Comuna Popeşti (Bihor)

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Comuna
Popeşti

Judeţul Bihor (BH)
Stema judetului Bihor.png
Localităţi componente
Popeşti, Bistra, Budoi, Cuzap, Varviz, Vărzari, Voivozi
Populaţie 8224[1] locuitori
Primar Adrian-Flaviu Maga (PSD)

Împărţirea administrativ-teritorială a României

Comuna Popeşti este situată în Depresiunea Bistra-Popeşti, în zona Dealurilor Barcăului, pe cursul superior al râului Bistra.

Administraţie

Comuna Popeşti are în componenţă şapte sate: Popeşti, satul de reşedinţă, Bistra, Budoi, Cuzap, Varviz, Vărzari şi Voivozi. Se învecinează la nord cu comuna Abram, la nord-vest cu comuna Tăuteu, la vest cu comuna Derna, la sud-vest cu comuna Brusturi, la sud cu oraşul Aleşd, la sud-est cu comuna Şinteu, iar la est cu comuna Suplacu de Barcău.

Istorie

Istoria străveche

Prezenţa unor populaţii în zona Văii Bistrei încă din neolitic, este dovedită de cele şapte topoare de piatră, ceramica de tip Tisa II, descoperite pe teritoriul comunei Popeşti. Cele mai însemnate descoperiri sunt din epoca bronzului (1700 - 800 î.e.n.) din această perioadă este cunoscută descoperirea topoarelor de bronz de la Voivozi. Piesele din depozit se păstrează la Muzeul de antichităţi din Bucureşti.

În timpul domniei lui Burebista au existat trei cetăţi dacice: la Voivozi, Sacalasău Nou şi Şinteu. După cucerirea romană (105-106) e.n. nordul şi nord-vestul ţării (inclusiv cele trei cetăţi) au fost locuite de dacii liberi. Pentru perioada dacică nu avem nume arheologice decât 18 monede dacice descoperite şi 16 greceşti de argint bătute în oraşele Appolonia şi Dirhaccum de pe ţărmul Adriaticii, găsite întâmplător pe dealul Bucărar din Budoi. Pentru perioada romană există o singură monedă descoperită pe dealul Comoara din Popeşti, un dinar roman din timpul lui Marcus Aurelius, bătut în cinstea Divei Faustina.

Populaţia autohtonă a continuat să locuiască pe acele meleaguri şi în perioada următoare, când resursele teritoriului le permiteau să trăiască în aceste locuri mai adăpostite. Continuarea activităţii umane în perioada următoare este dovedită de însuşi numele râului Bistra, denumire de origine slavă, care demonstrează că în zonă existau aşezări omeneşti încă înainte de sec. VI-IX e.n. Că este aşa, ne-o dovedesc cercetările făcute în 1971 şi 1972 de către Radu Popa în colaborare cu Muzeul Ţării Crişurilor Oradea; care au descoperit urme ale populaţiei locale din sec. III-IV e.n. după cum reiese din materialele arheologice, descoperite în secţiunile făcute la această dată, la punctul „Bisericuţa” din Voivozi. Aici s-a descoperit ceramică şi vetre de aşezare, care aparţin de 2 aşezări distincte: prima din sec. III-IV e.n.; a doua foarte probabil din sec. Xi-XII e.n. Rezultatul cercetărilor arheologice din acest punct „Bisericuţa” ne face să credem că locuitorii trăiau într-o puternică comunitate de sate româneşti, care erau patronate bisericeşti de călugării din acest centru bisericesc, al românilor din nordul Bihorului, situaţi pe teritoriul satului Voivozi deoarece numai românii ca populaţie puteau fi în această perioadă ortodocşi. În aceste locuri se pare că ar fi existat o reşedinţă voievodală a lui Baliţă-Vodă (Balc), de la care se pare că se trage şi numele satului Voivozi.

Perioada medievală

Satele de pe Valea Bistrei au făcut parte în sec. IX şi începutul sec. X din Voievodatul lui Menumorut. În sec. al XII-lea - XIV-lea satele de pe Valea Bistrei au aparţinut familiei Dragoş şi urmaşilor acestora.

