Judeţul Vrancea

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Judeţul
Vrancea
(VN)

România
Regiunea Sud-Est

Stema judetului Vrancea.png
Harta fizica Vrancea.jpg
Localităţi componente
Focşani - reşedinţă de judeţ
Suprafaţă 4.857 km²
Populaţie 391.833 locuitori
Densitate 81 loc/km²
Prefect Ion Oprea
Preşedinte CJ Marian Oprişan (PSD)
Pagină web Consiliul Judeţean
Prefectura

Împărţirea administrativ-teritorială a României

Vrancea este un judeţ situat în sud estul României. Are reşedinţa în municipiul Focşani. Judeţul Vrancea este situat la graniţa dintre regiunile istorice Moldova şi Muntenia, care erau despărţite de râul Milcov. Este cuprins intre coordonatele geografice 45°23’ şi 46°11’ latitudine nordică şi 26°23’ şi 27°32’ longitudine estică. Situată în partea de sud-est a ţării, la curbura Carpaţilor Orientali, Vrancea constituie o punte de legătură între cele trei provincii istorice – Moldova, Ţara Românească şi Transilvania. Ca aşezare, se învecinează cu judeţul Bacău la nord, la nord-este cu judeţul Vaslui, la est cu judeţul Galaţi, cu judeţul Brăila la sud-est, la sud cu judeţul Buzău, iar la vest cu judeţul Covasna. Vrancea cuprinde un teritoriu foarte variat atât din punct de vedere al altitudinii şi al formei, cât şi ca origine şi vârste geologice.

Istoric

Judeţul Vrancea este atestat documentar pentru prima dată într-o scrisoare în limba latină din 2 iulie 1431 (document descoperit de Constantin C. Giurescu) în care voievodul Transilvaniei, Ladislau Apor anunţă pe judele Braşovului că Alexandru cel Bun a concentrat trupe spre Putna (Puttnam). Voievodul Apor a aflat ştirea de la câţiva locuitori din Transilvania ce „au ieşit pe drumul Vrancei” („per viam Varancha”). Referindu-se la la Varancha, Bogdan Petriceicu Haşdeu a emis opinia că termenul aparţine fondului lexical de origine traco-dacicã, deoarece numele Vran ar însemna pădure, munte. Vrancea a fost un ţinut al transhumanţei, fapt de necontestat care şi explică caracterul său păstoresc şi tradiţiile etnofolclorice. Prin cele câteva sute de variante ale baladei „Mioriţa” regăsite în creaţia populară vrânceană, una dintre acestea fiind culeasă pentru întâia oară de Alecu Russo la Soveja, în 1846, trimisă lui Vasile Alecsandri şi publicată în culegerea acestuia „Poezii populare”, Vrancea poate fi considerată leagănul celui mai expresiv poem al etnogenezei româneşti.

Prin Legea nr.2 din 16 februarie 1868, publicată în „Monitorul oficial” nr.17 din 17 februarie 1968 prin organizarea administrativ-teritorială a RSR, în vigoare şi astăzi, s-au stabilit delimitările actualului judeţ Vrancea. Acesta cuprinde, în proporţie de două treimi, fostul Ţinut Putna (mai târziu judeţ), având ca nucleu de constituire Ţara Vrancei, la care s-a adăugat, în 1968, o parte din fostul judeţ Râmnicu-Sărat. Vrancea istorică, localizată în partea de nord-vest a judeţului, a existat ca stat ţărănesc autonom, stăpânind în comun un singur trup de moşie, înainte de întemeierea Ţării Româneşti şi a Moldovei. Ţinutul Putnei a intrat oficial în hotarele Moldovei, cu autonomia amintită, la 10 martie 1482, când Ştefan cel Mare a stabilit graniţa cu Ţara Românească pe râul Milcov, adăugându-i-se ulterior, trei regiuni: Vrancea istorică, regiunea de răsărit (Olteni) şi Ţinutul Adjudului.

Mausoleul eroilor de la Mărăşti. Aici sunt înmormântaţi Mareşalul Alexandru Averescu şi generalul Arthur Văitoianu

La 24 aprilie 1574, la Jilişte, lângă Focşani, Ioan Vodă cel Cumplit (15721574) a obţinut o victorie strălucită împotriva oştilor turceşti. Istoria consemnează în aceste locuri şi alte evenimente memorabile: trecerea prin Ţinutul Putnei şi prin Focşani a lui Mihai Viteazul în 1600, în drumul său victorios pentru realizarea visului unirii într-un singur stat a Ţării Româneşti, Moldovei şi Transilvaniei.

