Ion C. Cantacuzino

Ion C. Cantacuzino
Naţionalitate		român
Născut		12 septembrie 1825
Decedat		1878
Ocupaţie		jurist, magistrat, om politic

Ion C. Cantacuzino (n. 12 septembrie 1825 - d. 1878), jurist, magistrat, om politic, a îndeplinit numeroase funcţii în administraţia de stat în timpul domniei lui Cuza.

Biografie

Ion C. Cantacuzino era descendent al unei vechi familii boiereşti, fiul al fostului caimacam Constantin Cantacuzino şi al Zoei Slătineanu. Urmează studii universitare la Paris, după care intră în administraţie ca ajutor de şef la secţia franceză din Ministerul Afacerilor Străine. Intră apoi în magistratură ca judecător, preşedinte, membru şi preşedinte al Curţii de Apel Bucureşti (1858).

Desfăşoară o ferventă activitate unionistă, fiind ales în Adunarea ad-hoc (1857) şi în Adunarea Electivă (1859) a Munteniei. Deşi s-a numărat printre posibilii candidaţi la domnie, în ziua de 24 ianuarie 1859 i-a acordat votul lui Alexandru Ioan Cuza.

După Unire, Cantacuzino ocupă diferite poziţii în executivele Ţării Româneşti: ministru al Cultelor şi Instrucţiunii publice (26 ianuarie - 21 februarie 1859; 30 aprilie - 11 mai 1861), ministru al Justiţiei (27 martie - 5 octombrie 1859; 19 iulie - 21 octombrie 1861). De asemenea, Cantacuzino a îndeplinit funcţia de preşedinte al Curţii de Casaţie, apoi a făcut parte din coaliţia politică care a dus la îndepărtarea lui Alexandru Ioan Cuza.

Pentru această contribuţie a fost cooptat în guvernului provizoriu instaurat de Locotenenţa Domnească în seara de 11 februarie 1866 ca ministru de Justiţie, funcţie pe care o va îndeplini până pe 21 februarie 1867. În 1866 a fot ales deputat în Colegiul I Prahova, iar în 1876 a fost ales senator în Colegiul II Prahova.

Bibliografie

• BULEI, Ion; MAMINA, Ion, Guverne şi guvernanţi (1866 - 1916), Editura Silex, Bucureşti, 1994, ISBN 973-95477-6-1