Curtea Veche

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Acest articol se referă la prima Curte Domnească din Bucureşti, folosită drept Curte Domnească până în secolul al XVIII-lea, pentru a doua Curte Domească, situată în Dealul Spirei, vezi Curtea Nouă.
Pentru muzeul amplasat pe ruinele Curţii Domneşti, vezi Muzeul Curtea Veche.
Ruinele Curţii Vechi; în prezent situl arheologic a fost transformat în muzeu

Curtea Veche este prima curte domnească din Bucureşti şi a devenit nefuncţională după incendiul din 1718, care a distrus întregul Bucureşti şi după cutremurul din 1738.[1] Întreaga Curte Domnească era formată dintr-un palat - Palatul Voievodal, o biserică (Biserica „Buna Vestire”, cunoscută ulterior sub numele de Biserica Curtea Veche), case cu saloane de recepţie, cancelariile domneşti, grajduri şi grădini.[2] Nu se cunosc prea multe detalii despre întemeietorul curţii,[3] dar conform opiniei cercetătorilor care au studiat istoria Bucureştiului, curtea pare a fi construită de către Mircea cel Bătrân. [4][5][6], undeva la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului a XV-lea. [7] După cele două calamităţi din secolul al XVIII-lea, care au distrus curtea şi clădirile aferente, a fost construită o nouă curte domnească, Curtea Nouă. În prezent, ruinele Palatului Voievodal au devenit sit arheologic protejat, fiind amenajat şi un muzeu, Muzeul Curtea Veche.

Descriere

Curtea domnească se întindea pe suprafaţa cuprinsă între străzile Halelor (fosta Carol), Şelari, Lipscani, Bărăţiei, Calea Moşilor.[8] De-a lungul timpului oraşul Bucureşti a suferit diverse modificări urbanistice, astfel că veche curtea domnească nu mai corespunde întru totul cu vechile descrieri. Conform vechilor descrieri, Curtea Veche era aşezată pe o colină destul de înaltă, înconjurată la sud de malul foarte înalt al Râului Dâmboviţa, iar în celelalte puncte cardinale de ziduri puternice.[9] Accesul în curtea domnească era posibil prin două porţi opuse. Prima poartă, amplasată la intersecţia străzilor Smârdan cu Halelor (fosta Carol), a avut mai multe denumiri, Poarta de Sus, Turnul despre Nemţi, Clopotniţa Domnească, iar mult mai târziu după ce turnul de piatră s-a ruinat, Foişorul Roşu (probabil numele a fost luat de la culoarea în care a fost vopsit turnul). A doua poartă, Poarta de Jos, era situată în locul în care porneşte strada Moşilor.[10]

Istoric

Pe locul în care ulterior va fi construită curtea domnească, Mircea cel Bătrân construieşte o cetate, undeva între anii 1386-1418. Cetatea avea ziduri de cărămidă şi era înconjurată de şanţ de apărare. [11]

În secolul al XV-lea, Vlad Ţepeş, domnul Ţării Româneşti, consolidează cetatea construită de Mircea cel Bătrân şi o ridică la rangul de reşedinţă domnească, alternativă celei de la Târgovişte.

Primele date certe despre Curtea Veche le avem din documentele de pe vremea lui Radu cel Frumos, acesta a mutat scaunul domnesc la Bucureşti.

Deşi pentru o perioadă de timp s-a crezut că Curtea Domnească a fost distrusă complet, cercetările arheologice au scos la iveală importante ruine, printre care: hrube, ziduri, baze de turnuri, trepte coloane, camere aflate în construcţii din secolul al XIX-lea. [12]

Cercetătorii au stabilit că Curtea Veche a suferit diverse rezidiri şi refaceri de-a lungul timpului, începând cu a doua jumătate a secolului al XIV-lea până la Vlad Ţepeş, de la Basarab cel Tânăr şi până la Mircea Ciobanul, de la Matei Basarab până la Constantin Brâncoveanu.