Între anii 1714 şi 1734, vrâncenii au luptat împotriva cotropirii de către maghiari a unor munţi dăruiţi lor de către marele Voievod, iar în primele două decenii ale secolului XIX – pentru ieşirea din „boieresc”, Vrancea fiind făcută danie vistiernicului Iordache Russet Roznovanu de către domnitorul Constantin Ipsilanti. Între evenimentele de seamă petrecute pe teritoriul judeţului Vrancea menţionăm şi luptele de la Mărtineşti şi Focşani din timpul războiului ruso-turc din 1789.

După înlăturarea monopolului turcesc asupra comerţului exterior al Ţării Româneşti şi activarea portului Galaţi spre care se îndreptau produsele agricole şi manufacturiere din zonă, regiunea cunoaşte o revigorare economică. În perioada contemporană, Focşanii au fost simbolul libertăţii şi demnităţii româneşti, al Unirii dintre Moldova şi Ţara Românească de la 24 Ianuarie 1859, prin care s-au pus bazele statului modern român. Focşanii au fost centrul primelor instituţii ale noului stat unificat român, Comisia Centrală şi Curtea de Apel. După Unirea Principatelor, Focşaniul este cunoscut drept „Oraşul Unirii”, devenind simbol al idealului de Unire, căci pe 6 iulie 1862, Alexandru Ioan Cuza a semnat decretul de unificare a Focşanilor, cel din Moldova şi cel din Ţara Românească, care până atunci fusese împărţit de râul Milcov între cele două principate. Un alt reper istoric este Casa memorială Ion Roată, ţăran ales membru al Divanului ad-hoc, care a fost direct implicat în acest proces istoric.

Primul Război Mondial a marcat definitiv istoria Vrancei. Aici se desfăşoară, din Zboina Neagră şi până în Valea Siretului, la Doaga, Muncelu, Cireşoaia, Străoane, Panciu, Străjescu, luptele eroice din vara anului 1917, care au culminat cu marile bătălie de la Mărăşeşti şi Mărăşti.

Geografie

Relief

Caracteristică din punct de vedere altimetric, este dispunerea reliefului în trepte ce coboară de la vest spre est, Astfel, treapta vestică, cea mai mai înaltă, este alcătuită din culmi şi masive muntoase, cu aspect de măguri, ale căror altitudini oscilează între 960 – 1783 m. Ele formează munţii Vrancei, care domină printr-o diferenţă de nivel de 300 – 600 m, un prelung uluc depresionar situat la est de linia ce uneşte localităţile Tulnici, Văcăria, Neculele. Depresiunea ce se întinde spre nord până la vest de Soveja este fragmentată de către văi transversale, într-o serie de culmi deluroase, ale căror altitudini variază între 500 – 850 m. Către este acestă este străjuit de culmi şi masive deluroase, înalte de 600 până la 1000 m. La est de culmile înalte vestice se află un al doilea uluc depresionar, cu altitudine mai mică decât primul ( 350 – 650 m ). În partea estică a lui se găsesc dealuri înşirate pe un singur aliniament, fragmentat de văi transversale (Suşiţa, Putna, Milcov ). Acestea sunt dealurile înalte estice, ale căror altitudini variază între 600 – 996 m. Variaţiile originii, formei, alcătuirii interne şi vârstei principalelor forme de relief determină diferenţierea în cadrul teritoriului a mai multor unităţi şi subunităţi de relief – Munţii Vrancei, dealurile subcarpatice şi Câmpia Siretului – eşalonate în ordinea înălţimii şi vechimii, de la vest la est.

