş, făcând o haltă de două ore.

El s-a implicat şi în viaţa culturală a românilor bihoreni, participând, organizând sau prezidând serate, baluri şi petreceri culturale. Începând cu anul 1897, Aurel Lazăr a început să strângă în jurul său din ce în ce mai mulţi studenţi români care învăţau la Oradea. Uneori chiar în casa sa, studenţii români care manifestau sentimente naţionale primeau sfaturile de care aveau nevoie, iar unii dintre ei, cum ar fi Nicolae Bolcaş şi Ioan Ciordaş, s-au aflat în primele rânduri ale luptei naţionale în anul 1918.

În 1897 A. Lazăr s-a numărat printre cei care au susţinut înfiinţarea Institutului de credit şi economii "Bihoreana", alături de Iosif Vulcan, Nicolae Zigre, Florian Duma, Coriolan Pop, Iosif Roman şi alţii. A devenit membru în comitetul director al băncii, iar ulterior avocat al acesteia.

Primele procese notabile la care a luat parte în calitate de apărător au fost cele intentate unor publicişti români de renume, persecutaţi de autorităţi. În februarie 1899 i-a luat apărarea lui Emanuil Măglaşiu, colaborator al ziarului Tribuna Poporului din Arad. În acest ziar Aurel Lazăr publicase un articol prin care protesta împotriva măsurii de exmatriculare a şaptesprezece studenţi români de către autorităţile maghiare, studenţi care îi luaseră apărarea lui Lucian Bolcaş, un alt student român care la o serată folosise un "ton mai îndrăzneţ" împotriva autorităţilor, fără a încălca însă legea. Pentru articolul său, A. Lazăr a fost amendat cu cincizeci de coroane.

În luna noiembrie a aceluiaşi an l-a apărat pe Ioan Russu-Şirianu, redactor la acelaşi ziar.

În anul 1904 a făcut parte din comitetul care sub auspiciile societăţii ASTRA a organizat jubileul de patruzeci de ani al revistei "Familia".

În noiembrie 1907 l-a apărat pe Ioan N.Nova, în mai 1908 pe Sever Bocu, în ianuarie 1910 pe părintele Roman Ciorogariu, toţi redactori la Tribuna Poporului. Pe lângă intelectualitatea ardeleană, de apărarea avocatului Aurel Lazăr s-au bucurat şi săteni din judeţele Bihor şi satu Mare, aflaţi în diferite procese cu autorităţile.

Pe plan politic implicarea sa în viaţa socială şi legăturile strânse cu fruntaşi ai românilor ardeleni, l-au propulsat rapid în rândurile Partidului Naţional Român din Transilvania. În 1901 a fost ales membru în Comitetul Executiv al partidului iar în 1906 a avut prima tentativă de a intra în Parlamentul de la Budapesta, candidând în circumscripţia Tinca din Bihor. Cunoştinţele şi experienţa insuficientă l-au împiedicat să câştige mandatul de deputat atât la alegerile din 1901 cât şi la cele din 1910. Cu toate acestea, prestigiul său a crescut simţitor, el fiind ales în 1907 preşedinte al departamentului bihorean al ASTREI (pe care o va reorganiza după război şi o va conduce până în 1930).

Un moment de cotitură în activitatea sa politică are loc în 1914, la dezbaterile publice organizate la Oradea de Societatea sociologilor maghiari. Atunci a fost invitat, alături de Vasile Goldiş, să susţină punctul de vedere românesc. Cu acest prilej a rostit discursul intitulat „Chestiunea de naţionalitate”, o analiză istorico-juridică importantă pentru cauza românească şi pentru traiectoria politică a lui Aurel Lazăr.

Primul Război Mondial

Izbucnirea Primului Război Mondial a însemnat pentru Aurel Lazăr, ca pentru toţi fruntaşii români ardeleni, o permanentă hărţuire din partea autorităţilor. A fost mobilizat şi deconcentrat în repetate rânduri şi persecutat pentru refuzul de a semna angajamente de fidelitate faţă de monarhia austro-ungară. Ca membru al Sinodului din Arad, a redactat protestul faţă de înfiinţarea „zonei culturale”, care afecta grav autonomia Şcolii şi Bisericii româneşti. La sfârşitul Războiului Aurel Lazăr a sesizat momentul favorabil şi s-a implicat direct în demersurile pentru înfăptuirea Marii Uniri.