În 1359 voievodul Drag (frate cu Baliţă Voievod), călătoreşte la Constantinopol, ajunge la patriarhul Antonie al Constantinopolului (august 1391) şi aduce moaşte sfinte pentru mănăstirile de la Voivozi şi Peri (Maramureş).

În 1456 satele de pe Valea Bistrei ajung în stăpânirea episcopului catolic de Oradea, Ivan Viteaz de Zdredna. Sub comanda acestuia, voivozii locali şi oastea de iobagi a acestora, participă alături de Iancu de Hunedoara la campaniile împotriva turcilor. Pentru participarea alături de oştile lui Iancu de Hunedoara, fiul acestuia Matei Corvin (care ajunge rege al Ungariei) acordă localităţilor de pe Valea Bistrei o serie de privilegii şi scutiri de dijme. [2]

Între 1472-1569 localităţile de pe Valea Bistrei revin vechilor protectori şi ctitori ai mănăstirii Voivozi: familia Dragffi.

În sec. al XV-lea sunt menţionate pe cursul râului Bistra un şir de sate româneşti după cum rezultă din atestarea documentară făcută de C. Suciu în „ Dicţionar istoric al locuitorilor din Transilvania” localităţile: Popeşti şi Bistra. Populaţia din această zonă aparţine din punct de vedere a ierarhiei religioase, diocezei mănăstirii ortodoxe din Perii Maramureşului. Aceste legături religioase au fost dublate de altele cu caracter cultural, constând în pregătirea preoţilor români şi personalul auxiliar religios: primirea de cărţi religioase, de apărare a limbii, de încercările de catolicizare şi maghiarizare forţată de către autorităţi ; cucerirea maghiară a dus locuitorii din această zonă, treptat la starea de iobăgie. Documentele din limba maghiară şi latină amintesc ca stăpâni ai domeniilor, familiile nobiliare: Baranyi, Csalny, Frater, Pichg, Bozay, Kwzep, Banfy, Zikhy.

În sec. XVII-lea localităţile şi domniile de pe Valea Bistrei au aparţinut lui Gavrilă Movilă şi Constantin Şerban. Gavrilă Movilă a fost domnitor al Ţării Româneşti între 1654-1658 şi domn la Moldovei între 1658-1659.

Răscoala condusă de Rakocsy Ferenks pentru eliberarea Ungariei şi Transilvaniei din anul 1703-1711, s-a desfăşurat şi pe teritoriul comitetului Bistra. Localnicii vorbesc chiar despre o „Baltă Roşie” denumire dată locului în care a avut loc ciocnirea dintre detaşamentele armatei lui Rakocsy Kurutzi şi armatele imperiale – labonczi.

În 1706 are loc primul Urbariu, când se stabileşte o parte din onomastica locuitorilor. În Popeşti cele mai răspândite nume au fost: Crainic, Pop, Cheregi, Pintiuţa şi Buidoşo. În Voivozi: Susa, Pârcălab, Jarca şi Micaci. În Cuzap: Hebriştean şi Jarca.

În Imperiul habsburgic

La mijlocul şi sfârşitul secolului al XVIII-lea autorităţile habsburgice au luat măsuri de colonizare a unor teritorii în scopul exploatării mai intense a resurselor din zonă. Astfel, slovacii au poposit pe aceste locuri pentru prima dată în anul 1785 (aproximativ 50 familii) veniţi la chemarea baronului Baranyi, ca muncitori forestieri. După consolidarea stăpânirii austriece, fiscalitatea mereu în creştere, determină un şir de mişcări ţărăneşti locale. O astfel de mişcare este amintită în 1754 iar conducătorul ei este un locuitor al satului Popeşti pe nume Vasile Pintiuţa.

În prima jumătate a sec. XVIII, domeniul feudal ajunge sub stăpânirea ordinului călugărilor,, albi’’ al Abaţiei de Melk din Austria, căruia îi aparţinea districtul Bistra cu satele respective. Abaţia de Melk folosindu-se de Patenta Imperială din 1854, răpeşte noi pământuri din proprietatea locuitorilor după cum reiese dintr-o plângere memoriu adresată la 28 martie 1871 Curţii din Viena[3] conform căreia aplicarea măsurilor s-a făcut pe nedrept, prin răpirea moşiilor obţinute din strămoşi pentru care locuitorii au făcut robotă obligatorie iar mai târziu au plătit regulat impozitul legal.

