Iecea Mare

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Satul
Iecea Mare

Comuna Iecea Mare
Judeţul Timiş (TM)

Stema judetului Timis.png
Atestare 1317
Populaţie 2.315 locuitori
Cod poştal 307091
Pagină web http://www.ieceamare.ro/

Împărţirea administrativ-teritorială a României

Iecea Mare este un sat în judeţul Timiş, centru administrativ al comunei cu acelaşi nume. Are o populaţie de 2.315 locuitori (2002).

Localizare

Se situează la circa 36 km nord-vest de municipiul Timişoara. Se învecinează la nord-est cu Biled, la sud-est cu Iecea Mică iar la vest cu Lenauheim.

Istorie

Prima atestare documentară a unei localităţi cu numele Uche datează din 1317. Această aşezare a existat de-a lungul Evului Mediu după cum o arată numeroase documente medievale care amintesc de Wche (1417), Ewcze (1467), Eqche (1479). După ce turcii sunt alungaţi din Banat, nu se poate vorbi despre o aşezare, dar există prediul Jetsa, după cum arată harta lui Mercy din 1723.

Satul Iecea Mare de astăzi a fost întemeiat la 1767 de consilierul Hildebrand care a adus aici colonişti germani din Lorena, Luxemburg, Trier, Bavaria, etc. pentru care a construit 202 case. Germanii au dat numele unor zone din sat şi a străzilor după după originea lor. Astfel, existau zonele Österreich (Austria) şi Haszrundel şi străzile Luxemburg, Trier, Bakova, Kirchen, Nei, Periam, Lefelstadt, Yeger, Schwarzwald (Pădurea neagră) şi Letzte („ultimii sosiţi”).

La 1779 apare şi denumirea Gross Jetscha (Iecea Mare), iar localitatea este arondată comitatului Torontal. În 1836 are loc o epidemie de holeră care ucide în jur de 100 de localnici.

Populaţia

La recensământul din 2002, satul Iecea Mare avea 2.315 locuitori, din care 2.008 români, 239 romi, 37 germani, 24 maghiari şi 7 de alte naţionalităţi. Conform recensămintelor efectuate în perioada 1880 - 2002, populaţia localităţii a evoluat după cum urmează: <lines size=500x180 title="Evoluţia populaţiei" ymin=0 ymax=3500 colors=003153 xlabel ylabel=4 grid=xy legend>

,total

1880,3297 1890,3431 1900,3099 1910,2535 1920,2549 1930,2289 1941,2355 1956,3056 1966,3173 1977,2986 1992,2297 2002,2315 </lines>

Bibliografie

  • Creţan, Remus, Dicţionar toponimic şi geografico-istoric al localităţilor din judeţul Timiş, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006 ISBN 973-7608-65-8
  • Lotreanu, Ioan, Monografia Banatului, Institutul de Arte Grafice „Ţara”, Timişoara, 1935
  • Varga, E., Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud. Timiş 1880 - 2002, [1]