Hidrografie

Teritoriul judeţului Vrancea este străbătut de mai multe cursuri de apă. Siretul formează limita estică a judeţului, fiind din punct de vedere economic cel mai important. Râul Putna curge de la vest la est pe o lungime de 144 km. Cu ajutorul principalilor săi afluenţi, Putna îşi adună apele din zona Curburii Carpaţilor prin intermediul Zăbalei ( cu o lungime de 64 km ), Milcovului ( 68 km ) şi a Râmnei ( 56 km ) . Ea mai primeşte direct un număr de 15 afluenţi, a căror lungime variază între 5 şi 25 km. Milcovul primeşte, la rândul său, 9 afluenţi, iar Râmna numai 5. Partea sudică a judeţului este străbătută, în parte, de cursul Râului Râmnic, având afluenţi pâraiele Râmnicelul, Motnăul şi Coţatcu. Zona nordică a judeţului este dominată de pârâul Suşiţa, lung de 68 Km, ce adună apele a 7 afluenţi. Acest curs de apă traversează, ca şi Putna, cele trei principale trepte de relief, mulţi, dealuri şi câmpie. Variaţiile condiţiilor climatice, de la o treaptă de relief la alta, a determinat o variaţie a valorii scurgerii medii multianuale, în aceeaşi direcţie. În timpul primăverilor şi a verilor se scurge 10 – 25 % din volumul anual de apă. Cea mai mică cantitate de apă, 3 – 7 % din volumul anual, se scurge în intervalul toamnă-iarnă. Când viiturile, frecvente primăvara, au origine pluvială, scurgerea minimă se produce iarna, cât şi în intervalul vară-toamnă, când rezervele subterane sunt în mare măsură epuizate. În toate bazinele hidrografice despădurite, versanţii sunt intens desecaţi. De aceea, sunt justificate cu prisosinţă acţiunile de reîmpădurire a Vrancei. Izvoarele minerale de tipul celor sărate se găsesc pe văile Poeniţei, Boului, Rupturile, în jurul Măgurei Spineştilor, în Valea Cerbului. Izvoarele sulfuroase sunt în valea pârâului Furul, Sclifii, la Jitia, la Sările, la Pucioasele, în valea pârâului Motnăul Puturos, Motnăul Mic, Valea Neagră la Poiana Păcurii, Andreiaşu de Sus, Valea Reghiorul, Valea pârâului Preda şi cea a pârâului Râşcanu, la Vâlcăneasca

Climă

Dispunerea reliefului în trepte, ce coboară către est, deschide larg spaţiul în primul rând influenţelor est-continentale dar, în acelaşi timp, şi climatului nordic şi sudic. Totodată, Carpaţii de curbură au funcţia unui deversor natural pentru masele de aer vestice. Influenţa reliefului este predominantă în traseul izotermelor. Câmpia are o temperatură medie anuală mai mare de 9 grade Celsius, dealurile subcarpatice, inclusiv glacisul subcarpatic între 6 şi 9 grade Celsius, iar munţii între 2 şi 6 grade Celsius. Circulaţia diferită a maselor de aer, de la o perioadă la alta, determină schimbări nepericuloase ale stării vremii, tocmai datorită faptului că teritoriul judeţului Vrancea este destul de deschis maselor de aer de provenienţă şi cu proprietăţi diferite, formate în zone situate la mii de kilometri.

Aici se primeşte o cantitate de precipitaţii mai mare de 400 mm. Relieful determină însă, o repartiţie inegală de precipitaţii. Astfel, în Câmpia Siretului, treapta de relief cea mai joasă, cantitatea medie de precipitaţii este mai mică de 600 mm, în regiunea dealurilor subcarpatice, însă ea nu depăşeşte decât local 800 mm, pe când în regiunea muntoasă această cantitate ajunge până la 1200 mm.

Intervalul cel mai ploios este mai – iunie, iar cel mai uscat decembrie – februarie, cu prelungiri până în luna martie. Căderile de precipitaţii în cantităţi mai mari de 30 mm în 24 ore sunt foarte frecvente pe întreg teritoriul judeţului. Cea mai mare cantitate de precipitaţii, 199.5 mm în 24 ore, a fost înregistrată în depresiunea intra-deluroasă Mera. Foarte frecvente sunt cantităţile cuprinse între 40 şi 80 mm în 24 ore, ceea ce arată agresivitatea mare a precipitaţiilor şi, implicit, rolul important pe care îl are scurgerea superficială, fie în pânze, fie concentrată, în eroziunea solurilor de pe întinsul teritoriului judeţului, în special a celor din regiunea dealurilor şi glacisului subcarpatic. Referitor la căderile de zăpadă şi păstrarea lor pe sol, în regiunea muntoasă şi în dealurile subcarpatice înalte aceasta persistă 80 – 120 de zile, pe dealurile joase, iar pe dealurile Tutovei rămâne între 60 – 80 zile.

