Eracle Arion

Eracle Arion
Născut		24 februarie 1838, Bucureşti
Decedat		7 septembrie 1903, Bucureşti
Ocupaţie		militar, general

Eracle Arion (n. 24 februarie 1838, Bucureşti - d. 7 septembrie 1903, Bucureşti), general.

O carieră militară de excepţie

S-a născut la 24 februarie 1838, în Bucureşti, în familia cu 16 copii a lui Scarlat Arion.

A urmat Şcoala de Ofiţeri din Bucureşti (1855-1857), Şcoala Politehnică din Paris şi Şcoala de artilerie şi geniu Metz (1857-1861).

A avansat rapid în cariera militară obţinând gradele militare astfel: sublocotenent - 1857, locotenent - 1861, căpitan - 1864, maior - 1868, locotenent-colonel - 1870, colonel - 1875, general de brigadă - 1883, general de divizie - 1892.

S-a căsătorit în anul 1866 cu Sevastia (Vatica), fica lui Nicolae Alexandrescu, poreclit Cafegibaşa (de la funcţia de cafegiu başa la curtea domnitorului Grigore Ghica), care moştenise o moşie de 1.623 de hectare la Fierbinţi-Ialomiţa. A avut patru copii: Nicolae, ajuns colonel, Zoe, Viorica şi Margareta. Soţia sa a decedat în anul 1923.

A îndeplinit importante funcţii militare, de la comandant de secţie în primul regiment al artileriei române (înfiinţat la 21 decembrie 1860 de domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi care va constitui matca pe care se va dezvolta artileria română modernă) până la cea de comandant al Corpului 2 Armată din Bucureşti. A comandat Regimentul 2 Artilerie între 1870-1875. A fost şeful Serviciului Artilerie din Marele Stat Major între 1875-1877.

A reprezentat România ca ataşat militar al Marelui Cartier General pe lângă marele duce Nicolae (1877-1878) la tratativele de pace de la San Stefano; a înfiinţat Şcoala de aplicaţie a artileriei, fiind primul ei comandant (1881-1882); a condus destinele artileriei ca inspector general al artileriei (1883-1892); a fost comandant al Corpului 2 Armată (1892-1903) şi al cetăţii Bucureşti.

În ianuarie 1882 a fost numit primul director al Şcolii Superioare de Război, dar lipsa fondurilor şi a spaţiului necesar face inoperabil demersul înfiinţării acestei instituţii de învăţământ superior militar (se va realiza în 1889, când ministru de război va fi un alt brav artilerist, generalul Gheorghe Manu, iar comandant va fi numit tot un artilerist, maiorul Gheorghe Mareş).

A fost decorat cu “Steaua României” în grad de ofiţer, “Virtutea Militară” de aur, “Trecerea Dunării”, “Apărătorilor Independenţei”, ordinul rus “Sf. Vladimir” cls. IV şi “Medalia comemorativă de campanie” rusă.

O viaţă dedicată artileriei, armatei şi patriei

Eracle Arion, guvernator al Cetăţii Bucureşti

S-a preocupat de dezvoltarea şi înzestrarea artileriei: în perioada 1864-1868, ca ofiţer în Direcţia Artilerie din Ministerul de Război a supravegheat fabricarea tunurilor comandate de Ministerul de război la Fabrica de armament din Nantes; ca şef al Serviciului Artilerie din Marele Stat Major a insistat pentru constituirea câte unui regiment de artilerie pentru fiecare divizie de infanterie, în urma raportului său nr. 550 din 5 februarie 1877 înfiinţându-se încă două regimente de artilerie; a susţinut înzestrarea cu tunuri “Krupp” calibru 87, model 1875 (1877); a pus bazele artileriei teritoriale; a elaborat “Instrucţiunile asupra artileriei în luptă”.

A participat la Războiul de Independenţă: a organizat bateria "Mircea" şi bateria "Elisabeta" pentru apărarea oraşului Calafat; a coordonat construirea podului de peste Dunăre de la Siliştioara-Măgura; a condus pregătirea intrării în acţiune a artileriei la Plevna, fiind prezent, alături de alţi ofiţeri români, la capitularea lui Osman-paşa.

În mai 1902, în calitate de comandant al Corpului 2 Armată şi guvernator al cetăţii Bucureşti, va comanda trupele în cadrul manifestărilor prilejuite de aniversarea proclamării Independenţei (1877), încoronarea ca Domn (1866) şi Rege (1881) a lui Carol I: trecerea în revistă a trupelor participante la paradă, înmânarea noilor Drapele de luptă, parada militară şi marele ospăţ al artileriei prilejuit de sărbătoarea “Întâiului Tun”. În cadrul Marelui Ospăţ al Artileriei, prilejuit de “Sărbătoarea Întâiului Tun” – 15 mai 1877, întâiul foc de tun tras de bateria “Carol” la Calafat, în prezenţa domnitorului - va comanda începerea distracţiei artileriştilor: “Tunari la posturi!,/ Încărcaţi paharele!,/ Faceţi din braţul vostru pârghie de ochire!,/ Duceţi-l la retezătura gurii!,/ Tunari: FOC!”

Cu acel prilej regele Carol I va spune în discursul său: „Artileria poate fi mândră de falnicul său trecut şi ţara, împreună cu Mine, ne putem rezema cu încredere pe această armă care şi-a biruit un loc de căpetenie în armată. (...) Ridic paharul Meu în onoarea Artileriei, urându-i un viitor tot aşa de strălucit ca trecutul său şi ca dânsa să rămâie de-a pururi podoaba iubitei Mele armate.”

