Ceangăi

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare

Termenul „ceangăi” desemnează în general populaţia romano-catolică din Moldova, o populaţie neomogenă dispersată în bazinul mijlociu al Siretului, de la Paşcani până la confluenţa Trotuşului cu Siretul, cu unele ramificaţii spre est, în judeţul Iaşi şi spre vest, în judeţul Neamţ. Ceangăii se împart în principal în două categorii etnice diferite:

  • ceangăii români de religie romano-catolică, originari din Transilvania, concentraţi în regiunea municipiilor Roman (grupul nordic) şi Bacău (grupul sudic), vorbitori ai unui grai specific transilvănean - pe cale de dispariţie -, cu portul, tradiţiile şi obiceiurile specific româneşti. Ei reprezintă marea majoritate a ceangăilor (aproximativ 200.000 în 200 de localităţi).
  • ceangăii de origine secuiască aşezaţi pe valea Trotuşului şi Tazlăului, precum şi câţiva pe valea Siretului (circa 25.000 de locuitori în 30 de localităţi). Aceştia vorbesc un grai apropiat de cel secuiesc, la rândul lui pe cale de dispariţie, şi au tradiţii şi obiceiuri secuieşti.

Ceangăii au emigrat în Moldova la mijlocul secolului al XVIII-lea, într-o perioadă de imigrări masive ale românilor către Moldova şi Ţara Românească, datorită condiţiilor vitrege pe care trebuiau să le înfrunte în Transilvania feudală, unde erau lipsiţi de drepturi şi deposedaţi de pământuri. Românii ceangăi se trag mai precis din zona de graniţă a Transilvaniei cu Moldova (ţinuturile Ciuc, Giurgeu şi Trei Scaune), unde naţiunea dominantă era cea secuiască şi unde ei se aflau sub un puternic proces de secuizare şi catolicizare, reuşit doar parţial. La venirea lor în Moldova ei erau bilingvi, limba secuiască o vorbeau doar într-un mod stâlcit. Marea lor majoritate au renunţat în mod natural la acest dialect şi au continuat să vorbească dialectul transilvănean propriu, caracterizat printr-o pronunţie siflantă, specifică unor dialecte transilvănene. O mică parte dintre ei, în special cei din grupul sudic, au menţinut mai mult timp vorbirea secuiască, deoarece fuseseră supuşi unui proces mai amplu de secuizare. Cu toate acestea, ceangăii de pe valea Siretului şi-au păstrat portul, tradiţiile, modul de viaţă specific românesc.

Denumirea de "ceangăi" este una externă acestor comunităţi, vehiculată mai mult de mediile academice. Ea are origine secuiască (de la secuiescul csángani = a se corci), deci cu înţeles de „corcitură”, motiv pentru care românii romano-catolici au refuzat acest apelativ şi l-au considerat din totdeauna o ofensă. Ei îşi spun „români catolici” şi nu acceptă să fie numiţi ceangăi. Ceangăii secui, pe de altă parte, se consideră secui.

În prezent cele două graiuri ceangăieşti - cel românesc transilvănean şi cel secuiesc - sunt pe cale de dispariţie. La recensământul din 2002, la nivel de ţară doar 1.266 de persoane s-au declarat "ceangăi".

Bibliografie

  • Mărtinaş, Dumitru, Originea ceangăilor din Moldova, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985