Soluri, floră şi faună

Judeţul Vrancea are o cuvertură de soluri foarte variată şi complexă, datorită diversităţii condiţiilor geografice. În Câmpia Siretului, ele sunt constituite din cernoziomuri levigate şi compacte, precum şi cernoziomuri freatice-umede levigate, ce ocupă partea mai joasă a câmpiei înalte. O caracteristică pentru câmpia joasă şi luncile râurilor este existenţa solurilor aluvionare cu carbonaţi. Glacisul subcarpatic şi dealurile înalte estice sunt acoperite cu soluri brune-gălbui, soluri brune tinere de grohotişuri. În văile principale se găsesc soluri aluvionare nisipoase crude, necarbonate, superficiale, poduri de terase cu soluri brune de pădure, soluri luto-nisipoase, luto-argiloase sau brune podzolite cu pseudoglei. Culmile dealurilor din partea înaltă a depresiunii şi culmile dealurilor sud-estice, unde procesul de eroziune este foarte activ, au un înveliş de soluri brune, brune-gălbui tipice şi divers podzolite, în mare parte cu caracter scheletic. În regiunea dealurilor înalte vestice, terenurile sunt acoperite cu soluri brune, brun-gălbui tipice şi brun-gălbui crude superficiale, cu soluri brune în diferite stadii de eroziune. Pe suprafeţe întinse apar : roca de bază şi materialele de pantă. În depresiunile submontane, pe podurile teraselor, predomină solurile brune tipice, mai uşor podzolite sau pseudogleizate. Solurile ce acoperă suprafeţele luncilor sunt superficiale şi scheletice, în părţile mai stabile tinzând către un sol brun. Culmile muntoase mai joase au un înveliş de soluri montane brune de pădure, predominant uşoare, sau predominant grele, în funcţie de roca parentală, formată din soluri montane brune de pădure, precum şi din soluri montane podzolice şi din podzoluri. Culmile montane mai înalte au soluri montane brune acide podzolice, podzoluri humio-feruginoase, humus brut şi podzoluri turboase. Cu excepţia regiunilor de câmpie, ce se încadrează în domeniul silvostepei, vegetaţia judeţului Vrancea aparţine în întregime zonei de pădure. Culmile Vrancei sunt acoperite cu molidişuri pure, înconjurate, la exterior, de un brâu de brădet pur şi în amestec. Din loc în loc, în porţiunile cele mai înalte, pădurea face loc unor rarişti de molid, ienupăr şi pajişti montane. Culmile muntoase mai joase, ca şi partea dealurilor în alte vestice, sunt acoperite cu făgete montane pure sau în amestec. În regiunea dealurilor subcarpatice, pădurea s-a păstrat pe culmile plate şi în porţiunea superioară a versanţilor, fiind constituită din făgete, făgete-gorunete, gorunete-făgete şi şleauri de deal. În depresiuni apare stejărişul de talie pitică, petice şi porţiuni de făgete montane pure şi de amestec. În zona dealurilor Tutovei, interfluviile sunt acoperite, din loc în loc, de gorunete, iar în regiunea de câmpie apar insule de păduri cu stejar pedunculat. Pajiştile ocupă o bună parte a teritoriului de pe care pădurea a fost defrişată.

Poziţia geografică, particularităţile reliefului şi compoziţia învelişului vegetal şi-au pus amprenta şi asupra compoziţiei şi răspândirii faunei. Vrancea deţine un important cinegetic renumit nu numai în ţara noastră dar şi departe, peste hotarele ei. În zona montană se întâlneşte cerbul, care uneori coboară până în zona depresionară.Ursul apare cam în aceleaşi zone montane, dar cu precădere în Zboina Neagră. Aria lui de răspândire se întinde până în Măgura Odobeşti. Căprioara trăieşte pe un spaţiu foarte întins din zona montană până în cea de silvostepă, la fel şi pisica sălbatică. intre mamifere mai pot fi citate următoarele specii : mistreţul, jderul, veveriţa, nevăstuica, iar în zona de dealuri şi câmpie iepurele şi ariciul.

