Claudius Florimund Mercy

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Claudius Florimund Mercy
Contele Mercy.jpg
Claudius Florimund Mercy
Naţionalitate francez
Născut 1666, Martin Fontaine, Franţa
Decedat 29 iunie 1734, Crocetta, Italia
Cauză deces ucis în luptă
Mormânt la Reggio, Italia
Ocupaţie feldmareşal

Claudius Florimund Mercy (n. 1666, Martin Fontaine, Franţa - d. 29 iunie 1734, Crocetta, Italia) a fost un conte, feldmareşal al Imperiului Austriac, guvernator al Banatului.

Rămas în mentalul colectiv sub numele de „contele Mercy”, a fost general în armata lui Eugeniu de Savoya, cel care a cucerit Banatul de sub stăpânirea turcească în 1716. A fost primul guvernator militar al Banatului austriac, apoi guvernator civil (1716 - 1734), calitate în care a ridicat Banatul din starea înapoiată în care se afla după 150 de ani de stăpânire turcească.

A luptat împotriva turcilor în Ungaria (1683-1690), apoi a fost trimis în Italia de nord unde a luptat contra francezilor (1701) şi în ţinutul Rinului. În 1716 a luptat împotriva turcilor alături de Eugeniu de Savoya, cucerind Petrovaradin-ul, Timişoara şi Belgradul. După cucerirea acestora Mercy a fost însărcinat cu asedirea Panciovei, Palăncii Noi şi Orşovei.

Guvernator al Banatului

La scurt timp după cucerirea Banatului şi instalarea sa în funcţia de guvernator militar, contele Mercy a înaintat la 12 iulie 1717 generalului Camerei Aulice de la Viena „Proiectul modest de organizare a Banatului Timişoarei” prin care se dorea reorganizarea regiunii pentru a aduce folos Casei Imperiale. După aprobarea proiectului, s-a întocmit „Comisia de organizare a Ţării Banatului”, care a funcţionat sub conducerea contelui Mercy.

După instalarea sa la conducerea regiunii, a împărţit Banatul în 12 districte, fiecare având în frunte câte un administrator, dar a păstrat instituţia cnezilor (şefi de sate) bănăţeni. În 1723 a întocmit o hartă foarte detaliată a Banatului, astăzi un document foarte important pentru istoriografia bănăţeană, întrucât atestă existenţa a numeroase localităţi bănăţene care au supravieţuit perioadei de dominaţie turcească şi implicit a continuităţii românilor în Banat. Tot în acelaşi an a început fortificarea Timişoarei.

Contele Mercy a dus o politică de colonizare a Banatului în conformitate cu politica mercantilistă a Casei Imperiale, de asigurare a forţei de muncă necesare valorificării resurselor naturale. S-a ocupat de aducerea primilor colonişti (în special germani şvabi, dar şi francezi, italieni, spanioli etc.) în Banat. Primii dintre ei au venit chiar în 1717, apoi sub Mercy s-a desfăşurat prima parte din perioada „carolină” de colonizare.

În 1719 Mercy a fost nevoit să plece în Sicilia pentru a lua parte la campania împotriva regelui Spaniei. S-a întors în Banat în luna mai 1720, după ce fusese grav rănit în luptă.

Pentru o bună administrare a provinciei ce avea centrul la Timişoara, aceasta a fost împărţită în unsprezece districte: Timişoara, Cenad, Ceacova, Becicherec, Panciova, Vârşeţ, Palanca Nouă, Lipova, Lugoj-Făget, Caransebeş, Orşova cu Almajul. Fiecare district avea un administrator, iar localităţile mai importante aveau subadministratori. Fiecare sat avea un cneaz, iar mai multe sate erau conduse de un obercneaz. Din cauza lipsei oamenilor capabili, Mercy a dispus uneori ca două sau chiar trei districte să fie conduse de unul şi acelaşi administrator.

La 25 aprilie 1723 a început reconstrucţia cetăţii Timişoara, care s-a încheiat abia în anul 1765.

În 1728 a dat startul canalizării râului Bega, prin care urmărea asanarea terenurilor inundabile din jurul Timişoarei, pentru a putea fi exploatate în agricultură. Apoi l-a prelungit până în Serbia de azi şi l-a făcut navigabil, asigurând astfel Timişoarei un canal navigabil, indispensabil pentru dezvoltarea sa economică ulterioară. A regularizat nu doar cursul Begăi ci şi al Timişului.

Preocupat de ridicarea economiei Banatului, Mercy a ridicat industria, mineritul şi a introdus în Banat cultura plantelor industriale. A încercat să introducă cultura viermilor de mătase, pentru care a adus special maeştrii italieni şi a dispus plantarea de duzi de-a lungul drumurilor. Cei care distrugeau duzii erau aspru pedepsiţi, uneori chiar cu moartea. Colonia italiană „Mercydorf” sau „satul lui Mercy”, astăzi satul Carani din judeţul Timiş, a fost înfiinţată de el şi i-a purtat numele.

În 1733 activitatea sa de guvernator se întrerupe căci este trimis drept comandant imperial în luptele din Italia. La 29 iunie 1734 moare în luptele de la Parma. Este înmormântat în catedrala din Reggio. În locul său este numit guvernator interimar baronul Engelshofen, până în 1736.

Bibliografie

  • Ilieşu, Nicolae, "Timişoara. Monografie Istorică", Editura Planetarium, Timişoara, 2003
  • Muntean, Vasile V., Contribuţii la istoria Banatului, Editura Mitropoliei Banatului, 1990
  • Popoviciu, George - Istoria românilor bănăţeni, Editura autorului, Lugoj, 1904