Portul popular din Transilvania

Portul popular din Transilvania este cel cu catrință. Catrința se întâlnește și în alte regiuni ale țării și este o piesă dreptunghiulară (40-50 cm) care se poartă vertical în față și în spate, de la brâu în jos. În zona Hunedoara catrința din față apare mai scurtă.

Catrințele

În Transilvania există o varietate mare de catrințe. În costumul de Hunedoara catrința se țese în două sau în patru ițe pe fond negru, fără ornamentație sau cu o ornamentație redusă la catrința din față.

În Mărginimea Carpaților, Târnave și Țara Moților se țese pe fond roșu în dungi orizontale, înguste. În zonele Cluj, Munții Apuseni până la Năsăud se găsește catrința „cu trup vânăt” țesută pe fond roșu de la poale, ornamentată cu alesături. Cu timpul, fondul a cuprins aproape trei sferturi din catrință.

În Maramureș se poartă catrința cu dungi late (5-6 cm) de culoare roșie, portocaliu, mov pe fond negru.

Costumele din zona de vest (Oaș, Bihor, Sălaj, Arad) prezintă doar catrința din față care se țese din pânză, cu alesături în motive late. Catrința din spate lipsește, iar poalele cămășii care i-au luat locul au fost transformate cu timpul în fustă. Fusta este ornamentată prin alesături în război pe pânză albă.

Portul femeiesc de Hunedoara

Cămașa femeiască din bazinul Hațegului avea pui peste cot, mai târziu a fost înlocuită cu cea cu tablă și fodori.

Cămașa femeiască de Hunedoara (Pădureni, Hațeg) este cea cu tablă și fodori. Se croiește din patru foi încrețite la gât. Pentru a fi mai largă, se introduce sub braț clinul, numit și „lărgitură”, și pava numită „zoltac”. Broderia se face pe mâneci, piept și guler. Ornamentul de pe mânecă pornește de sub guler până la fodor. De o parte și de alta a gurii cămășii se coase câte un ornament. Pe spate, de o parte și de alta a umerilor se cos modele mici. Motivele ornamentale sunt geometrice și florale: romburi mari de circa 10 cm, pătrate, jumătăți de romburi care se succed compact pe întreaga mânecă. Cusătura are un aspect bogat, reliefat, punctul de cusătură fiind unul specific Hunedoarei, „ațește”, care se lucrează cu firul gros, buclat. Alte puncte de cusătură întâlnite pe cămășile pădurenești sunt: butucii, crucea, la un fir, tighelul. Pe marginea gulerului și a gurii cămășii se coase brânelul pe muchie. Culorile obișnuite sunt roșu viu pentru fetele tinere și negru pentru femeile în vârstă, fiind însă în combinație cu alte culori: purpuriu, albastru deschis, verde.

Se poartă cu catrințe negre, țesute în casă, în două sau în patru ițe. Catrințele apar de cele mai multe ori fără ornamentație, iar catrința din față este mai scurtă decât cea din spate. Poalele fac corp comun cu cămașa și sunt bogat ornamentate jos și pe clini în sus cu motive sau cu cheițe. Peste cămașă se poartă pieptare cu broderii policrome, compacte. Peste șold se poartă podoabe de metal alcătuite din bani, inele, cheițe înșirate pe lănțișoare. Pe cap se poartă „ceapsa” ornamentată cu motive bogate și compacte cusute cu negru sau negru cu roșu. Pe margini ceapsa este ornamentată cu o dantelă albă cusută cu acul. Sub ceapsă se poartă cârpa sau marama albă de bumbac care se prelungește pe sub cojoc, în spate, de-a lungul catrinței.

• 

  Portul femeiesc vechi din Ținutul Pădurenilor, cămașa cu pui peste cot

• 

  Portul femeiesc din Ținutul Pădurenilor, cămașa cu tablă și fodori

Portul femeiesc de Săliște (Sibiu)

Cămașa femeiască de Săliște (Sibiu) este cea cu „ciocănele”. Cuprinde zona Săliște, zona Sibiului, precum și zona de nord a Gorjului (Baia de Fier, Novaci, Polovragi). Costumul de Săliște a cuprins și versantul de sud al Carpaților Meridionali. Tipul de croi este cel clasic format din patru foi care se încrețesc la gât, fixate printr-un ciupag sau guler. Jos la mânecă se termină cu fodor, volanul specific Transilvaniei, iar motivele sunt cusute cu ață neagră, mărunt, delicat pe pânză subțire de bumbac numită „giolgiu” sau „jolj”. Broderia este alcătuită din flori stilizate, cusute mărunt de-a lungul „ciocănelelor” sau punctului de Săliște, tehnică specifică acestei zone, care se lucrează foarte des, dând impresia unei panglici negre. Se execută pe principiul cusăturii peste fire, în sens vertical. Firul unui punct se încrucișează cu firul punctului alăturat. Se lucrează cu firul gros spre a nu se întrezări pânza. Alte puncte folosite pe iile de Săliște sunt cruciulițele și tighelul. Peste umăr, pe locul altiței, se execută întotdeauna un șir orizontal denumit „umeraș”, format din aceleași motive mărunte. Ciocănelele se cos de obicei pe trei șiruri, mărginite de motive florale mărunte. Din umăraș, vertical, printre rândurile de ciocănele se cos alte două rânduri cu motive mărunte, denumite „picături”. Uneori s-a cusut cu fir auriu, cu roșu, galben sau albastru.