Aşezări

Oraşe

Comune

Populaţia

Demografie

Recensământ 1930 1948 1956 1966 1977 1992 2002
Populaţia 262.559 290.183 326.532 351.292 369.740 393.408 387.632
Densitatea 54,1 59,7 67,2 72,3 76,1 81,0 79,8

Economie

Industria vinului este puternic reprezentată în judeţul Vrancea

Judeţul Vrancea are o industrie diversificată, în care ponderea o deţin industria textilă şi a confecţiilor (aproape 50% din totalul producţiei, dar şi 50% din totalul de resurse umane angajate), alimentară şi a băuturilor (aproape 20% din total industrie şi angajează 30% din total resurse umane), producţia de mobilier, industria celulozei, hârtiei şi cartonului, industria de maşini şi echipamente, industria de aparataj electric. Industria textilă şi de confecţii este puternic orientata spre export - 90% din exporturile judeţului fiind reprezentate de confecţii. Un alt sector competitiv este cel al industriei lemnului, care deţine 31% din restul exporturilor.

Configuraţia reliefului şi bogăţia păşunilor favorizează creşterea animalelor, în special a ovinelor şi a bovinelor, activitate ce asigură materia primă pentru industria alimentară. Industria alimentară este încă orientată spre piaţa naţională, deşi este una dintre industriile competitive ale judeţului. Ea se dezvoltă cu precădere în mediul rural, valorificându-se astfel resursele umane din această zonă a judeţului.

În ceea ce priveşte industria vinului, din cele 16 mari firme de vinificaţie din România, 3 sunt localizate în Vrancea, lucru care reflectă puternica reprezentare a potenţialului vinicol în acest judeţ. În Vrancea s-au înfiinţat 12 noi combinate de vinificaţie cu sprijinul programului SAPARD. Renumele vinurilor vrâncene a trecut graniţele ţării, fapt dovedit de mulţimea de medalii şi premii cucerite la diverse concursuri internaţionale.

Cultură şi Turism

Turiştii ce vizitează oraşul Focşani se pot delecta cu numeroase activităţi intelectuale: piese de teatru jucate de trupe din întreaga ţară la Teatrul Municipal, spectacole de folclor la Casa de Cultură „Leopoldina Bălănuţă”, spectacole de operă şi operetă la Ateneul Popular. Biblioteca judeţeană „Duiliu Zamfirescu” oferă o vastă colecţie de cărţi, iar numeroasele biserici, datând încă dinainte de „mica unire” din 1859, completează peisajul cultural al oraşului. Din punctul de vedere al educaţiei, municipiul Focşani are o bogată tradiţie, primul gimnaziu al Focşanilor datând încă din 1867, aici formându-se ca personalităţi cunoscuţi oameni de cultură din România. Cele mai importante licee sunt Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza” şi Colegiul Naţional „Unirea”, ce fac parte şi din patrimoniul cultural al oraşului.

Importante sunt şi vestigiile istorice, monumente şi lăcaşuri de cult de o valoare inestimabilă, cum sunt: Biserica “Precista”, Biserica ”Naşterea Maicii Domnului”, “Muzeul Vrancei” cu secţiile sale, toate situate în municipiul Focşani, Mănăstirea Soveja, Mănăstirea Mera, Schitul Dălhăuţi, Mănăstirea Vizantea, Mănăstirea Lepşa, Mănăstirea Recea-Cândeşti, Casa memorială ”Moş Ion Roată” din Câmpuri, Casa Tudorei Vrâncioaia de la Bîrseşti, Muzeul etnografic din Paltin, Cascada Putnei.

Ca instituţii de cultură şi civilizaţie pot fi amintite: Muzeul satului vrâncean, situat în Crângul Petreşti, Muzeul Unirii din Focşani, Rezervaţia naturală Cascada Putnei, de pe teritoriul comunei Tulnici, Rezervaţia geologică “Focul viu”, din zona montană Andreiaşu, Ansamblul arhitectonic Piaţa Unirii din Focşani, cu obeliscul realizat de sculptorul Ion Jalea. Totodată, mausoleele de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Soveja, atracţie turistică aparte, vorbesc de istoria acestui ţinut.

Focul viu de la Andreiaşu

Judeţul Vrancea oferă numeroase posibilităţi de drumeţie şi odihnă : staţiunea Soveja, cunoscută pentru cel mai ozonat aer din ţară, valea Putnei – Lepşa, podgoriile şi beciurile domneşti de la Panciu şi Odobeşti.

