Emanoil Costache Epureanu

de la Enciclopedia României

(Redirecționat de la Manolache Kostaki Epureanu)
Salt la: navigare, căutare
Emanoil Costache Epureanu
Emanoil Costache Epureanu.jpg
Născut 22 august 1820, Iaşi
Decedat 7 septembrie 1880, Wiesbaden, Germania
Ocupaţie om politic, jurist
 
Stema Camerei Deputatilor.png
  Preşedintele
Adunării Deputaţilor
Mandat
17 decembrie 1865 - 3 ianuarie 1866
9 mai 1866 - 6 iulie 1866
 
Stema Principatului Romaniei (1972-1881).png
 Preşedintele
Consiliului de Miniştri
Mandat
20 aprilie 1870 - 14 decembrie 1870
27 aprilie 1876 - 23 iulie 1876
Partide Partidul Naţional Liberal (1875)
Partidul Conservator (1880)
Părinţi Ioan Epureanu
Catinca Negel

Emanoil Costache Epureanu (n. 22 august 1820, Iaşi - d. 7 septembrie 1880, Wiesbaden, Germania), ilustru om politic şi orator, jurist de prestigiu. Se numără printre fondatorii ambelor partide de pe scena politică românească a vremii, Liberal şi Conservator, dar crezul său politic a fost întotdeauna mai aproape de viziunea conservatoare. Personalitate cu o bogată experienţă politică, Manolache Epureanu a ocupat funcţii importante în stat, printre care prim-ministru în ambele Principate Române, apoi în România, preşedinte al Adunării Deputaţilor, ministru de Interne şi al Justiţiei. De asemenea, a fost primul preşedinte al Partidului Conservator.

Originea. Studiile

Emanoil Costache Epureanu era fiul vornicului Ioan Epureanu şi al Catincăi Negel, provenind din neamuri de boieri cu întinse proprietăţi în ţinutul Tutova. Familia Epureanu este menţionată în hrisoave încă de pe timpul lui Ştefan cel Mare. Studiile primare le urmează la Heidelberg în Germania, apoi urmează cursuri universitare la Berlin, Gotingen, Jena şi obţine doctoratul în drept în anul 1839.

Participarea la Revoluţia de la 1848

Revenit în ţară, Epureanu intră în magistratură şi este numit preşedinte al Tribunalului Tutova (18441846). Participă la mişcarea revoluţionară din 1848 din Moldova, fiind unul din redactorii Petiţiei-proclamaţiune de la Iaşi. Când mişcarea este înfrântă, Mihail Sturdza decide ca liderii acesteia să fie exilaţi în Turcia. Împreună cu alţi colegi, printre care şi Alexandru Ioan Cuza, Epureanu reuşeşte să se sustragă exilului, fiind ajutat de viceconsulul englez de la Brăila, şi ajunge în Transilvania. Aici, participă la Adunarea Naţională de la Blaj (3/15 mai 1848) şi semnează programul revoluţionar de la Braşov, „Prinţipiile noastre pentru reformarea patriei”, care prevedea abolirea privilegiilor boiereşti şi unirea Moldovei cu Ţara Românească „într-un singur stat neatârnat românesc”. La Cernăuţi, ia parte la formarea Comitetului revoluţionar moldovean.

Activitatea unionistă. Perioada domniei lui Cuza

În 1849 se întoarce în Moldova, iar domnul Grigore Alexandru Ghica îl numeşte preşedinte al Divanului de Întărituri (1854 - 1856). Manolache, aşa cum obişnuiau să-i spună prietenii, a fost unul dintre cei mai fervenţi unionişti, fiind desemnat membru în Comitetul Central al Unirii din Iaşi, deputat în Divanul ad-hoc (1857) şi în Adunarea Electivă a Moldovei. Totodată, Epureanu renunţă la tron în favoarea lui Alexandru Ioan Cuza.

Apreciat de domnitor ca un jurist de prestigiu, priceput în gestionarea administraţiei, Manolache Epureanu este numit membru în Comisia Centrală de la Focşani, preşedinte al Consiliului de miniştri în Moldova (27 aprilie 1859 - 3 aprilie 1860) şi în Ţara Românească (13 iulie 186014 aprilie 1861). Din această calitate a făcut primii paşi către înlăturarea privilegiilor fiscale, a coordonat secularizarea averilor mănăstirilor neînchinate (chinoviilor), a luat măsuri de modernizare a armatei (înfiinţarea unui batalion de geniu) şi a încercat înfiinţarea unor instituţii de credit (bancă naţională şi credit funciar). După ce cabinetul său primeşte un vot de blam în aprilie 1861, Epureanu este trimis în judecată pentru presupuse nereguli în alegeri şi abuzuri în administraţie. A fost achitat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 18 septembrie 1862.

