Pişchia

Satul Pişchia Comuna Pişchia Judeţul Timiş (TM)

Amplasarea localităţii în judeţul Timiş
{{#widget:Google Maps		key=ABQIAAAAubT5hmjIEJVm4ezAge_VDBQ6KgpyKF-ggUCpfxt_mrdM95NpjRTaASYGNAu0W2ZjxaTGrwQ2kLUq0w	lat=45.935871	lng=24.960938	zoom=5	smallzoomcontrol=yes	width=230	height=210}}

Atestare	1333
Populaţie	1.127 locuitori
Cod poştal	307325

Index sate în judeţul Timiş
Sate în judeţul Timiş

Index sate în România
Sate în România

Împărţirea administrativ-teritorială a României

Pişchia este un sat în judeţul Timiş, centru administrativ al comunei cu acelaşi nume. Are o populaţie de 1.127 locuitori (2002).

Localizare

Se situează în nordul judeţului Timiş, la 20 km nord de municipiul Timişoara, pe drumul judeţean DJ691 Timişoara - Lipova. Se învecinează la nord-est cu Fibiş, la est cu Bencecu de Jos şi Bencecu de Sus, la sud cu Giarmata, la vest cu Murani şi la nord-vest cu Seceani.

Istorie

Prima atestare documentară a Pişchiei apare în documentele de dijmă papale din 1333, în care se spune că preotul catolic Johannes de Pisky a plătit 18 bănuţi bisericii catolice. Satul vechi se afla mai la sud de Pişchia de azi, între râul Beregsău şi valurile romane.

În perioada stăpânirii turceşti a Banatului, localitatea decade, căci în însemnările lui Marsigli din 1690-1700 nu o menţionează. La recensământul făcut de austrieci în 1717, imediat după cucerirea Banatului din mâna turcilor, localitatea numită Peschkan mai avea doar 8 case.

La scurt timp după instalarea administraţiei austriece, sub conducerea contelui Mercy, în 1724, are loc prima colonizare a Pişchiei cu germani. Este începutul colonizărilor Banatului şi Pişchia intră în planul de germanizare a salbei de sate dintre Lipova şi Timişoara, cu scop strategic-militar. Colonizarea din 1724 s-a făcut sub îndrumarea lui Francisc Ioan Falk din Worms. Prin intermediul agentului Bruchenteyes, au fost aduşi aici 121 de familii de germani din regiunea Trier, Alsacia şi Lorena. Germanii s-au aşezat aproape de vechiul sat, pe actuala vatră a Pişchiei, iar cu timpul, românii din vechiul sat s-au alipit satului german, vatra veche fiind abandonată. Noul sat a fost numit Bruckenau, în cinstea agentului care a intermediat venirea germanilor aici.

În 1764 s-au aşezat la Pişchia 92 de familii de colonişti germani originari din Alsacia, Lorena, Metz, Trier, Saarländer, Pfälzer şi Luxemburg, iobagi ai episcopului de Trier. Anul următor mai vin 31 de familii din Saauerländer. Coloniştilor le-a fost dat un loc de casă, pământ arabil şi unelte gospodăreşti, urmând ca aceştia să le răscumpere în termen de trei ani şi cu rate mici.

În 1771 a avut loc o epidemie de ciumă care a luat viaţa a 188 de persoane. Până la sfârşitul secolului XVIII aşezarea s-a dezvoltat tot mai mult, a fost construită biserica romano-catolică şi s-a organizat învăţământul. Într-un document din 1804 păstrat la Viena se vorbeşte despre localitatea „Brukenau căreia i se spune şi Piskia, în apropiere de Timişoara, nu departe de Giarmatha, cu dealuri şi multe vii, cu ape minerale. Este o comună cu parohie germană”.

În 1896 o societate particulară a construit calea ferată Timişoara - Radna, care trece şi prin marginea satului Pişchia, iar gara a fost construită în 1910. Pădurile din hotarul satului au aparţinut domeniilor regale şi astfel Pişchia a fost adeseori vizitată de înalţi demnitari şi chiar de rege.

În perioada interbelică, în special în anii 1922-1924, multe familii germane sărace din Pişchia au emigrat în America, Canada, Argentina şi Brazilia, în căutarea unei vieţi mai bune.

Cel de-Al Doilea Război Mondial a fost resimţit din plin de comunitatea germană din Pişchia. În anii 1945-1948 au fost deportaţi în Rusia numeroşi germani din Pişchia, majoritatea s-au întors, iar o parte au murit acolo.

Un alt episod dramatic din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost colonizarea în anii 1944-1945 a circa 70 de familii de aromâni originari din Cadrilater şi sudul Dobrogei ocupate de Bulgaria. Aceste familii au fost aşezaţi în casele naţionalizate ale germanilor care au luptat în armata germană, au fost deportaţi sau au căzut prizonieri. La reforma agrară din 1945 au primit câte 5 hectare de pământ. Dar în 1951- 1952, când au loc deportările în Bărăgan, aromânii se retrag din Pişchia, astăzi nemaiexistând în localitatea urmaşi de-ai lor.

Pe lângă aromâni, după terminarea războiului, sosesc la Pişchia primele familii de refugiați basarabeni, precum şi primele familii de olteni. Treptat, numărul românilor creşte. Între 1951-1952 se mută aici 70 de familii de români din satul Nadăş. La mijlocul anilor 60 numărul românilor ajunge să îl egalizeze pe cel al germanilor. Însă aceştia părăsesc treptat satul, iar în 1990, după deschiderea graniţelor, pleacă într-un ultim val masiv către Germania.

Populaţia

La recensământul din 2002, satul Pişchia avea 1.127 locuitori, din care 1.062 români, 18 maghiari, 15 germani şi 32 de alte naţionalităţi. Între 1880 - 2002, populaţia satului şi a principalelor etnii - germani şi români - a evoluat astfel:

<lines size=480x180 title="Evoluţia populaţiei" ymin=0 ymax=1600 colors=003153,F5B800,99BADD xlabel ylabel=4 grid=xy legend>

,total,români, germani

1880,1512,92,1401 1900,1572,148,1377 1910,1485,175,1277 1930,1331,195,1118 1941,1329,262,1059 1966,1564,743,739 1977,1402,732,580 1992,1166,1073,15 2002,1127,1062,15 </lines>

Bibliografie

• Creţan, Remus, Dicţionar toponimic şi geografico-istoric al localităţilor din judeţul Timiş, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2006 ISBN 973-7608-65-8
• Ianoşev, Vasile-Livius, Pişchia. Sat şi comună bănăţeană de pe malul Beregsăului, Editura Mirton, Timişoara 2007 ISBN 978-973-52-0122-7
• Lotreanu, Ioan, Monografia Banatului, Institutul de Arte Grafice „Ţara”, Timişoara, 1935
• Varga, E., Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud. Timiş 1880 - 2002, [1]