Ia cu ciocănele să poartă cu fustă albă și „șurțe” sau „crătințe” de culoare neagră sau vânătă, lucrate cu dungi transversale la căpătâi, alese în motive mici, geometrice, în „fir” sau mătase neagră. Catrința se poartă cu poale lungi din cânepă sau bumbac. Pieptarele sunt scurte, brodate cu negru și puțin roșu.

• 

  Portul femeiesc din Sibiu

• 

  Portul femeiesc cu pahiol, maramă subtire, din Săliște, Sibiu

• 

  Portul femeiesc din Mărginimea Sibiului

Portul femeiesc de Munții Apuseni

Portul femeiesc din Țara Moților, Bucium

Portul românesc din Munții Apuseni păstrează unitatea portului din România prin piesele care îl compun: cămașa, poalele, zadiile, năframa. „Ciupagul” mare, aspectuos, lucrat sub guler uneori cu o lățime de peste 10-15 cm în motive geometrice, este elementul caracteristic al acestui costum. Pentru a nu strica aspectul regulat al ciupagului, gura cămășii este tăiată în spate. La mâneci cămașa se termină cu fodori largi care cuprind aproape o treime din lungimea mânecii. Cămașa este de obicei monocromă. De la brâu în jos se poartă zadiile cusute în scoarță pe fond vânăt, încrustate cu vărgi în motive geometrice de culoare roșie, verde, albă, albastră. Mai nou, zadiile au fost lucrate pe fond roșu. Peste zadii se poartă un brâu care nu este foarte lat, colorat policrom. Peste cămașă se îmbracă pieptarele înfundate sau deschise în față, cu broderii bogate în motive florale, cusute cu roșu, verde, galben și fluturi cojocărești galbeni sau albi cu adâncituri. Pieptarele sunt decoltate larg pentru a lăsa ciupagul de pe piept la vedere.

Portul „buciumănesc” a apărut în cursul secolului al XVIII-lea în șase localități de mineri din apropiere de Abrud (Bucium Sat, Bucium Şasa, Bucium Muntari, Bucium-Cerbu, Bucium-Izbita, Bucium-Poieni), datorită condițiilor economice și sociale favorabile. Acest port este unul mai bogat și mai strălucitor, ajungând astfel la o înflorire deosebită și fiind considerat cel mai frumos costum românesc din Ținutul Munților Apuseni. Vechiul port femeiesc buciumănesc se compunea din cămașă lungă țesută din cânepă, opreg negru de lână purtat în față, zadie roșie purtată în spate, cârpă mare albă pe cap, pieptar înfundat, țundră, ciorapi lungi din pănură și opinci.

Din portul vechi buciumănesc astăzi se mai păstrează doar cămașa, zadia și pieptarul, pentru că restul pieselor sunt confecționate din material obținut în fabrică. Poalele de cânepă ale cămășii au fost înlocuite cu poale lungi și largi din material fin ca și la cămăși, fiind decorate cu cerculețe și broderie din fabrică. Se suprapuneau două sau trei perechi de poale pentru a sta mai înfoiate. S-au introdus și piese de lenjerie, confecționate din materiale subțiri: jupoane, lăibărica, combineul, precum și „cămașa mică” purtată sub ia de grenadină. Mai recent s-a introdus cămașa din pânză topită cu altiță brodată, purtată sub cămașa buciumănească sau cu fustă. Cârpa albă cu care se acoperea capul a fost înlocuită de năfrămi mari cumpărate din comerț, sub denumirea de „chișcaneu” cu ciucuri. Peste șorț și zadie se încinge un brâu îngust țesut din trei culori. Zadia roșie tradițională purtată la spate era țesută din lână. Zadia nouă este din catifea sau mătase brodată sau este țesută din bumbac din comerț pentru urzeală și lâniță moale pentru băteală. Opregul este înlocuit cu șorțul creț și lung din material luat din comerț. Încălțămintea mai veche era compusă din cisme, mai târziu s-au purtat ghete și pantofi. Ca podoabe se purtau cercei și coliere în special din aur.

