Ivanda

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Satul
Ivanda

Comuna Giulvăz
Judeţul Timiş (TM)

Stema judetului Timis.png
Ivanda.JPG
Atestare 1333
Populaţie 613 locuitori
Cod poştal 307227

Împărţirea administrativ-teritorială a României

Ivanda este un sat în judeţul Timiş, comuna Giulvăz. Are o populaţie de 613 locuitori (2002).

Localizare

Se situează în zona de sud-vest a judeţului Timiş. Se învecinează la nord cu Sânmartinu Sârbesc, la est cu Giulvăz, la sud-vest cu Foeni şi la vest cu Iohanisfeld.

Istorie

Prima atestare documentară a Ivandei datează din 1333. În Monografia Banatului istoricul Ioan Lotreanu susţine că Ivanda a existat şi în timpul perioadei de ocupaţie turcească a Banatului, dar nu oferă mai multe detalii. Remus Creţan[1] observă că nu există documente care să ateste existenţa localităţii în perioada turcească şi arată că Marsigli, în însemnările sale despre localităţile Banatului de la 1690 nu o menţionează. În ciuda acestor lipsuri, se ştie că la 1717, atunci când a avut loc prima conscriere (recensământ) austriacă, avea 40 de case. Totuşi, mai târziu este pustiită, după cum susţine Lotreanu.

În 1781 localitatea este cumpărată de Naum şi Constantin Mosca şi începe din nou să se populeze. Astfel, în 1783-1784 apare ca locuită cu sârbi, dar aceştia se mută şi lasă loc germanilor, care proveneau din localităţile învecinate cu populaţie germană. Aşadar Ivanda apare descrisă ca localitate majoritar sârbească, cu populaţie de religie "greco orientală", românii fiind în număr foarte mic.

Populaţia

La recensământul din 2002, satul Ivanda avea 613 locuitori, din care 438 români, 148 sârbi, 20 maghiari şi 7 de alte naţionalităţi. Conform recensămintelor efectuate în perioada 1880 - 2002, populaţia localităţii a evoluat după cum urmează:

<lines size=500x180 title="Evoluţia populaţiei" ymin=0 ymax=1600 colors=003153 xlabel ylabel=4 grid=xy legend>

,total

1880,1360 1890,1545 1900,1511 1910,1477 1920,1441 1930,1456 1941,1422 1956,1047 1966,836 1977,655 1992,539 2002,613 </lines>

Bibliografie

  • Creţan, Remus, Dicţionar toponimic şi geografico-istoric al localităţilor din judeţul Timiş, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006 ISBN 973-7608-65-8
  • Lotreanu, Ioan, Monografia Banatului, Institutul de Arte Grafice „Ţara”, Timişoara, 1935
  • Varga, E., Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud. Timiş 1880 - 2002, [1]

Note

  1. Creţan, p.91