Nicolae Stoica de Haţeg

Nicolae Stoica de Haţeg
Născut		23/24 februarie 1751, Mehadia, judeţul Caraş-Severin
Decedat		6 ianuarie 1833, Mehadia
Ocupaţie		istoric, cronicar

Nicolae Stoica de Haţeg (n. 23/24 februarie 1751, Mehadia, Caraş-Severin – d. 6 ianuarie 1833, Mehadia), istoric şi cronicar bănăţean.

Originea. Studiile

S-a născut cel mai probabil în noaptea de 23 spre 24 februarie 1751 în satul bănăţean Mehadia, la sud de Caransebeş, lângă Băile Herculane. Este fiul preotului Athansie Stoica şi a Varvarei. Tatăl său era originar din Haţeg şi a fost hirotonisit preot la Râmnic, în Ţara Românească. Persecutat şi cu averea confiscată pentru refuzul de a trece la biserica unită cu Roma, s-a refugiat în Banat, unde unirea nu se răspândise atât de puternic.

Tânărul Nicolae a început şcoala la vârsta de şase ani, la Mehadia, cu învăţători care predau doar în limba slavonă. Cititul şi scrisul în limba română le-a învăţat cel mai probabil acasă, de la tatăl său. În 1763 a fost trimis la şcoala sârbească de la Timişoara, pentru a fi făcut preot, dar acolo s-a lovit de un nivel slab de instrucţiune şi după patru ani s-a mutat la şcoala germană, unde a primit o educaţie mai aleasă. Temporar a urmat şi şcoala iezuită, unde a învăţat limba latină, dar din teama de a nu fi convertit la catolicism, tatăl său l-a retras pe la sfârşitul anului 1769. Aşadar, după patru ani de şcoală sârbească, trei ani de şcoală germană şi câteva luni latinească şi-a însuşit cele trei limbi şi a învăţat a scrie curent în alfabetele chirilic, latin şi gotic.

Activitatea

În 1768 face prima sa vizită la Carloviţ, reşedinţa mitropolitană, cu care va avea diverse legături. În acelaşi an asistă la vizita împăratului Iosif II la Timişoara şi relatează discuţia acestuia cu reprezentanţii coloniştilor şvabi şi ai românilor. Reîntors la Mehadia, intră în slujba colonelului Papilla, venit în regiune pentru a termina militarizarea graniţei. Are însărcinarea să transcrie în româneşte jurămintele şi regulamentele militare, apoi să meargă prin sate să convingă populaţia să nu fugă şi să accepte militarizarea, faţă de care se arătau recalcitranţi. Sub influenţa familiei, refuză să devină caporal în armată.

Cu ocazia vizitei din 1773 a lui Iosif al II-lea în Banat, Nicolae Stoica de Haţeg îi va servi acestuia drept translator prin Mehadia şi satele din jur, unde militarizarea întâmpina dificultăţi. Împăratul ordonă colonelului Papilla să facă doi ofiţeri români, dintre care unul să fie expres tânărul Nicolae Stoica. Din nou părinţii refuză să-l dea în armată. Dar el refuză să rămână la Mehadia şi fuge la Timişoara, unde intră ca fecior în slujba episcopului Vichentie Vidac. Pentru că era descurcăreţ şi bine instruit, a fost luat directorul şcolilor neunite din Banat într-o călătorie de câteva luni la Viena. Pe lângă episcopi, el străbate Banatul în lung şi-n lat şi ajunge să cunoască foarte bine regiunea. Apoi încearcă în repetate rânduri să devină învăţător, dar refuză să accepte condiţia impusă de autorităţi de a trece la catolicism. În această perioadă se căsătoreşte cu Natalia, fiica protopopului de Caransebeş, cu care va avea 14 copii, din care doar o parte au supravieţuit variolei şi pojarului. Abia în 1777 reuşeşte să devină învăţător în satul Cornea, unde este şi hirotonisit diacon, apoi preot deplin. Astfel că în următorii ani viaţa lui s-a desfăşurat mai liniştit. Dar în 1788 izbucneşte războiul austro-turc, iar regiunea de graniţă bănăţeană se află în prima linie. Va fi preot militar al regimentului româno-sârb până în 1791. În această perioadă începe să se gândească la scrierea Cronicii, pentru a nu se uita faptele de vitejie ale grănicerilor.

Ca urmare a faptelor sale merituoase din timpul războiului, în 1792 este numit director al şcolilor neunite din regimentul valaho-ilir (110 sate) şi administrator al protopopiatului Mehadiei. Are însă o misiune deosebit de grea, întrucât războiul făcuse ravagii în această zonă. Bun organizator, el are meritul de a repune pe picioare viaţa religioasă, culturală şi economică din zona lui de competenţă.

În această perioadă începe să-şi cultive pasiunea pentru antichităţi. Pentru că regiunea era împânzită de urmele romanilor, el a adunat de-a lungul timpului o colecţie impresionantă de antichităţi, din care a făcut un adevărat muzeu în propria casă. Parte din colecţia a fost donată de el Muzeului de la Pesta, iar restul a ajuns pe la muzee sau colecţii particulare. Biblioteca sa era de asemenea foarte bogată: în 1821 deţinea 137 titluri cu 263 de volume, în şase limbi, majoritatea de istorie dar şi din alte domenii.

Ca istoric şi arheolog amator, nu doar a colecţionat antichităţi, dar s-a ocupat şi cu traducerea textelor vechi. A fost un bun arheolog, epigrafist şi numismat, printre primii români care s-au specializat în aceste domenii.

În 1830, datorită vârstei înaintate, locul său la direcţia şcolilor a fost luat de Constantin Diaconovici-Loga. În schimb a rămas protopop activ până la moarte. Ultima sa fiică a murit în 1832, astfel că el a supravieţuit întregii sale familii. S-a stins din viaţă la 6 ianuarie 1833, la Mehadia, cu puţin timp înainte de a împlini vârsta de 82 de ani.

Opera

• Catehismul mic, (în colaborare cu autorul Ioan Raici), Viena, 1776-1777 ediţie trilingvă (sârbă-română-germană)
• Cartea de mână a dascălilor(traducere), Viena 1777
• Cântece (culegere de colinde, poezii cu caracter religios culese de N.Stoica de Haţeg, precum şi poezii proprii), 1778-1795
• Scurtă istorie a Banatului, 1815
• Sârbii în Banat, 1816
• Faptele lui Hercule, 1817
• Viaţa lui Alexandru cel Mare, 1825
• Scurtă cronică a războiului din 1788-1791, publicată de Nicolae Iorga în 1940
• Cronica Banatului (cea mai importantă operă a sa), 1826-1827
• Cronica Mehadiei şi a Băilor Herculane, 1829 (în limba germană)
• Poveşti moşăşti, şcolarilor rumâneşti, 1830

Bibliografie

• Mioc, Damaschin, Studiu introductiv la Stoica de Haţeg, Nicolae, Cronica Banatului, Editura Facla, Timişoara, 1981