Materialul folosit pentru confecționarea cămășii și poalelor a evoluat de la cânepă la jolj, mol (batist), grenadină (marchizet), materiale fine și subțiri care permiteau lărgirea cămășii, în special a mânecilor. În executarea broderiei cămășii se folosea coton perle negru cu fir lucios, mai răsucit și rezistent la spălat. Broderia era dispusă peste cot și la marginea fodorilor, ca și la cămășile bătrânești, gulerul îngust era brodat, iar creții de la gât și creții fodorului se prindeau printr-o curelușă îngustă. Punctele de cusătură folosite la cămașa bătrânească s-au păstrat (urzit pe fir și pe crețuri și lănțișor), mai ales broderia executată în tehnica punctului „lănțișor” denumită și „broderie buciumană” aplicată peste cot și la fodori ce constituie o particularitate specială proprie portului din ținutul buciumănesc. Este o broderie executată liber, fără desen, „după chibzuința ochilor”. Motivele sunt vegetale: laleaua, flori înghinate, struguri, flori înclinate cu dispunere a modelelor sub formă de ghirlandă sau vrej pe o linie șerpuită, sau așezate pe un rând sau două față în față, rândul inferior fiind mai mic decât primul.

Portul femeiesc de Bihor

Portul femeiesc din Bihor

Cămășile femeiești de Bihor au mâneca prinsă din umăr printr-un creț. Pentru croi se folosesc patru foi și guler, iar mânecile largi, bogate se termină printr-un fodor numit „pumnar”. Gura cămășii se încheie în față, având adesea de o parte și de alta cerculețe din pânză. Jos la brâu stă așezată în lat o bantă de pânză de 1-2 cm. La cămășile mai noi apare și gulerul rotund. Broderiile sunt dispuse pe pumnar și pe mânecă într-un singur șir vertical sau „peste cot”. Pe umăr se întâlnește un ornament dispus de-a lungul, iar pe piept apar câte 3-4 șiruri de ornamente mici sau un singur șir mare.

Cămașa se poartă cu fustă albă din bumbac, țesută la război și ornamentată prin alesătură sau prin cusături. Fusta este largă și creță cu un volan ornamentat, lat de 5-6 cm. Peste fustă se poartă o zadie în față care este țesută în război și aleasă în motive geometrice sau un șorț de pânză albă care poate fi ales la război sau cusut cu motive dispuse orizontal. Punctele de cusătură sunt cruciulițele, tighelul și peste fire.

Peste cămașă se poartă pieptar, pe cap se poartă năframă înflorată sau ștergar de bumbac, iar la gât podoabe bogate de metal sau „lătițare”, confecționate din mărgele colorate bogat. Iarna se poartă haina mare de dimie albă decorată cu roșu, verde, albastru, negru și violet. Găitanele necesare decorării dimiei se cumpără și se aplică în formă de spirală, meandre, melcișori.

Portul femeiesc de Oaș

Portul femeiesc din Oaș

Cămașa bătrânească de Oaș, tipul cel mai vechi de cămașă femeiască, era ornamentată numai peste umeri, nu și în față și nu avea platcă sau „cheptar”. Se croia ca și cămașa cu platcă dintr-o foaie pentru piept și spate, cu mâneci largi și cu fodori și se ornamenta cu punct de feston, punct pe dos și peste fire. Se încrețea la piept și la spate. Acest tip de cămașă a dispărut. Cele mai vechi cămăși sunt ornamentate în țesătură de obicei în roșu, negru, albastru, a doua generație de cămăși are ornamente brodate, iar cea mai nouă are ornamente cusute la mașină. Cele mai vechi ornamente sunt cele geometrice, iar cele mai noi sunt florale și zoomorfe.

Cămașa femeiască din zona Oașului este cămașa cu platcă, ornamentată bogat, policrom (roșu, verde, albastru, galben, alb). Se croiește din pânză de in sau de bumbac gros, dintr-o foaie pentru piept și spate peste care la gât și umeri se așează platca. Cusătura sau țesătura din jurul gâtului apare ca o platcă dreptunghiulară sau „cheptar”, viu colorată cu ornamente geometrice, iar mai nou florale. Gura cămășii este la spate. Mânecile se prind de platcă printr-un creț, iar la mână se termină cu fodor. Broderiile se fac pe platcă și jos la mânecă. Foile se încheie cu cheițe care se prelungesc până la fodori. Cheițele apar uneori și pe piept. Punctele de cusătură sunt: peste fire, festoanele, tighelurile și „zbârciogii” care dau bogăție ornamentelor.Punctele de cusătură se lucrează cu firul gros, buclat.

