Moşniţa Veche

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Satul
Moşniţa Veche

Comuna Moşniţa Nouă
Judeţul Timiş (TM)

Stema judetului Timis.png
Atestare 1332
Populaţie 1.440 locuitori (2011)
Cod poştal 307287

Împărţirea administrativ-teritorială a României

Moşniţa Veche este un sat în judeţul Timiş. Face parte din comuna Moşniţa Nouă şi are o populaţie de 1.440 locuitori (2011).

Localizare

Se situează la circa 5 km est de municipiul Timişoara. Se învecinează la sud cu Moşniţa Nouă (3 km), la vest cu Timişoara, la nord cu Ghiroda, la nord-est cu Bucovăţ (7 km).

Istorie

Este atestată documentar la 1332-1337, în documentele papale de dijmă, cu numele Monisa. Conform conscripţiei de la 1717, satul valah Moshnitz era format din 50 de case.

Tradiţia orală atribuie românului Niţă – Moşul Ioniţă, întemeierea satului Moşniţa, nu pe locul de astăzi ci în „Satul Bătrân” la un kilometru distanţă, lângă pârâul Subuleasa. Datorită inundaţiilor frecvente, moşul Niţă a mutat satul pe amplasamentul de astăzi. Moşniţenii au păstrat dreptul de proprietate asupra satului bătrân şi hotarul său până pe la 1820, când li s-a luat acest drept. Ei au primit în schimb dreptul asupra pădurii din apropierea satului (spre sud). În 1904 li se ia dreptul asupra pădurii, pentru a fi mai apoi defrişată iar în locul ei, administraţia austro-ungară să înfiinţeze o colonie cu etnici maghiari, viitoarea Moşniţa Nouă. Colonia a crescut şi a depăşit în dimensiune Moşniţa Veche, ca atare cele două s-au separat. Moşniţa iniţială a devenit Moşniţa Veche, în timp ce colonia a fost numită Moşniţa Nouă.

Istoria bisericii se confundă cu însăşi istoria satului, născut cu doar câteva case în jurul vechii bisericuţe de lemn. Biserica din lemn se afla pe vatra veche, în locul numit „Crucea lui Paistro”. După sistematizarea şi mutarea satului pe noul amplasament, a fost construită în 1812 noua biserică, din zid. De la vechea biserică a fost preluat hramul „Înălţarea Domnului”. Biserica a fost apoi ampliată şi refăcută în 1912. [1] După ultima refacere multe dintre lucrurile vechi bisericeşti au fost distruse sau risipite.[2] Se mai păstrează o valoroasă icoană pe lemn, pictată la 1778 de Teodor Zugravul.

După ce colonia Moşniţa Nouă s-a desprins de Moşniţa, importanţa satului a scăzut. Moşniţa Nouă era mai bine amplasată, pe drumul Timişoara-Buziaş, ceea ce i-a conferit un atu în dezvoltare. Astfel, Moşniţa Veche şi-a pierdut statutul de reşedinţă de comună, statut preluat de satul vecin. Cu toate acestea, amplasarea în imediata apropiere a Timişoarei i-a fost oricum benefică. În perioada comunistă a cunoscut o perioadă de dezvoltare. În prezent satul este în creştere demografică şi economică.

Demografie

Evoluţia populaţiei

<lines size=550x180 title="Evoluţia populaţiei" ymin=0 ymax=2300 colors=003153,F5B800,BFFF00 xlabel ylabel=4 grid=xy legend>

,total,români, maghiari

1880,1049,963,32 1900,1180,1026,86 1910,1896,1018,828 1920,2208,913,1257 1930,944,856,32 1941,927,857,52 1966,871,863,6 1977,1214,1179,12 1992,1199,1171,3 2002,1370,1275,12 2011*,1440,0,0 </lines>

*lipsesc datele cu privire la împărţirea pe etnii la recensământul din 2011[3]

Primele recensăminte moderne din Banat au consemnat caracterul românesc al satului. Astfel, în 1880 Moşniţa Veche avea 1.049 de locuitori, din care 963 erau români (92%).[4] Această proporţie s-a menţinut relativ constantă. Cu toate acestea, situaţia demografică, aşa cum reiese ea din recensăminte, se schimbă radical, datorită construirii în 1904 a coloniei maghiare pe hotarul sudic al satului. În 1910 şi 1920, cele două entităţi sunt recenzate împreună, cu toate că ele erau practic separate. Din acest motiv, în decurs de două decenii populaţia aproape că se dublează, iar îi depăşesc la număr pe români în anii '20. După cele două se desprind din punct de vedere administrativ, recensămintele arată din nou compoziţia reală a satului. După câteva decenii de scădere, populaţia începe din nouă să crească în anii '70. În ultimii ani, populaţia a reînceput să crească, pe fondul unei puternice dezvoltări imobiliare în zona adiacentă a Timişoarei.

Între 2002 şi 2011, populaţia localităţii a înregistrat o creştere de 5%.

Note

  1. Săcară, Nicolae, Bisericile de lemn dispărute din Banat, Editura Excelsior Art, Timişoara ISBN 973-592-074-3, p.62
  2. http://www.e-primarii.ro/~mosnitanoua/index.php
  3. http://www.mosnitanoua.ro/index.php?id=149
  4. Varga E., Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud. Timiş 1880 - 2002