Doamna Ecaterina Cercheza

Doamna Ecaterina Cercheza
Născută		n. aprox. 1620
Decedată		1 martie 1666
Căsătorită cu		Vasile Lupu

Doamna Ecaterina Cercheza (n. aprox. 1620 – d. p. 1 martie 1666). A doua soţie a domnului Moldovei, Vasile Lupu (1633 – 1653).

Biografie

Originară dintr-o familie de cerchezi înstăriţi din Caucaz („fiica surorii lui Derviş Mehmed paşa, fost mare vizir..., valiu în Siria”, după cum relatează Evliya Çelebi), Ecaterina a fost cumpărată de la familia ei de către vistierul Nicolae Catargi, trimis de domn să-i caute o nouă soţie, imediat după moartea Doamnei Tudosca. Călătorul italian Niccolo Barsi da Lucca, aflat în Crimeea în momentul întoarcerii lui Catargi cu cea menită a fi soţia domnului Moldovei, relatează că, după ce boierul moldovean achită, conform obiceiului, 1000 de galbeni tatălui şi 500 mamei, trece pe la curtea hanului tătarilor crâmleni, viitor cumnat al domnului, care-i pune la dispoziţie o gardă de 500 de oameni care să-l însoţească până la graniţa cu Moldova.

La Oceakov, convoiul are probleme cu paşa de Silistra, care hotărăşte să o oprească pe Ecaterina pentru sine. Situaţia celei pe care Niccolo Barsi o caracteriza ca avînd „toate calităţile pe care Afrodita le dă unei femei pentru a o numi frumoasă”, a fost rezolvată de sultanul Mehmed IV (1648 – 1687), care l-a obligat pe paşă să permită convoiului să plece. Acesta s-a conformat, însă numai după ce i-au fost plătiţi 3000 de galbeni din partea domnului şi 200 din partea lui Nicolae Catargi.

Viitoarea doamnă a Moldovei soseşte în Moldova în jurul datei de 28 septembrie 1639, căsătoria cu Vasile Lupu oficiindu-se la sfârşitul anului sau anul următor. Cei doi au avut împreună trei copii, viitorul domn Ştefăniţă (1659 – 1661), Ioan († p. 1648) şi Alexandru († p. 1648).

A participat, alături de domnul Moldovei, la toate serbările oficiale de la Curte, la primirea soliilor, precum şi la nunţile domniţelor Maria şi Ruxandra. Face danii în banii către Mănăstirea Golia („Mănăstirea Doamnei”), pentru ferecarea icoanei Maicii Domnului în aur şi mărgăritare, precum şi pentru dotarea bisericii cu strane aduse de la Constantinopol, susţine financiar refacerea picturii bisericii de la Mănăstirea Hlincea. La 28 septembrie 1653 răscumpără de la cazaci un liturghier, ferecat în aur şi argint, pe care-l retrimite Mănăstirii Dragomirna, precum şi o „Psaltire” cu coperţile din aur şi argint rupte de cazaci.

În 1653, în contextul luptelor pentru tron dintre Vasile Lupu şi Gheorghe Ştefan, Doamna Ecaterina pleacă cu familia spre Polonia, la Cameniţa.

În a doua parte a anului, fiind asediată în cetatea Sucevei, refuză, iniţial, capitularea şi predarea tezaurului. Cedează totuşi, din cauza lipsei hranei şi muniţiilor, şi deschide porţile cetăţii la 9 februarie 1653. Cronicarul Georg Krauss arată, printre altele, că Doamna Ecaterina a fost nevoită să cedeze „ o comoară frumoasă şi giuvaierurile, precum şi cinci dintre caii cei mai frumoşi ai lui Lupu, socotiţi foarte scumpi” (Cronica Transilvaniei 1608 – 65).

Arestată împreună cu Ştefăniţă, este dusă la Buciuleşti (jud. Neamţ), pe Bistriţa, unde stă în captivitate până în 1658, când pleacă la Constantinopol la soţul său, închis la Edikule. După obţinerea tronului de către fiul ei Ştefăniţă (nov. 1659), Doamna îl însoţeşte la Iaşi şi-i supervizează activitatea, stându-i permanent alături.

În 1661, după moartea soţului şi a fiului său, Doamna Ecaterina locuieşte o perioadă la Constantinopol, în palatul familiei de pe Bosfor, după care, în 1665 se întoarce în Moldova. Ultima ei atestare apare într-un document de danie din 1 martie 1666.

Imaginea i-a fost imortalizată în tabloul votiv de la biserica Mănăstirii Golia din Iaşi şi în cel de la Mănăstirea Hlincea, alături de soţul şi fiul ei.

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Enciclopedia personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2012.