Cerneteaz

Satul Cerneteaz Comuna Giarmata Judeţul Timiş (TM)

Amplasarea localităţii în judeţul Timiş
{{#widget:Google Maps		key=ABQIAAAAubT5hmjIEJVm4ezAge_VDBQ6KgpyKF-ggUCpfxt_mrdM95NpjRTaASYGNAu0W2ZjxaTGrwQ2kLUq0w	lat=45.935871	lng=24.960938	zoom=5	smallzoomcontrol=yes	width=230	height=210}}

Atestare	1372
Populaţie	1002 locuitori
Cod poştal	307211

Index sate în judeţul Timiş
Sate în judeţul Timiş

Index sate în România
Sate în România

Împărţirea administrativ-teritorială a României

Cerneteaz (sau Cernăteaz) este un sat în judeţul Timiş. Administrativ face parte din comuna Giarmata. Are o populaţie de 1.002 locuitori (2002).

Localizare

Satul Cerneteaz se situează la circa 8 km la nord de municipiul Timişoara, pe malul drept al Beregsăului (parte a Begăi Vechi). Drumul comunal 58, care străbate localitatea, leagă Cerneteazul de Giarmata şi drumul naţional DN691 la est (2 km) şi satul Covaci la vest (2 km). Localnicii mai folosesc şi astăzi vechiul "drum al oraşului", de pământ, care asigură o legătură directă cu localitatea Dumbărviţa.

Satul are acces la calea ferată Timişoara - Radna prin halta Cerneteaz, situată la 1 km de sat. De asemenea, are acces la autostrada A1, care trece la nord de localitate, prin intermediul nodului de la Giarmata.

Istoric

Vestigiile romane. Cetăţuia

Pe teritoriul localităţii au fost descoperite urme de locuire încă din epoca bronzului, în hotarul satului fiind identificate urmele unei cetăţi din acea perioadă. În perioada interbelică, Ioachim Miloia a făcut cercetări pe teren în locul cunoscut de localnici cu numele de "cetăţuie", la 2 km de sat, spre Sânandrei. Potrivit descrierilor făcut de istoricul bănăţean, cetatea avea o formă pătrată şi era înconjurată de trei întărituri. Zidurile cetăţii erau făcute din cărămidă tare, dar timp de sute de ani, localnicii au cărat de aici material pentru construcţii, aşa că din ele nu au mai rămas decât urme de moloz. În concluzie, Miloia arăta că urmele de la suprafaţă indicau o cetate din perioada post-romană, cu ceramică medievală. Cetatea rămâne însă prea puţin studiată, fiind necesare săpături arheologice amănunţite.

De asemenea, există vestigii clare din epoca daco-romană. Pe aici trecea un drum roman, dar mai ales valul roman, care traversa efectiv satul de la nord la sud şi era încă vizibil în perioada interbelică, motiv pentru care istoricul Ioan Lotreanu nota că "prin hotar se văd ruinele şanţului roman, şi s-au găsit mai multe obiecte din timpul romanilor". În 1940, naturalistul Alexandru Borza făcea o cercetare amănunţită a acestui val şi nota că la Cerneteaz era cel mai bine păstrat, avea o înălţime de 1,8 metri şi o lăţime de 10 metri.

Prima atestare documentară

Cărţile de istorie şi sursele consacrate de istorie bănăţeană au dat drept prima atestare documentară a satului Cerneteaz anul 1470 sau 1492. În aceste surse, satul apare cu numele Cserneczhaza şi era proprietatea nobilului Ordogh Ladislau.

Însă potrivit unor cercetări recente, publicate în Monografia satului, într-un document medieval emis de vicecomitele comitatului Timiş în 1372, apărut în Documenta Romanie Historica, se vorbeşte despre moşia Cheme. Aşadar, satul este cu cel puţin 100 de ani mai vechi decât se credea.

Satul bătrân. Comoara

Iniţial, „satul bătrân” a fost amplasat pe partea stângă a pârâului Beregsău, însă, datorită inundaţiilor care afectau tocmai această parte, aşezarea s-a mutat cu timpul pe partea dreaptă, mai ferită, unde se găseşte şi azi.

În anul 1940, în timp ce se făceau săpături pentru şanţuri anti-tanc, în zona ştiută de localnici drept "satul bătrân", a fost descoperită o comoară în care predominau monede bătute în 1565, ceea ce ar putea fi un indiciu despre existenţa în acea perioadă a vechii localităţi, în acel amplasament. De altfel, într-un defter otoman din 1554, Cerneteazul este consemnat cu 18 case.

