Nemeşeşti
de la Enciclopedia României
Satul Nemeşeşti |
|
Amplasarea localităţii în judeţul Timiş | ||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
key=ABQIAAAAubT5hmjIEJVm4ezAge_VDBQ6KgpyKF-ggUCpfxt_mrdM95NpjRTaASYGNAu0W2ZjxaTGrwQ2kLUq0w | lat=45.935871 | lng=24.960938 | zoom=5 | smallzoomcontrol=yes | width=230 | height=210}} |
Atestare | 1427 |
Populaţie | 81 locuitori |
Cod poştal | 307267 |
Index sate în judeţul Timiş |
---|
Index sate în România |
---|
Împărţirea administrativ-teritorială a României |
---|
Nemeşeşti este un sat în judeţul Timiş, comuna Margina. Are o populaţie de 81 locuitori (2002).
Localizare
Se situează în extremitatea estică a judeţului Timiş, la poalele Dealurilor Fragulea, la o distanţă de circa 18 km est de oraşul Făget. Prin hotarul de sud al satului trece calea ferată Lugoj-Ilia.
Localitatea Nemeşeşti face parte dintre satele înşiruite de-a lungul unui drum care aici urcă în pantă, mărginit de laturi neregulate cu gospodării înşiruite sau distanţate. Se învecinează la nord-est cu Bulza, la est cu Coşteiu de Sus, la sud-est cu Coşeviţa, la sud-vest cu Margina şi Zorani şi la nord-vest cu Groşi.
Istorie
Istoricul Nemeşeştilor începe din evul mediu. Satul este amintit pentru prima dată într-un document de la 1427 când proprietar al moşiei Nemeşeşti devine un anume nobil Albert Nagymihalyi împreună cu fiii săi. Primul nume atestat era Nemche. În 1597, Sigismund Bathory o donează lui Ştefan Török şi intră în componenţa judeţului Hunedoara. Numele său era Nemesest sau Nemesesth. De-a lungul timpului, satul trece în posesia mai multor nobili maghiari. Marsigli nu menţionează localitatea în însemnările sale de la 1680-1700, însă conscripţia de la 1717 o aminteşte cu 10 case, în districtul Făget, cu numele Nemiste. Prefixul -eşti demonstrează o prezenţă românească timpurie. De altfel, satul este tot timpul atestat ca sat valah şi a fost în ultimele secole locuit numai de români. Biserica de lemn, monument istoric, datează din 1798.
Încă din secolul XVIII a fost atestată vechea biserică de lemn, cu hramul „Sf. Mucenic Nichita Romanul”, însă ea a fost demolată în 1982.[1]
Evoluţia populaţiei
De-a lungul timpului, populaţia satului a evoluat astfel:
Evoluţia populaţiei | |||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1910 | 1920 | 1930 | 1941 | 1948 | 1956 | 1966 | 1968 | 1975 | 1985 | 1992 | 2002 | ||
185 | 178 | 170 | 151 | 140 | 124 | 171 | 168 | 145 | 115 | 54 | 81 |
Este unul dintre cele mai mici sate din judeţul Timiş. Majoritatea locuitorilor sunt români creştin-ortodocşi.
Bibliografie
- Creţan, Remus, Dicţionar toponimic şi geografico-istoric al localităţilor din judeţul Timiş, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006 ISBN 973-7608-65-8
- Lotreanu, Ioan, Monografia Banatului, Institutul de Arte Grafice „Ţara”, Timişoara, 1935
- Varga, E., Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud. Timiş 1880 - 2002, [1]
Note
- ↑ Săcară, Nicolae, Bisericile de lemn dispărute din Banat, Editura Excelsior Art, Timişoara ISBN 973-592-074-3 p.63