Henrieta Delavrancea-Gibory
de la Enciclopedia României
Henrieta Delavrancea-Gibory | ||
Alte nume | Riri | |
Născută | 19 octombrie 1894, Bucureşti | |
Decedată | 26 martie 1987, Bucureşti | |
Mormânt la | Cimitirul Bellu, Bucureşti | |
Ocupaţie | arhitect | |
Căsătorită cu | Émile Gibory | |
Părinţi | Maria şi Barbu Ştefănescu-Delavrancea |
Henrieta [Riri] Delavrancea-Gibory (n. 19 octombrie 1894, Bucureşti – d. 26 martie 1987, Bucureşti). Arhitectă. Fiica scriitorului Barbu Ştefănescu-Delavrancea şi a Mariei (născută Lupaşcu).
Biografie
Creşte înconjurată de mari nume ale protipendadei şi culturii bucureştene, precum Octavian Goga, Alexandru Vlahuţă, Ion Luca Caragiale, Nicolae Grigorescu, Victor Eftimiu, Ion Mincu, cărora li se alătura, din când în când, Elena Văcărescu. Face primele studii în particular şi din 1915 începe cursurile la Şcoala Superioară de Arhitectură din Bucureşti, pe care o întrerupe în timpul războiului, când se înrolează ca infirmieră voluntară. Acum îl cunoaşte pe Émile Gibory (ofiţer în misiunea franceză condusă de gen. H. Berthelot), cu care se va căsători în 1918. Reia studiile de arhitectură în 1924, absolvindu-le în 1927.
Prima construcţie proiectată de Henrieta Delavrancea-Gibory a fost casa proprie, ridicată în 1925 pe str. Mihai Eminescu. Se face cunoscută prin construcţiile de la Balcic, unde stilul balcanic este asociat cu elemente din arhitectura internaţională. Printre cele 22 vile proiectate aici se numără Vila poetului Ion Pillat, Vila Lupoaicei, Vila gen. Rasoviceanu, Casa Ghiul Serai, Casa Constantiniu, Casa Iunian, Casa Ministrului de Finanţe Cancicov, Casa Cuţescu-Storck, Casa Eliza Brătianu, Casa Moşescu, alături de construcţia Pavilionului de ceai şi renovarea Pavilionului grănicerilor de la Palatul Regal.
Despre activitatea intensă de la Balcic afirma într-un interviu din 1980: „Geamiile, potecuţele de piatră prăfuite, pieţele cu fântâni, casele revărsate, prispe cu cerdacuri din lemn, drumurile în scări ale Balcicului s-au dovedit a fi un loc fascinant pentru arta şi arhitectura românească. Casele mele, pe care le vedeţi aici în poze, au iz românesc, dar sunt totodată moderne ca aspect şi funcţie, migălos aprofundate, care i-au făcut fericiţi pe clienţii mei”.
Alte lucrări ale sale sunt Conacul Eustaţiu Stoenescu din Drăghiceni, unde a folosit ca model casele ţărăneşti: pridvorul cu intrare în beci, prispa, stâlpii de lemn cioplit, iar în Bucureşti, Casa Cantuniari, Casa Prager, Casa Arapu sau Casa Vâlcovici, cinci biserici, palatul prinţului Nicolae din Snagov, Consulatul Franţei din Bucureşti. Henrieta Delavrancea-Gibory a proiectat şi construcţii de interes public din Bucureşti, cum ar fi Institutul de Igienă şi Sănătate, Institutul de Oncologie, Spitalul Fundeni, Spitalul Filantropia, Cinema Capitol şi Halele Obor, Prefectura din Oraviţa, precum şi blocuri de locuinţe pe străzile Pictor Iscovescu şi Brezoianu din Capitală.
În timpul regimului comunist a activat în Colectivul de proiectare din cadrul Ministerului Sănătăţii şi, timp de 19 ani, la Institutul Proiect Bucureşti.
Moartea a surprins-o în momentul finalizării proiectului privind restaurarea Bisericii Sf. Gheorghe din Bucureşti. A fost înmormântată la Cimitirul Bellu.
Bibliografie
- George Marcu (coord.), Enciclopedia personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2012