Barbu Ştirbey

Barbu Ştirbey
Născut		4 noiembrie 1872, Buftea
Decedat		24 martie 1946, Bucureşti
Ocupaţie		om politic, om de afaceri
Membru de onoare al Academiei Române
Ales		28 mai 1929
Preşedintele Consiliului de Miniştri
Mandat 4 iunie 1927 - 20 iunie 1927
Părinţi		Alexandru Dimitrie Ştirbei Maria Ghica-Comăneşti

Barbu Ştirbey (n. 4 noiembrie 1872, Buftea - d. 24 martie 1946, Bucureşti), om politic, om de afaceri, membru de onoare al Academiei Române, a jucat un rol din umbră pe scena politică românească, atrăgându-şi renumele de „eminenţă cenuşie”. Din poziţia de administrator al domeniilor Coroanei şi intim al reginei Maria, a exercitat o puternică influenţă asupra regelui Ferdinand I. De asemenea, a asigurat o „legătură” neoficială între şeful statului şi Ion I. C. Brătianu, cumnatul său, prin care fruntaşul liberal şi-a exercitat influenţa asupra deciziilor politice ale regelui, dominând viaţa politică mai bine de două decenii.

Originea. Studiile

Barbu Ştirbey era fiul prinţului Alexandru Dimitrie Ştirbei şi al Mariei Ghica-Comăneşti şi nepot al fostului domnitor al Ţării Româneşti, Barbu Ştirbei. A învăţat în străinătate, absolvind liceul „Louis le Grand” şi Facultatea de Drept a Universităţii din Paris. Contrar studiilor sale, s-a dovedit a fi un pasionat om de afaceri, devenind cu timpul unul dintre cei mai de seamă fermieri şi industriaşi ai României.

Rolul ocult jucat pe scena politică

Întors în ţară, Ştirbey se însoară cu Nadejda Bibescu, cu care va avea patru fiice. Nu s-a implicat în activismul politic de partid, deşi în 1901 este ales deputat de Craiova pe listele Partidului Constituţional. Cu toate acestea, Ştirbey a preferat să joace un rol din umbră, ocult, în viaţa politică, atrăgându-şi renumele de „eminenţă cenuşie”. Era apropiat de Ion I. C. Brătianu, preşedintele PNL, al cărui cumnat era, căci sora sa, Eliza Ştirbey, era soţia fruntaşului liberal. Barbu a ştiut în permanenţă să-i transmită regelui dorinţele politice ale lui Brătianu, din poziţia administrativă pe care o avea la Palatul Regal. De asemenea, relaţia sa intimă cu regina Maria a întărit rolul său ocult pe scena politică.

Intrigile de la Curtea Regală. „Eminenţă cenuşie”

Pe 21 decembrie 1913, Barbu Ştirbey este numit administratorul general al domeniilor Coroanei. Cu principesa Maria se cunoştea încă din 1907. Bărbat extrem de rafinat, cult, manierat, frumos, cu părul bogat şi negru, de o ţinută tipic englezească, Ştirbey îi aducea aminte Mariei de ţara natală, astfel că aceasta obişnuia să-l numească „prinţul alb”. Între cei doi se va lega o relaţie intimă de notorietate publică, dar Ferdinand, de o timiditate cunoscută, va închide deseori ochii. De altfel, în epocă existau „bârfe” cum că principesa Ileana era de fapt rodul relaţiei dintre Maria şi Barbu Ştirbey.

La sosirea regelui Ferdinand I pe Tronul României, între cei doi se va lega o puternică prietenie, numindu-l pe Ştirbey consilier personal. Practic, de acum va începe şi rolul ocult al „eminenţei cenuşii” pe scena politică, asigurând acest canal neoficial de comunicare între şeful statului şi Brătianu. Se poate spune că prin Barbu Ştirbey a început să se contureze o camarilă regală în România. Carol I nu a acceptat un astfel grup de oameni fără putere de decizie politică, dar care influenţează luarea deciziilor, dar personalitatea slabă a regelui Ferdinand, precum şi interesele lui Carol al II-lea de a-şi apropia în jurul său un grup de oameni prin care să instaureze un regim autoritar, au permis formarea unei camarile regale în ţara noastră.

