Maria Iosif Auersperg

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Maria Iosif Auersperg
Replace this image male.png
Alte nume Joseph Maria Graf Auersperg
Naţionalitate austriac
Născut 23 octombrie 1723, Austria
Decedat 15 ianuarie 1806, Austria
Mormânt la Austria
Ocupaţie guvernator al Transilvaniei
Religie catolică
Părinţi Ioan Adam Seyfried de Auersperg
Maria Ana de Giovanelli

Maria Iosif Auersperg (n. 23 octombrie 1723, Laibach, Austria - d. 15 ianuarie 1806, Craina, Austria) a fost guvernator al Transilvaniei între anii 1771-1774, pe vremea când această provincie se găsea sub stăpânirea austriecilor.

Originea şi familia

Se trăgea dintr-o veche familie nobiliară austriacă din sudul Austriei.

S-a născut din a doua căsătorie a contelui Ioan Adam Seyfried de Auersperg. Mama sa a fost contesa Maria Ana de Giovanelli.

Activitatea

A făcut studii juridice şi a urcat treptat pe scara socială, începând ca secretar şi ajungând până la funcţia de consilier intim.

Timp de trei ani a fost căpitan suprem al districtului Görz, apoi preşedinte al Camerei Stiriei şi consilier la Curtea Supremă de Justiţie.

După ce generalul Preiss l-a înlocuit la comanda trupelor din Transilvania pe generalul O'Donell în anul 1770, iar cel din urmă a fost eliberat şi din funcţia de preşedinte al guvernului transilvănean, împărăteasa Maria Tereza s-a decis să numească un nou guvernator al provinciei. Ea s-a gândit că prin două persoane diferite, una fiind general-comandant şi una guvernator, ar putea conduce mai bine Transilvania.

Au existat mai multe propuneri de nobili transilvăneni pentru funcţia de guvernator, însă Maria Tereza a insistat ca la conducerea provinciei să fie numit cineva străin de provincie, pentru a nu fi expus presiunii marilor familii nobiliare din Transilvania. Împărăteasa s-a consultat cu Samuel Brukenthal asupra funcţiei pe care să o poarte noul conducător al provinciei: preşedinte al guvernului sau guvernator adevărat, decizându-se asupra celei de-a doua funcţii, prevăzută de Diploma Leopoldină.

La 31 ianuarie 1771 Maria Iosif Auersperg a fost numit guvernatorul Transilvaniei. A primit cetăţenie transilvăneană, pentru a respecta prevederile legale şi a depus jurământul faţă de împărăteasă la 24 martie 1771. La 1 mai 1771 a sosit la Sibiu.

După ce şi-a început guvernarea, Auersperg a început să lucreze la reorganizarea cancelariei guvernului. În 1771 a aplicat prea sever ordinul de recrutare generală pentru armată, ceea ce a determinat fuga unui mare număr de ţărani români dincolo de Carpaţi, pentru a scăpa de recrutare. Fuga a fost determinată şi de o nouă prigoană împotriva ortodocşilor, pe care autorităţile încercau să îi determine să îşi schimbe religia. A încercat să îi controleze sever pe saşi.

A intrat foarte repede în conflict cu Samuel Brukenthal, care era consilier aulic şi se va confrunta dur cu el foarte mult timp. Pe timpul guvernării lui Auersperg, cei doi nu au reuşit să se înţeleagă şi să colaboreze.

A reuşit să pună ordine în câteva instituţii care sub guvernarea celor trei generali care conduseseră provincia înaintea lui fuseseră neglijate.

În 1774 a fost numit guvernator în provincia sa natală din Austria şi a părăsit Transilvania. Din 1779 a fost vicepreşedinte la Curtea Supremă de Justiţie, apoi vicecancelar al Austriei şi Boemiei, ieşind la pensie în anul 1781.

Moartea

A murit la 15 ianuarie 1806 la castelul său din Craina, Austria.

Bibliografie

  • Anuarul Institutului de Istorie Naţională Cluj, nr. IX, Tipografia "Cartea Românească din Cluj", Sibiu, 1944