A făcut parte din comisia pentru experimentarea cupolelor forturilor cetăţii Bucureşti, din toate comisiile tehnice chemate a se pronunţa asupra armamentului oştirii, precum şi din consiliile de apărare a ţării prezidate de Rege. A fost preşedinte de onoare al comitetului de iniţiativă pentru înfiinţarea Revistei Artileriei.

La moartea generalului

A încetat din viaţă la 7 septembrie 1903, la Bucureşti.

Corpul neînsufleţit al generalului, în uniformă şi cu Virtutea Militară pe piept, a fost depus pe un catafalc în sala de jos a palatului generalului din strada Romană, nr. 17.

Pe 9 septembrie, sicriul cu corpul generalului, depus pe un afet de tun 105 mm tractat de trei atelaje şi comandat de un sergent din Regimentul 10 Artilerie, urmat de o companie din Regimentul Mihai Viteazu nr. 6 cu Drapelul de luptă şi de toţi ofiţerii din garnizoana Bucureşti, în ţinută de serviciu cu doliu la braţul stâng, a fost transportat la biserica Sf. Gheorghe Nou. Panglicile decoraţiilor au fost purtate de generalii Borănescu, Carcaleţeanu, Warthiade şi Angelescu asistaţi de coloneii P.V. Năsturel, R. Boteanu, Corlătescu şi N. Constantinescu.

Pe 10 septembrie, orele 15., P.S.S. părintele Nifon, vicarul Sfintei Mitropolii, înconjurat de 12 preoţi, printre care şi Prea Cuviosul arhimandrit Serapion, confesorul garnizoanei, au oficiat serviciul divin. Apoi au urmat discursuri funebre, din care reţinem:

Generalul Borănescu, comandantul artileriei Corpului 2 Armată : “Crescut la şcoala îndeplinirii datoriei şi a iubirii de Patrie, generalul Arion forma idealul nostru militar (...) era o podoabă a armatei noastre, era o pildă pentru noi toţi.”

Generalul Popescu Mihail, comandantul Corpului 1 Armată şi inspector general al artileriei: “Armata plânge un şef experimentat. Artileria un Luceafăr.” D. A Sturdza, prim-ministru şi ministru de război: “Aceasta este înfăţişarea generalului Eracle Arion – ostaş vrednic de toată lauda – servitor devotat al statului – servitor credincios al Regelui – bărbat al muncii şi al datoriei – patriot încercat şi om de bine.”

În telegrama Regelui Carol I adresată soţiei generalului se spune: “Moartea neaşteptată a prea iubitului vostru soţ, a unuia dintre servitorii mei cei mai devotaţi, a umplut inima Mea de cea mai adâncă durere. Primiţi expresiunea acestei vii şi sincere dureri pentru marea nenorocire ce vă loveşte pe Domnia voastră şi pe iubita voastră familie. Aducerea aminte a generalului Arion va rămâne totdeauna adânc săpată în analele armatei Melecare poate fi mândră de a fi numărat în rândurile sale un soldat atât de vrednic. În ce Mă priveşte voi păstra pentru răposat o recunoştinţă veşnică pentru eminentele sale servicii şi pentru caracterul său cavaleresc.”

Pe ultimul drum, de la biserica Sf. Gheorghe Nou la cimitirul Şerban Vodă cortegiul funerar a fost format din toţi ofiţerii aflaţi în garnizoană; două plutoane de jandarmi călări, Batalionul 6 Vânători, Regimentul Mihai Viteazu nr. 6, Regimentul IV Ilfov nr. 24; câte un pluton pe jos, comandat de un ofiţer din Batalionul 2 şi 7 Vânători, Regimentul Argeş nr. 4, Vlaşca nr. 5, Teleorman nr. 20, III Dâmboviţa nr. 22, Radu Negru nr. 28, Muscel nr. 30, Constanţa nr. 34, 2 Artilerie de cetate, 6 şi 10 Artilerie, 4, 2 şi 10 Călăraşi, Regimentul 10 Artilerie, Regimentul 3 Călăraşi.

Lângă afetului tras de opt cai se aflau 3 furgoane cu coroane, iar cortegiul a fost urmat de o trăsură de gală a Curţii Regale, ca o distincţie acordată generalului (doar consilierii familiei regale şi generalul Alexandru Cernat au mai beneficiat de această distincţie). Au fost trase trei salve de infanterie şi artilerie.

Tot pe 10 septembrie, ziua înmormântării generalului, în toate unităţile corpului s-a adus la cunoştinţa trupelor aflate sub arme ordinul privind încetarea din viaţă a comandantului lor şi a fost oficiat un parastas în fiecare corp de trupă.

În necrologul publicat de Revista Artileriei, septembrie 1903, se spune : „A trăit muncind, iar munca i-a fost rodnică şi rodul îmbelşugat. A fost dascălul neîntrecut al artileriştilor români. A fost oşteanul credincios şi devotat Patriei şi Tronului. ”

Ulterior trupul generalului a fost strămutat în cavoul familiei la conacul de pe moşia de la Fierbinţi. Se pare că mormintele familiei au fost vandalizate.

Surse bibliografice

• *** Revista Artileriei, iunie 1902, p. 483-577; septembrie 1903, p. 771-790;
• *** Revista Armatei, septembrie 1903, p. 505-508;
• Agapie, M., gl.mr., Ucrain, C., col.(r.) dr. - Personalităţi ale artileriei române , Ed. Militară, Bucureşti, 1993 - p. 37-44;
• Predescu, Lucian - Enciclopedia României – Cugetarea – Material românesc. Oameni şi înfăptuiri, Ed. Saeculum I.O.&Ed. Vestfala, Bucureşti, 1999 -, p. 49; *Bichicean, G., Istoria Şcolii de Aplicaţie pentru Artilerie şi Rachete “Ioan Vodă”, Ed. Tribuna, 2000, p. 144-150;