Iulian Grozescu

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Iulian Grozescu
Iulian Grozescu.jpg
Iulian Grozescu
Naţionalitate român
Născut 20 iunie 1839, Comloşu Mare
Decedat 21 mai 1872, Comloşu Mare
Cauză deces tuberculoză
Mormânt la Comloşu Mare
Ocupaţie publicist, poet
Părinţi Ioan Grozescu

Iulian Grozescu (n. 20 iunie 1839 Comloşu Mare, judeţul Timiş - 21 mai 1872, Comloşu Mare), publicist şi poet bănăţean.

Originea şi familia

S-a născut în satul bănăţean de câmpie Comloşu Mare, din actualul judeţ Timiş, în familia preotului Ioan Grozescu, venit din Oltenia şi stabilit în Banat.

Familia preotului Ioan Grozescu era numeroasă, Iulian având mai mulţi fraţi.

Studiile

A urmat liceul la Timişoara, Arad şi Oradea. Încă din această perioadă începe să se remarce pentru talentul său scriitoricesc, iar unele lucrări despre literatura românească sunt şi publicate în revista liceului. După ce a terminat liceul s-a dus la Pesta şi s-a înscris la Universitatea de Drept.

Activitatea

În 1862 începe să colaboreze la revista românească „Concordia” din capitala Ungariei, o revistă cu un program politic şi cultural-naţional sub direcţia lui Sigismund Pop. În acelaşi an colaborează şi la revista umoristică şi satirică „Strigoiu” a lui Emeric B. Stănescu. Împreună cu acesta, anul următor, scoate la Pesta revista literară „Speranţia”, dar care nu va avea viaţă lungă din lipsă de materiale.

La 13 octombrie 1863 George Ardelean scoate la Pesta revista satirică „Umoristulu”, la care se alătură ca redactor şi Iulian Grozescu. Va colabora cu această revistă timp de doi ani. În această perioadă leagă o prietenie durabilă cu prim-redactorul revistei, Iosif Vulcan. La 5 iunie 1865 Iosif Vulcan scoate la Pesta faimoasa revistă „Familia”, iar Iulian Grozescu se alătură de la început colectivului de redacţie. Va publica în Familia numeroase poezii, articole culturale şi ştiinţifice.

În 1867 Iulian Grozescu se reîntoarce în Banat, dar a continuat să colaboreze cu Familia şi cu alte publicaţii locale. În 1870 se mută la Bucureşti, unde scoate ziarul bisăptămânal „Poşta română”, din care vor apare doar opt numere. În noiembrie 1871 este chemat să participe la redactarea revistei „Albina” de la Pesta. Va fi redactor-responsabil la Albina între 11 noiembrie 1871 - 7 mai 1872. Din 12 mai scoate ziarul umoristic „Priculicul”, care va reapare la Timişoara din 1864 sub direcţia lui Pavel Rotariu. Dar pentru că Iulian Grozescu suferea de tuberculoză şi boala se agravase, în aceeaşi fatidică lună de mai este nevoit să se reîntoarcă acasă pentru a se trata. A fost însă răpus de boală şi, la numai 32 de ani, a murit în casa părinţilor săi din Comloş în data de 21 mai 1872.

Bibliografie

  • Cosma, Aurel - Bănăţeni de altă dată, vol. I, Timişoara, 1933
  • Cosma, Aurel - Prin Timişoara de altădată, Editura Facla, 1977

Bibliografie recomandată

  • Bugariu, Vincenţiu, Iulian Grozescu, Editura Voinţa, Arad, 1941