Ion Inculeţ

Ion Inculeţ
Născut		5 aprilie 1884, Răzeni, Basarabia
Decedat		18 noiembrie 1940, Bucureşti
Ocupaţie		om politic
Ministru de Interne al României
Mandat 14 noiembrie 1933 – 29 august 1936
Partide		PŢB (1918-1923) PNL (1923-1940)

Ion Inculeţ (n. 5 aprilie 1884, Răzeni, Basarabia - 18 noiembrie 1940, Bucureşti), om politic, preşedinte al Sfatului Ţării, organism care a votat unirea cu România la 27 martie 1918, ministru, parlamentar.

Biografie

Născut la 5 aprilie 1884 într-o familie de răzeşi din Basarabia, Ion Inculeţ a rămas în conştiinţa publică prin contribuţia sa la înfăptuirea Unirii Basarabiei cu Regatul României din 27 martie 1918, însă istoria i-a fost ingrată. Destinul va face ca Inculeţ să fie martor de pe poziţii executive în statul român la destrămarea operei sale politice în urma anexării Basarabiei de Uniunea Sovietică în iunie 1940.

Este absolvent al Seminarului Teologic din Chişinău (1906) şi al Facultăţii de Ştiinţe din Sankt Petersburg (1911), specializarea fizică-matematică. În anii studenţiei participă la formarea asociaţiei studenţilor basarabeni din Sankt Petersburg, „Bessarabskoe zemliachestvo”, iar după absolvirea studiilor va activa ca profesor de fizică şi matematică la diferite instituţii de învăţământ din capitala Imperiului Rus (redenumită Petrograd în 1914 din cauza rezonanţei germane a vechii denumiri). Izbucnirea Revoluţiei din feburarie 1917 îi oferă şansa de a păşi spre o carieră politică, fiind ales în Sovietul din Petrograd din partea Partidului Socialist-Revoluţionar (SR-ii). Revine în Basarabia în aprilie 1917 ca emisar al Guvernului provizoriu condus de Kerenski cu gândul de a întări transformările politice şi sociale din Imperiul Rus, însă preluarea puterii la Petrograd de bolşevici în urma revoluţiei din octombrie şi izbcunirea războiului civil în Rusia îl va determina pe Inculeţ să îmbrăţişeze ideea Unirii Basarabiei cu România.

Datorită calităţilor sale de om politic, se impune imediat ca lider al moldovenilor unionişti. La 21 noiembrie este ales în unanimitate preşedinte al Sfatului Ţării, organismul care va prelua oficial conducerea Basarabiei. Din această poziţie va declara independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti (ianuarie 1918), iar la 27 martie 1918 va semna Rezoluţia unirii cu România, adoptată cu cu 86 de voturi pentru, 3 contra şi 36 abţineri, în prezenţa primului ministru român Alexandru Marghiloman.

Om politic de stânga, Inculeţ fondează în august 1918, alături de Pantelimon Halippa, Partidul Ţărănesc din Basarabia, prin intermediul căruia va milita pentru înfăptuirea reformei agrare. Îndeplineşte funcţia de ministru de stat fără portofoliu pentru Basarabia până în mai 1920, poziţie din care se ocupă de gestionarea unirii politice şi administrative a noii provincii. Concomitent, începe şi procesul prin care majoritatea partidelor politice din provincii se vor integra în cele din Vechiul Regat. Astfel, gruparea din PŢB formată în jurul lui Inculeţ va alege să fuzioneze cu Partidul Naţional Liberal, iar Inculeţ este numit ministru de stat în guvernul format de Ionel Brătianu în ianuarie 1922.

Din acest moment se impune ca membru marcant al PNL, contribuind la înfăptuirea programului economic şi social liberal. Activează ca deputat în Parlament şi ministru în toate guvernele liberale interbelice: ministrul sănătăţii (6 iunie 1927 – 3 noiembrie 1928), ministru de Interne (14 noiembrie 1933 – 29 august 1936), vicepreşedinte al Consiliului de miniştri (29 august 1936 – 14 noiembrie 1937), ministru al lucrărilor publice şi comunicaţiilor (17 noiembrie – 28 decembrie 1937). După cum va recunoaşte, asasinarea primului ministru şi preşedinte al PNL, Ion G. Duca, în perioada ministeriatului său la Interne, îi va marca activitatea politică.

Din nefericire însă, printr-o întorsătură tragică a destinului va fi martor la destrămarea proiectului politic pentru care luptase în urmă cu numai două decenii. Numit la 28 iunie 1940 ministru secretar de stat în cabinetul Gheorghe Tătărescu, Inculeţ va asista de pe poziţii executive la evacuarea teritoriului Basarabiei ca urmare a cedării guvernului de la Bucureşti în faţa ultimatumului sovietic.

A fost ultimul ceas al activităţii sale politice. Trece în nefiinţă la 18 noiembrie 1940 şi nu va mai avea prilejul de a mai vedea încă odată Basarabia natală reintegrată statului român în anii 1941-1944.

Bibliografie

• Gheorghe Constantin; Şerbu, Miliana - „Miniştrii de interne (1862 – 2007). Mică enciclopedie”, Bucureşti, Editura MIRA, 2007
• Mamina, Ion; Scurtu, Ioan - „Guverne şi Guvernanţi (1916-1938)”, Bucureşti, Editura Silex, 1996
• Neagoe, Stelian - „Oameni politici români”, Bucureşti, Editura Machiavelli, 2007