Oficiul Naţional al Colonizării

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare

Oficiul Naţional al Colonizării (ONAC) a fost o instituţie care s-a ocupat cu aplicarea politicilor de colonizare ale statului român în regiunile slab populate ale României interbelice. A fost înfiinţată prin Decretul regal Nr. 2716 din 15 iulie 1930.

Încă de la înfiinţare, ONAC a primit în administrare un Fond Imobiliar pentru Colonizare alcătuit din terenurile care rămăseseră disponibile prin aplicarea legilor de reformă agrară, bunurile aparţinând statului sau dobândite prin exercitarea drepturilor de preemţiune, bunurile Comisariatului General pentru administrarea şi lichidarea Grupului etnic german, bunurile Direcţiei Lichidărilor şi ale serviciilor şi direcţiilor fostului Subsecretariat de Stat al Organizării Statului, Statisticii şi Inventarului, bunurile rămase prin aplicarea Convenţiei cu Statul turc publicată în M.O. nr. 264 din 1936, prin aplicarea Tratatului Româno-Bulgar de la Craiova din 7 septembrie 1940 şi prin aplicarea Convenţiei Româno-Germane din 22 octombrie 1940 de Oficiu.

Prin Legea din 25 aprilie 1940 Oficiul Naţional al Colonizării a fost reorganizat sub forma Serviciului Comercial al Colonizării în subordinea Ministrului Agriculturii. Urmare a pierderilor teritoriale din vara anului 1940, Serviciul Comercial al Colonizării şi-a lărgit activitatea prin sprijinul acordat Comisariatelor Generale ale refugiaţilor din Basarabia, Bucovina de Nord, Nordul Transilvaniei şi Cadrilater.

Aceasta a determinat reorganizarea sa la 17 septembrie 1940 sub forma Secretariatului de Stat al Colonizării şi Populaţiei Evacuate, devenit la 3 mai 1941 Subsecretariatul de Stat al Românizării, Colonizării şi Inventarului.

Bibliografie