Cişmeaua Roşie

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare

Cişmeau Roşie a fost o fântână renumită în Bucureşti, de la care şi-a tras apoi numele mahalaua cu acelaşi nume şi care cuprindea unele părţi din Podul Mogoşoaiei (azi Calea Victoriei) din Bucureşti.

Într-o casă aflată pe acest loc, la întretăierea căii Victoriei cu strada Al. Popov, pe la 1817 a fost înfiinţat un teatru de către Domniţa Ralu, o personalitate foarte cultă şi inteligentă, fiică a domnului Ioan Caragea. Reprezentaţiile aveau loc într-o sală cu parter şi trei rânduri de loji. Acest teatru a luat şi el numele de „Cişmeaua Roşie”.

Actorii erau recrutaţi din rândurile elevilor şcolii greceşti. Printre ei s-a numărat şi Costache Aristia. Pe scena acestui „teatru de societate” de la Cişmeaua Roşie se jucau piese inspirate din antichitatea clasică, iar repertoriul era în greceşte. Pe lângă acestea, o trupă de actori profesionişti veniţi de la Viena jucau tot felul de piese, de la comedii, la tragedii şi până la opere.

Bibliografie

  • Academia Republicii Populare Române, Dicţionar Enciclopedic Român, Editura Politică, Bucureşti, 1962-1964
  • Giurescu, Constantin C., Istoria Bucureştilor, Editura pentru literatură, Bucureşti, 1966 p. 110