Bătălia de la Şcheia (6 martie 1486)

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare

Bătălia de la Şcheia (6 martie 1486). Confruntare în cadrul expediţiei otomane ce are ca scop înlocuirea domnului Moldovei, Ştefan cel Mare (14571504), cu pretendentul Hroiot, un fiu al lui Petru Aron (14511452, 1454 – 1457). Sultanul Bayezid al II-lea (14811512) încredinţează atacul aspra Moldovei sangeacbey-ului de Silistra, Bali bey Malcocioglu, Ali bey şi Iskender bey, cu ordinul de a-l îndepărta pe recalcitrantul domn.

Otomanii au trecut Dunărea pe la Isaccea, la 19 februarie 1486, iar peste câteva zile au trecut Prutul. Alături de oştile muntene, ele înaintează spre Siret, îndreptându-se spre Suceava.

În apropiere de Roman, Ştefan cel Mare le iese în întâmpinare, la Şcheia (Bulgari), cu o parte din armată. În prima parte a bătăliei, oştile lui Ştefan sunt învinse: „a bătut Petru Hronoda pe Ştefan voievod şi a câştigat lupta şi Ştefan voievod a căzut de pe cal şi a zăcut printre morţi de dimineaţă până la prânz. Atunci a venit călare un boier, cu numele Purice, care a recunoscut pe Ştefan voievod. Atunci a scos pe voievod de acolo, de şi-a adunat oastea lui, şi a trimis la Petru voievod pe un boier, anume Pântece, care s-a supus lui Petru voievod şi l-a scos afară din bătălie, după ce l-a convins că de acum câştigase bătălia. Şi cu ceata lui au tăiat capul lui Petru voievod şi au adus capul lui Ştefan voievod. Astfel, a rămas Ştefan voievod stăpân în ţară, cu ajutorul lui Dumnezeu”. (Cronicile slavo-române).

Cei doi boieri ai lui Ştefan, Purice şi Pântece, au schimbat situaţia, recuperarea domnului şi uciderea pretendentului a dus la mobilizarea trupelor şi la victoria moldovenilor.

Consecinţa cea mai importantă a acestor ultime conflicte cu otomanii a fost încheierea păcii cu sultanul, în acelaşi an (1486), Ştefan cel Mare fiind de acord şi cu plata tributului.

Bibliografie

  • George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti 2011