Preşedinte al Adunării Deputaţilor. Prim-ministru

După alegerea lui Carol I ca domnitor al României, este numit preşedinte al Adunării Constituante care este însărcinată de viitorul rege să adopte o nouă constituţie a ţării, după model occidental. Manolache obţine un nou mandat de prim-ministru între 20 aprilie 1870 - 14 decembrie 1870. Din acestă funcţie a trebuit să facă faţă agitaţiei provocate de mişcările antidinastice de la Ploieşti, fiind acuzat că a acţionat cu moderaţie. Ministru de Finanţe şi de Justiţie în guvernul Catargiu, Epureanu demisionează din cabinet, nefiind de acord cu înfiinţarea Creditului Funciar fără participarea capitalului străin. Totodată, este acuzat de luare de mită în jurul „Afacerii Mavrogheni”. Deşi se afirmase ca un politician de viziune conservatoare, Manolache Epureanu a intrat în grave disensiuni cu prim-ministrul Lascăr Catargiu, astfel că se alătură opoziţiei liberale, numărându-se şi printre fondatorii Partidului Naţional Liberal pe 24 mai 1875.

Fondarea Partidului Conservator. Decesul

Pe 27 aprilie 1876, Epureanu devine primul preşedinte al Consiliului de miniştri format de PNL. Demisionează din guvern şi din partidul liberal în scurt timp, pe 23 iulie acelaşi an, motivându-şi decizia prin faptul că a fost nemulţumit de acuzele aduse de liberali foştilor colegi conservatori, mai mult, aceştia luând decizia să trimită în bloc la judecată fostul guvern conservator condus de Lascăr Catargiu. Astfel, Epureanu se întoarce în rândul familiei prin care s-a lansat pe scena politică.

Pe 3 februarie 1880, Emanoil Costache Epureanu participă la fondarea Partidului Conservator, fiind ales şi primul preşedinte al acestei formaţiuni politice până la decesul său survenit doar peste câteva luni. Astfel, Manolache Epureanu a rămas în celebru în istorie, reuşind să se numere printre fondatorii ambelor partide de pe scena politică românească. Totodată, a fost adoptat şi programul partidului, care sintetiza în termeni foarte clari doctrina: ataşamentul pentru evoluţia organică a societăţii, pentru susţinerea unui progres măsurat şi continuu, pentru acţiunea concretă, coerentă a unui executiv reticent la imitaţiile excesive sau la construcţiile politice abstracte, pentru respectarea valorilor tradiţionale.

Emanoil Costache Epureanu se stinge din viaţă în străinătate, la Wiesbaden, pe 7 septembrie 1880, la vârsta de 60 de ani.

Activitatea politică

Activitate Mandat
Preşedintele Partidului Conservator 3 februarie 1880 - 7 septembrie 1880
Deputat 1866
Preşedintele Adunării Deputaţilor 17 decembrie 1865 - 3 ianuarie 1866
9 mai 1866 - 6 iulie 1866
Senator 1876
Ministrul Justiţiei 28 octombrie 1872 - 31 martie 1873
Preşedintele Consiliului de Miniştri 20 aprilie 1870 – 14 decembrie 1870
27 aprilie 1876 - 23 iulie 1876
Ministru de Interne 20 aprilie 1870 – 14 decembrie 1870
Ministrul Lucrărilor Publice 27 aprilie 1876 - 23 iulie 1876

Opere selective

  • Chestia locuitorilor privită din punctul de vedere al Regulamentului Organic şi a Constituţiei, Iaşi, 1860
  • Ţăranul proprietariu, Iaşi, 1864
  • Despre pretinsa răscumpărare a căilor ferate, Bucureşti, 1879

Bibliografie

  • Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007, pp.252-255 ISBN 973-99321-7-7
  • Nicolae C. Nicolescu, Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 - 2003), Editura Meronia, Bucureşti, 2003, pp.175-177 ISBN 973-8200-49-0