Conform urmelor arheologice păstrate a fost identificată prima cetate a Bucureştilor, o cetăţuie situată pe malul nordic al Dâmboviţei. Situată pe un mic promontoriu, pe o suprafaţă de 160 mp, cetatea construită din cărămidă avea forma unui turn trapezoidal şi era înconjurată de un şanţ lat de 1,50-2,20 m. [13]

Încă din 1458 Vlad Ţepeş le scria braşovenilor cerându-le meşteri în zidirea cetăţilor. Într-un document din 10 august 1460 Vlad Ţepeş aminteşte de ex castro fluvi Domboviche. Conform acestor date Ion Ionaşcu şi Dan Berindei au considerat că această cetate a fost construită între 1458-1459, o construcţie din lemn cu întărituri de pământ, ridicată oarecum în pripă din cauza pericolului otoman. [14]

Deşi nu s-au păstrat dovezi concludente, istoricii[15] au considerat că cetatea construită de Vlad Ţepeş între 1458-1459 a fost ridicată pe vechea cetăţuie de pe malul Dâmboviţei. Nu sunt cunoscute date despre importanţa cetăţii pentru apărarea Ţării Româneşti, în campania lui Mahomed al II-lea, din 1462, dar cert este că cetatea avea un rol de apărare.

În 18 decembrie 1473 fratele lui Vlad Ţepeş, Radu cel Frumos, se refugiază în cetatea din Bucureşti, numită în cronica lui Ştefan cel Mare descoperită de Oligierd Gorka,’’cetatea de scaun Dâmboviţa’’. [16] După un asediu care a durat câteva zile, cetatea este cucerită, după ce Radu cel Frumos părăseşte fortificaţia în toiul nopţii. În 24 noiembrie 1473, moldovenii pătrund în cetate, iar conform letopiseţului lui Grigore Ureche, Ştefan a dobândit Cetatea Dâmboviţei punând mâna pe toate avuţiile lui Radu cel Frumos chiar şi pe fiica acestuia Voichiţa. Ştefan îl urcă pe scaunul domnesc pe Basarab Laiotă, dar după o scurtă perioadă acesta se închină la sultan.

În 11 noiembrie 1476 Ştefan cel Mare atacă din nou cetatea Bucureştilor şi o cucereşte ajutându-l pe Vlad Ţepeş să revină la domnie. În acest fel, Ştefan şi-a plătit datoria pe care o avea faţă de Vlad Ţepeş, pentru ajutorul acestuia din urmă în alungarea din Suceava a lui Petru Aron, ucigaşul părintelui lui Ştefan.

În perioada următoare Vlad Ţepeş dorind să reînceapă lupta împotriva sultanului le scrie braşovenilor cerându-le ajutor în reconstruirea cetăţii din Bucureşti. În această perioadă cetatea era cunoscută sub diferite nume: Castrum Bokoryscha, Bocerestya, Bocoresth. [17]

După doar câteva săptămâni de domnie Vlad Ţepeş cade victima unui complot pus la cale de boierii filo-otomani, în scaunul din Cetatea Bucureştilor urcând din nou Basarab Laiotă. Nici acesta din urmă nu a rezistat prea multă vreme, cel care l-a succedat fiind Basarab cel Tânăr (1477-1482), poreclit Ţepeluş.

Basarab cel Tânăr în toţi cei 5 ani de domnie, la fel ca Vlad Ţepeş apelează la meşterii braşoveni şi reconstruieşte cetatea Bucureştilor. Conform documentelor în această perioadă cetatea suferă refaceri ample, astfel că în unele surse este chiar numită Noua Cetate. Transformarea cetăţii în acestă perioadă este atestată şi prin urmele arheologice descoperite în strada Soarelui de astăzi. [18] Deşi din această perioadă s-au păstrat o serie de documente emise de cancelaria domnească, doar câteva amintesc de refacerea cetăţii, astfel că informaţii detaliate despre cetate nu s-au păstrat. Conform unui document din 1480 aflăm că cetatea purta numele Cetatea nouă de scaun Bucureşti, iar alt document emis de vornicul Neagu aminteşte de castro Bokorestch. [19]

Sursele principale în aflarea câtorva date despre înfăţişarea curţii din această ultimă perioadă sunt descoperirile arheologice. Acestea au scos la iveală ruinele unei cetăţi din bolovani de râu şi cărămidă, întinsă pe o suprafaţa totală de peste 900 mp. Săpăturile arheologice au scos la iveală şi parterul înalt al castelului, situat pe nişte pivniţe şi hrube foarte încăpătoare şi curtea interioară a palatului întinsă pe o suprafaţă de peste 100 mp. [20]