Artizan al Unirii

Organizează şi găzduieşte şedinţa Comitetului Executiv al PNR de la 12 octombrie 1918. Cu această ocazie prezintă un proiect de „Declaraţie” şi este ales membru în biroul restrâns al noului Comitet Executiv. Textul final al Declaraţiei, compus de Vasile Goldiş şi expus de Alexandru Vaida-Voievod în Parlamentul maghiar, prin care a proclamat independenţa naţiunii române din Transilvania, conţinea şi câteva pasaje redactate de Aurel Lazăr.

A fost unul dintre cei şase delegaţi ai PNR care, împreună cu alţi şase delegaţi din partea social-democraţilor, au format la 29 octombrie Consiliului Naţional Român Central, înfiinţat la Budapesta şi mutat apoi la Arad. La 3 noiembrie înfiinţează Consiliul Naţional Român din Oradea şi Bihor, pe care îl conduce până la Unire.

La 1 decembrie avea să participe la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, în calitate de delegat din partea cercului Aleşd, Bihor. A fost ales membru al Marelui Sfat Naţional din Transilvania, iar ziua următoare, când s-a înfiinţat Consiliul Dirigent, a fost ales membru al acestui organ provizoriu, primind conducerea Resortului de Justiţie. La 21 septembrie 1919 a demisionat din Consiliul Dirigent, ca urmare a unor neînţelegeri cu Ioan Suciu.

În prim planul vieţii politice bihorene de după Unire

După realizarea Unirii, Aurel Lazăr a fost delegat de Consiliul Dirigent să preia instituţiile publice din Oradea şi Bihor. A refăcut organizaţia bihoreană a PNR, devenind şi preşedinte al acesteia. La 2 noiembrie 1919 a fost ales pentru prima dată deputat de Bihor, în primul Parlament al României Mari, din partea circumscripţiei Tinca. La alegerile din 3-4 iunie 1920 şi la cele din 7-8 martie 1922 a fost reconfirmat ca deputat de Bihor.

La 23 mai 1922 a fost înfiinţată Uniunea Avocaţilor din România, unul dintre membrii fondatori fiind şi Aurel Lazăr, numit vicepreşedinte al Uniunii. La 21 noiembrie 1923 a înfiinţat Reuniunea Meseriaşilor din Oradea, pe care a şi condus-o.

În 1925 s-a alătura grupului de "dizidenţi" din care au făcut parte Vasile Goldiş, Ioan Lupaş, Ion Lapedatu, Silviu Dragomir şi alţii, care a adresat un memoriu lui Iuliu Maniu, în care se cerea reorganizarea PNR. Lazăr nu a fost de acord cu unirea PNR cu Partidul Ţărănesc dar, la insistenţele lui Maniu, a acceptat în final fuziunea şi a fost numit preşedinte al organizaţiei PNŢ de Bihor. La 7 iulie 1927 a obţinut un nou mandat de deputat în Parlament. În sesiunile din anii 1928/1929 şi 1929/1930, a îndeplinit şi funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor.

Spre finalul vieţii, copleşit de boala care se agravase, a trebuit să refuze diferitele propuneri politice guvernamentale şi s-a retras din viaţa politică de la nivel naţional. La 7 iunie 1930 a fost ales primar al Oradiei, dar nu avea să îndeplinească acest rol pentru mult timp.

Moartea

S-a stins din viaţă la Oradea la 18 noiembrie 1930, la vârsta de 58 de ani.

Decoraţii şi medalii

A primit în 1928 Ordinul "Steaua României" în grad de mare ofiţer.

Bibliografie

• Neş, Teodor - Oameni din Bihor (1848-1918), Tipografia diecezană, Oradea 1937
• Zainea, Ion - Aurel Lazăr (1872-1930). Viaţa şi activitatea, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca 1999 ISBN 973-595-065-0
• Zainea, Ion, Aurel Lazăr (1872 - 1930), un exemplu de civism, în Chiriac, Aurel; Zainea, Ion (coord.), Aurel Lazăr şi epoca sa: culegere de studii, Editura Muzeului Ţării Crişurilor, Oradea, 2007 ISBN 978-973-87388-9-8

Bibliografie recomandată

• Zainea, Ion - Aurel Lazăr în documente, Editura Universităţii din Oradea, Oradea 2000 ISBN 973-8083-01-X