Comoara a fost găsită de soldaţi care săpau tranşeele, la o adâncime de 1 metru, într-o oală de lut învelită în pânză de in şi îmbibată în ulei. Potrivit raportului militar întocmit atunci, acesta era compusă din "5 paftale de argint, 2 monede mari de argint, 157 monede mici de argint, 7 sfere rotunde de argint" şi "4 nasturi de argint ca cei de cavalerie".

Originea locuitorilor. Ipoteza originii sârbeşti

O serie de indicii au determinat apariţia ipotezei că populaţia ar fi de origine sârbească. Multe nume de familie din sat sunt sârbeşti: Radin, Vasin, Jichin, Martinchi, Baici, Giuchin etc. De asemenea, se întâlnesc des prenume sârbeşti precum Jiva, Milan, Vasa, Uţa, Catiţa etc. şi termeni familiari din graiul local precum checa, uina, maica, deda etc. Totuşi, nu există dovezi clare că populaţia ar fi fost sârbească, ci dimpotrivă, satul a avut o continuitate a locuirii populaţiei majoritar româneşti. În 1774, înaltul funcţionar austriac Ehler scria că satul era locuit de sârbi şi români, iar în dicţionarul lui Koriabinsky se precizează că este "locuit de români şi câţiva sârbi". Succesiv, istoricii maghiari au vorbit despre satul Cerneteaz ca despre un sat majoritar de „valahi” (români), cu propria biserică ortodoxă. Toate recensămintele din perioada modernă, de la 1880 încoace, arată că populaţia sârbească era compusă doar din câteva persoane.

În Monografia Cerneteazului, Sonia Seracin relatează că din discuţiile cu bătrânii satului a reieşit că în secolul XX nici una dintre familiile de băştinaşi nu vorbea limba sârbă. Autoarea este de părere că "populaţia sârbă s-a topit în masa românilor, sârbii au fost asimilaţi, chiar dacă biserica ortodoxă a fost o lungă perioadă de timp sub autoritatea bisericii sârbeşti de la Karlowitz".

Perioada modernă

După cucerirea Banatului de austrieci, localitatea apare în documente ca fiind locuită, astfel că, recensământul de la 1717 atestă existenţa a 52 de case. Pe Harta lui Mercy de la 1723-1725, apare cu numele Cernitkais şi este inclusă în districtul Timişoara. Mai apoi, pe harta de la 1761, apare cu numele Csernitacz, Csernihaza, drept reşedinţă a unei regiuni silvice.

În 1897 a fost dată în funcţiune calea ferată Timişoara - Radna, cu gară la Cerneteaz. Ea a facilitat enorm transportul produselor agricole şi a dus la apariţia navetiştilor către oraş.

Spre sfârşitul secolului XIX, o parte dintre săteni ia drumul emigrării la muncă în America. O parte dintre ei s-au reîntors şi cu banii strânşi au cumpărat pământ sau au pornit diferite afaceri.

În primul război mondial au participat nu puţini locuitori, iar 40 dintre aceştia şi-au pierdut viaţa. Numele acestora sunt înscrise pe monumentul eroilor din localitate, ridicat în cinstea lor în 1930.

La Marea Unire din 1918, Cerneteazul a avut oficial doi reprezentanţi: învăţătorul Iosif Chişu şi preotul Nicolae Micluţa. Alături de ei s-au aflat şi câţiva voluntari care se întorceau acasă din Rusia. Potrivit cronicii Parohiei Ortodoxe, la eveniment ar fi participat şi o delegaţie de 8 locuitori, printre care şi primarul Toma Radin.

După război, agricultura satului s-a reaşezat pe noi coordonate. Astfel, pin reforma agrară din 1921, marele proprietar sârb Precaischi a fost deposedat de moşie iar pământul a fost distribuit către 109 familii din localitate. Activitatea economică s-a îmbunătăţit şi s-a diversificat, fapt care s-a văzut şi în casele construite de oameni, mai mari şi mai luminoase, cu mai multe acareturi, dintre care multe se păstrează şi astăzi.

Din punct de vedere administrativ, în perioada interbelică Cerneteazul avea statut de comună şi primărie. În mod cu totul temporar, între 1924-1925, localităţii i s-a dat numele Cerneşti.

Al Doilea Război Mondial a curmat viaţa câtorva zeci de localnici, atât civili cât şi militari. După război, s-a instaurat comunismul, cu repercusiuni grave asupra vieţii localnicilor. Naţionalizarea din 1948 a dus la închiderea treptată a micilor afaceri (măcelării, fierării, birturi), iar colectivizarea s-a făcut cu mari nedreptăţi suportate de oameni. În 1952 a fost înfiinţată cooperativa agricolă de producţie (C.A.P.) "Înfrăţirea" care s-a extins cu timpul. A urmat un exod masiv al populaţiei, în special a tinerilor, către Timişoara, iar dintre cei rămaşi, mulţi au renunţat la agricultură şi s-au angajat în industrie, făcând naveta la oraş.