Poziţia geografică şi cadrul natural şi cel cultural istoric favorizează diferitele forme de turism: de circulaţie, de sejur, cultural, rural, de vânătoare şi pescuit, agromontan sau de weekend. Turismul de sejur, în zonele montane, de podgorie sau şes este favorizat de existenţa a numeroşi factori naturali care pot determina mai multe forme de petrece a vacanţelor, de odihnă şi recreere, în staţiuni balneoclimaterice, cu peisaj pitoresc, nepoluat şi cu particularităţi microclimatice deosebite. Soveja este unul din locurile cu cel mai ozonat aer din ţară, iar Vizantea se remarcă prin apele sale minerale.

Vrancea pastorală este şi în prezent deţinătoarea vechilor meşteşuguri populare tradiţionale: oieritul, caşul afumat, cioplitul lemnului (mica dogărie, tiparele şi păpuşarele de caş, troiţele, obiectele gospodăreşti), olăritul, ţesutul pânzei, stofei, ştergarelor şi confecţionarea (cusutul, brodatul) portului popular vrâncenesc, făuritorii de instrumente populare (fluier, caval, trişcă, cimpoi, bucium, ocarină) din Nereju, Nistoreşti, Spulber şi a autenticelor măşti tradiţionale din Nereju, Năruja, Vintileasca, practicate în special în zona montană, prelucrarea artistică a răchitei, papurei la Suraia şi nu în cele din urmă meşteşugul vinului cu excelentele sale soiuri autohtone reunite într-o salbă de podgorii şi crame de prelucrare, stocare şi degustare, renumite, cum sunt: Coteşti, Jariştea, Odobeşti şi Panciu cu al său vestit vin spumant, reunite într-un străvechi “Drum al Podgoriilor”, meşteşuguri practicate în zonele de deal şi de şes ale Vrancei.

Personalităţi

  • Ion Roată (1806 - 1882), ţăran român, deputat în Divanul ad-hoc şi un susţinător înflăcărat al Unirii Principatelor
  • Gheorghe Tăttărescu (1820-1894), mare pictor român, fondator al Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti
  • Basile Missir (1843 - 1929), politician, preşedinte al Adunării Deputaţilor
  • Gheorghe Pastia (1847-1929), maior
  • Dumitru C. Ollănescu-Ascanio (1849 - 1908), scriitor, dramaturg, poet şi traducător junimist, membru titular şi vicepreşedinte al Academiei Române,
  • Ion Mincu (1852-1912), arhitect, inginer, profesor şi deputat român
  • Duiliu Zamfirescu (1858-1922), avocat, scriitor, diplomat, ministru de externe, vicepreşedinte al Academiei Române
  • Anghel Saligny (1854-1925), inginer constructor, ministru al Lucrărilor publice, preşedinte al Academiei Române
  • Ştefan Gh. Longinescu (1865-1931), jurist, profesor de drept, membru al Academiei Române
  • Gheorghe Gh. Longinescu (1869-1939), chimist, profesor, membru de onoare al Academiei Române
  • Dimitrie Voinov (1867 - 1951), biolog, zoolog, histolog, citolog, fondatorul şcolii româneşti de citologie, membru al Academiei Române.
  • Simion Mehedinţi (1868-1962), geograf, geopolitician, profesor, membru al Academiei Române
  • Oscar Sager (1894 - 1981), neurolog, membru titular al Academiei Române.
  • Ion T. Niculescu (1895 - 1957), medic, neuromorfolog român, profesor de histologie la Facultatea de Medicină din Bucureşti, membru al Academiei Române
  • Ion Basgan (1902 - 1980), inginer şi inventator. Este celebru pentru invenţia sa, forajul cu aplicaţia sonicităţii, şi pentru descoperirea efectului care-i poartă numele.
  • Constantin C. Giurescu (1901-1977), istoric, profesor, membru al Academiei Române
  • Ion Nestor (1905 - 1974), istoric, arheolog, membru corespondent al Academiei Române
  • Leopoldina Bălănuţă (1934-1998), actriţă
  • Gina Gogean (1977 - ), gimnastă

Bibliografie

  • Ghinea, Dan, Enciclopedia geografică a României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2000