Deşi de-a lungul istoriei mulţi din domnii Ţării Româneşti au ales ca cetate de scaun Curtea Domnească din Târgovişte, unii din ei au folosit şi cetatea Bucureştilor ca cetate de scaun. Este şi cazul lui Vlad Călugărul (1482-1495), care deşi avea Curtea Domnească la Târgovişte semna documente (s-au păstrat peste 30 de astfel de documente) din Cetatea Bucureştilor. O dovadă pentru cele amintite anterior este un document emis, în anul 1506, din minunatul scaun al Bucureştilor.

Palatul Voievodal

Biserica Curtea Veche

Plus.png Mai multe detalii despre acest subiect în articolul Biserica Curtea Veche.

Biserica curţii, denumită ulterior Biserica Curtea Veche a fost construită de Mircea Ciobanul.

Note

  1. ↑ O. N. Greceanu. Bucureştii, p. 176
  2. ↑ Grigore Ionescu. Bucureşti, p. 176
  3. ↑ Grigore Ionescu. Bucureşti, p. 176
  4. ↑ Grigore Ionescu. Bucureşti, p. 176
  5. ↑ O. N. Greceanu. Bucureştii, p. 176
  6. ↑ România. Ghid Turistic 1983, p. 243
  7. ↑ România. Ghid Turistic 1983, p. 243
  8. ↑ Grigore Ionescu în lucrarea Bucureşti din 1938, descrie patrulaterul în care se afla curtea domnească, în funcţie de următoarele străzi: Carol, Şelari, Lipscani, Bărăţiei, Calea Moşilor
  9. ↑ Grigore Ionescu. Bucureşti, p. 176
  10. ↑ Grigore Ionescu. Bucureşti, p. 176
  11. ↑ http://www.adevarul.ro/articole/curtea-domneasc-x103/204458
  12. ↑ Dumitru Almaş, Panait I. Panait, p. 13
  13. ↑ Dumitru Almaş, Panait I. Panait, p. 13
  14. ↑ Dumitru Almaş, Panait I. Panait, p. 14
  15. ↑ Dumitru Almaş, Panait I. Panait, p. 14
  16. ↑ Dumitru Almaş, Panait I. Panait, p. 14
  17. ↑ Dumitru Almaş, Panait I. Panait, p. 15
  18. ↑ Dumitru Almaş, Panait I. Panait, p. 15
  19. ↑ Dumitru Almaş, Panait I. Panait, p. 16
  20. ↑ Dumitru Almaş, Panait I. Panait, p. 16

Bibliogarfie

  • O. N. Greceanu. Bucureştii. Bucureşti: Tipografia Cartea medicală, 1929
  • Cincinat I. Sfinţescu. Estetica Bucureştiului. Bucureşti: Tipografia Bucovina I.E. Torouţiu 1932
  • Grigore Ionescu. Bucureşti. Ghid istoric şi artistic. Bucureşti: Fundaţia pentru literatură şi artă, Regele Carol II, 1938
  • Florian Georgescu, Paul Cernovodeanu, Alexandru Cebuc. Monumente din Bucureşti. Bucureşti: Meridiane 1966
  • Dumitru Almaş, Panait I. Panait. Curtea Veche din Bucureşti. Editura pentru turism. Bucureşti: 1974
  • Dan Berindei, Sebastian Bonifaciu. Bucureşti. Ghid turistic. Bucureşti: Sport-Turism 1980
  • Ignatie Berindei, Sebastian Bonifaciu, Iuliu Buta. România. Ghid Turistic Bucureşti: Sport-Turism 1983
  • Mariana Celac, Octavian Carabela, Marcu Marcu-Lapadat. Bucuresti : arhitectură şi modernitate un ghid adnotat. Simetria 2005
  • Silvia Colfescu. Bucureşti. Ghid turistic, istoric, artistic. Bucureşti: Vremea 2007
Adus de la „http://enciclopediaromaniei.ro/w/index.php?title=Curtea_Veche&oldid=38845”