La împărţirea administrativ-teritorială din 1956, încă mai era centru de comună, după care, la reforma administrativă din 1968, primăria a fost desfiinţată şi satul a fost trecut în componenţa comunei Giarmata.

Cerneteazul a dat şi unul dintre eroii căzuţi la Revoluţia din decembrie 1989, pe tânărul Gogu Opre, de 29 de ani, împuşcat pe 17 decembrie în spatele catedralei din Timişoara. În cinstea lui, o stradă din Timişoara poartă astăzi numele "Martir Gogu Oprea".

Populaţia

Spre deosebire de Giarmata, în trecut populată masiv de germani, Cerneteazul a rămas un sat românesc în care celelalte minorităţi nu au atins o pondere prea mare sub stăpânirea austro-ungară. Astfel, odată cu primele recensăminte moderne, precum cel de la 1880, sunt înregistraţi 1.321 de locuitori, dintre care 1.1191 de români. La începutul secolului XX se înregistrează un maxim de locuitori, de 1.454 suflete, după care populaţia scade. Ajunsă sub 1.000 de locuitori după 1990, în ultimii ani numărul de locuitori a reînceput să crească, pe măsură ce condiţiile economice s-au îmbunătăţit. La recensământul din 2002, au fost înregistraţi 1.002 locuitori, în creştere cu 7,2% faţă de precedentul recensământ. Se remarcă o creştere substanţială a numărului de romi, pe fondul unei uşoare scăderi a numărului de români.

Recensământul		Structura etnică
Anul	Populaţia	Români	Germani	Maghiari	Alte etnii
1880	1.321	1.191	59	17	54
1900	1.454	1.275	97	5	77 (65 romi)
1941	1.101	1.044	21	33	3
1977	1.132	1.008	18	65	41
1992	934	831	4	61	38
2002	1.002	790	2	76	134 (103 romi)

Economie

Cerneteazul beneficiază azi de o poziţie privilegiată, în zona metropolitană a Timişoarei, motiv pentru care locuitorii găsesc de lucru fie în oraş, fie la marile companii din zonă. Ei beneficiază şi de numeroase curse regulate, care leagă Cerneteazul de Timişoara.

Monumente

Biserica ortodoxă

Biserica ortodoxă din Cerneteaz (interior şi exterior)

Deşi nu se află pe lista monumentelor istorice, biserica ortodoxă din Cerneteaz are o monumentalitate deosebită. A fost construită între anii 1841-1846, din cărămidă şi lemn, după planurile inginerului Martin Kratzer, în stil baroc. Odată cu construcţia acestui edificiu, vechea biserică de lemn a fost mai întâi mutată, apoi demolată. Biserica a fost sfinţită la 6 decembrie 1848, iar hramul a fost stabilit la 9 mai, în cinstea Sfântului Nicolae. Iconostasul, pictura şi pardosirea s-au făcut abia la 1899. Interiorul a fost pictat de către pictorul bănăţean Ioan Zaicu.

Podul austriac

Podul istoric, după renovarea din 2013 şi transformarea în pod pietonal

Podul de cărămidă de la intrarea în localitate dinspre Giarmata a fost, timp de secole, principala cale de acces în localitate, facilitând trecerea peste râul Beregsău. În popor s-a răspândit ideea că acesta ar fi turcesc, însă în realitate, arhitectura şi amplasarea demonstrează că datează din perioada austriacă. Potrivit plăcii comemorative amplasate pe acesta, construcţia datează din secolul XVIII şi a fost proiectată de fraţii Lechner.

În anul 2013 a fost dat în folosinţă noul pod la intrare în localitate, vechiul pod de cărămidă fiind recondiţionat şi transformat într-un pod exclusiv pietonal.

Personalităţi locale

• Nică Iancu Iancovici (1821 - 1903), instrumentist, cântăreţ de taraf, folclorist.
• Aquilina Birăescu (n. 30 iunie 1948), prozatoare.

Bibliografie

• Creţan, Remus, Dicţionar toponimic şi geografico-istoric al localităţilor din judeţul Timiş, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006 ISBN 973-7608-65-8
• Lotreanu, Ioan, Monografia Banatului, Institutul de Arte Grafice „Ţara”, Timişoara, 1935
• Seracin, Sonia, Cerneteaz. File de istorie bănăţeană, Editura Marineasa, Timişoara 2013 ISBN 978-973-631-723-1