Titlu de ziar, din 1945, moment în care se vorbea despre un posibil guvern, condus de Barbu Stirbey

Activitatea ca om de afaceri

Paralel cu această activitate, Ştirbey s-a dovedit a fi şi un bun om de afaceri. A înfiinţat lângă parcul palatului său de la Buftea o fabrică de conserve şi, tot la Buftea, a înfiinţat o pepinieră de viţă americană, o lăptărie, o moară sistematică, iar în 1902 o fabrică de vată şi pansamente. Este primul care a introdus în Vechiul Regat cultura bumbacului şi a orezului. Moşiile sale se întindeau pe terenuri vaste: la Buftea avea 225 ha de teren arabil şi 225 ha de pădure; în judeţul Olt, la Ştirbey, avea 325 ha teren arabil, 2.500 ha pădure şi 45 ha vie; la Plugari, în Iaşi avea 5.800 ha teren arabil; la Plopii-Slăveşti din Teleorman deţinea 345 ha teren arabil. De asemenea, era preşedintele unor consilii de administraţie ale unor mari bănci, societăţi şi uzine: Steaua Română, Uzinele și Domeniile Reșița, Titan-Nădrag-Călan, Astra, Societatea Generală de Asigurări din Bucureşti, Societatea Franco-Română de Materiale de Drum de Fier şi altele. Prin urmare, Barbu Ştirbey era posesorul uneia dintre cele mai fabuloase averi din România.

Mandatul de prim-ministru. Plecarea în exil

Pe când sănătatea şefului statului se înrăutăţea, Barbu Ştirbey a acceptat solicitarea regelui Ferdinand I de a forma un guvern de coaliţie politică pe 4 iunie 1927. În câteva ore, a reuşit să alcătuiască un Consiliu de miniştri din care făceau parte principalele partide de pe scena politică la acea vreme. Acest cabinet nu a durat decât două săptămâni. Dominaţia lui Ionel Brătianu în viaţa politică din România s-a dovedit încă odată acerbă, astfel că pe 20 iunie acesta a ordonat miniştrilor liberali să demisioneze, ceea ce l-a determinat pe Ştirbey să depună mandatul guvernului. Astfel se încheia şi rolul său de „eminenţă cenuşie” în politica românească

Restauraţia carlistă din 8 iunie 1930 nu i-a convenit lui Ştirbey, deoarece acesta se afla în relaţii foarte tensionate cu principele Carol al II-lea, încă de când acesta se afla în ţară. Carol nu vedea cu ochi buni rolul dominator al lui Brătianu, prezenţa lui Stirbey la Curte şi influenţa pe care acesta o exercita asupra suveranilor. Principele moştenitor îşi exprimase deseori hotărârea de a-l înlătura "pe acest Iago", care se complăcea în situaţia de "amant fidel" al reginei Maria şi care-l "încătuşase" pe regele Ferdinand. În aceste condiţii, în februarie 1931, Barbu Ştirbey se autoexilează, trăind mai mult timp prin Elveţia şi Franţa. După abdicarea lui Carol, se întoarce în ţară pe 15 octombrie 1940.

Revenirea în ţară. Ultimii ani din viaţă

Datorită poziţiei sale echidistante faţă de putere şi opoziţie, regele Mihai I îl trimite emisar al Casei Regale la tratativele de la Cairo, unde poartă discuţii cu diverşi oficiali ai Naţiunilor Unite în vederea ieşirii României din război şi încheierea unui armistiţiu cât mai favorabil. La 12 septembrie 1944, Ştirbey s-a numărat printre membrii delegaţiei române la Moscova, care au semnat armistiţiul dintre România şi Naţiunile Unite. În 1945, partidele istorice şi regele Mihai doreau să-i încredinţeze lui Ştirbey formarea unui guvern de uniune naţională. Poziţia vehementă şi autoritară a lui A. I. Vâşinski, adjunctul ministrului de externe al URSS, în faţa şefului statului a impus formarea unui guvern comunist condus de Petru Groza (6 martie 1945). Un an mai târziu se îmbolnăveşte de cancer hepatic. Barbu Ştirbey a încetat din viaţă pe 24 martie 1946, la vârsta de 72 de ani. Există unele teorii conspiraţioniste care afirmă că Ştirbey a fost asasinat prin otrăvire de agenţi ai NKVD la ordinele Kremlinului.

Activitatea politică

Activitate	Mandat
Deputat	1901 - 1905
Administrator general al domeniilor Coroanei	1913 - 1927
Preşedintele Consiliului de Miniştri	4 iunie 1927 - 20 iunie 1927
Ministru de Interne	4 iunie 1927 - 20 iunie 1927
Ministru de Externe	4 iunie 1927 - 20 iunie 1927

Bibliografie

• Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007, pp. 680-682 ISBN 973-99321-7-7
• Nicolae C. Nicolescu, Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 - 2003), Editura Meronia, Bucureşti, 2003, pp. 253-255 ISBN 973-8200-49-0