Contextul general al mişcărilor din Transilvania în care s-a înscris şi acţiunea revendicativă a ţăranilor din Popeşti, ne arată spiritul justiţiar al ţărănimii din zonă, capacitatea ei de rezistenţă la o tot mai accentuată exploatare socială şi naţională. Este o reacţie tipică târzie a ţărănimii, asupra felului cum aplicase patenta din 1854 şi cum se făcuse comasarea moşiei. Această stare de lucru, a dus la fenomenul de emigrare a unor locuitori în America „avem numai a zecea parte din pământurile hotarului şi 9 părţi sunt a domeniului parohiei de Melk, de la care în veci n-am primit nici un filler ajutor pentru şcoală, ba nici nu putem, ci mergem cu seama la America.” În ceea ce priveşte forma de proprietate de pe teritoriul comunei Popeşti, la sfârşitul sec. al XIX-lea şi la începutul celui următor, pământul aparţinea în proporţie de peste 76% marilor moşieri.

Între 1874-1922 Societatea Magyar Asfalt exploatează zăcămintele de nisip bituminos şi lignit din 11 teritorii miniere localizate la Tătăruş, Derna şi Budoi. Această societate maghiară construieşte în zona Tătăruş şi Derna două fabrici de bitum, carton asfaltat şi uleiuri minerale.

Epoca contemporană

Pe măsura creşterii luptei naţionale şi sociale, ne apropiem de anul reintegrării naţionale 1918. Ca în toate localităţile din Transilvania şi în acest teritoriu se formează consilii naţionale române locale şi gărzi naţionale române pentru apărarea ordinii şi preluarea conducerii. La Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918 sunt prezenţi Paul Laurean şi Lazoc Florian, reprezentanţi al locuitorilor din Popeşti.

În 1922 Societatea Magyar Asfalt este preluată de Industria Română de Petrol. În 1940 prin Dictatul de la Viena, alături de celelalte ţinuturi ale Transilvaniei de Nord, şi această zonă a văii Bistrei trece sub stăpânirea Ungariei hortiste, iar după patru ani aici au loc lupte pentru eliberarea de sub stăpânirea hortisto-hitleristă.

În 1945 cu ocazia înfăptuirii reformei agrare ultimele moşii existente au fost confiscate şi împărţite ţăranilor cu pământ puţin şi fără pământ.

În 1930 sediul comunei Cuzap se mută în localitatea Voivozi iar în 1968 comuna Voivozi se uneşte cu comuna Popeşti având arondate următoarele sate: Popeşti, Bistra, Varviz, Vărzari, Cuzap, Voivozi şi Budoi.

În perioada 1950-1989, întreaga activitate industrială este legată de exploatarea lignitului şi a nisipului bituminos. Zona devine prosperă şi apar numeroase edificii sociale şi culturale.

La 6 august 1995 se sfinţeşte temelia Mănăstirii Ortodoxe din Voivozi.

La 30 Iunie 2004, după 130 de ani de minerit, această activitate dispare aproape definitiv din peisajul comunei.

Demografie

<lines size=450x180 title="Evoluţia populaţiei din comuna Popeşti" ymin=0 ymax=10000 colors=3B444B xlabel ylabel=4 grid=xy legend> ,total 1880,2821 1890,3897 1900,5072 1910,5429 1920,4969 1930,5994 1941,6688 1956,7109 1966,8571 1977,9478 1992,9335 2002,8488 </lines>

Bibliografie

  • Dan Ghinea, Enciclopedia geografică a României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2000
  • Foaia de Popeşti, 2008 (material furnizat de Claudiu Şocander)

Note

  1. ↑ Populaţia la 1 iulie 2007
  2. ↑ Arhivele statului Oradea – dosar 2607
  3. ↑ memoriul se găseşte la Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea

Legături externe

Adus de la „http://enciclopediaromaniei.ro/w/index.php?title=Comuna_Popeşti_(Bihor)&oldid=29498”