Peste cămașă se poartă vesta sau „laibărul”din postav, catifea, mătase, stofă sau împletitură de lână, iar pe timp rece „guba” ornamentată cu vărgi. Guba este o haină din țesătură de lână albă sau gri, cu șuvițe de lână intercalate între șirele de țesătură, dând impresia unui cojoc cu blana afară.

Poalele cămășii de Oaș sunt largi, ele transformându-se în fustă cu timpul. Se croiesc din 4-5 foi drepte și se strâng cu un șnur peste care se așază un brâu lat de circa 4-5 cm, brodat cu aceleași motive de pe cămașă. Poalele se termină cu un motiv cusut și cu dantele croșetate. Peste poale se așază zadia țesută și ornamentată cu motive geometrice pe poale și uneori cu mici ornamente pe toată suprafața șorțului.

Pe cap se purta o năframă albă cu ornamente cusute. Contactul cu orașul a determinat pătrunderea unui mare număr de produse fabricate de industria textilă din Slovacia. La târgul din Teceu se puteau cumpăra năframa de mătase sau „chișcaneul”, „zadia” înflorată din mătase și „sucna”, fusta din material înflorat din mătase. În întregul Ardeal și în portul din Oaș a pătruns la începutul secolului al XIX-lea o rochie fără mâneci, „viganăul”, după o modă lansată de balerina Vigano de la opera italiană din Viena.

La gât se poartă „zgarda” din mărgele mici, colorate, cusute în motive geometrice.

Portul femeiesc de Năsăud

Portul femeiesc de Năsăud respectă unitatea portului din țară, compunându-se din cămașă, zadii, năframă și pieptar. Iarna se poartă cojoc cu mâneca lungă. Pentru croiul cămășii de Năsăud e nevoie de 3-4 metri de pânză țesută la război de bumbac sau de in. Se croiesc patru foi care se încrețesc la gât, iar mâneca se termină cu fodor. Face parte din tipul cămășilor „cu pui peste cot”, motivele fiind cusute orizontal peste cot. Broderii apar pe guler fie în cruci, fie cu punctul pe dos, pe mâneci și fodor. Motivele de pe fodori sunt similare cu cele de peste cot. Jos la mână se face o danteluță îngustă care se mai numește și „cipcuță”. Fodorul se încrețește cu punct înaintea acului, formându-se mici cutulițe peste care se coase cu punctul de ciupag. Un mic ciupag de 1-2 cm apare și sub guler. Motivele ornamentale sunt florale sub formă stilizată, combinate cu mici figuri triunghiulare, romboidale, cu tighele oblice, motive de gurița păpușii.

Cămașa de Năsăud are o cromatică de obicei monocromă: broderie cusută cu roșu pentru tinere și cu negru pentru bătrâne. Caracteristic acestei cămăși sunt mărgelele de culoare roșie, galbenă, albastra, roz sau verde.

Catrințele sunt țesute la război și brăzdate transversal de dungi înguste (vârste), decorate spre poale cu motive mici, florale. Vârstele se țes într-o gamă de culori de la roșu la bordo.

Peste ie se poartă pieptarul, iar pe vreme rece se poartă sumanul sau cojocul. Pieptarul „înfundat” se încheie pe umeri și are broderie florală bogată formată din: bumbi, meandre, melcișori, roată, rozete, simbolul soarelui.

• 

  Fata română din Ținutul Bârgăului, Ziarul Albina Carpaților, Sibiu, 1877

• 

  Portul femeiesc din Bistrița-Năsăud

Portul femeiesc de Târnave

Portul femeiesc din Târnave

Cămașa de Târnave este cea cu șire și umeraș și se croiește din patru foi de pânză de bumbac mai groasă. Mânecile sunt foarte largi și foarte lungi, terminându-se cu bantă care se răsfrânge și dă impresia unui fodor. Mâneca se croiește din doua bucăți: pe una se lucrează umerașul, ce tine loc de altiță, iar cealaltă pornește din umeraș și se termină jos la mână. Umerașul se prinde de mânecă printr-o cheiță mică, cusută cu alb. Broderia este măruntă, în șiruri scurte care pornesc din umeraș și se termină mai sus de cot. Umerașul stă întotdeauna pe locul altiței într-un șir orizontal de broderie măruntă, asemeni celei de pe șiruri. Cromatica este policromă, pe contur de culoare neagră stând culori de verde, roșu, galben, albastru, mov.

Se poartă cu catrință rosie în spate, aleasă în vărgi orizontale, iar în față se poartă șortul numit șurță, țesut în casă în patru ițe din urzeală neagră și băteală roșie. Șurța se termină cu strămătura, fire de urzeală în formă de franjuri.

Pe cap se poartă vălitoarea care este o bucată de pânză dreptunghiulară ce se așează pe un cerc, cu capetele spre spate. În frunte și în părți se ornamentează cu buchete de trandafiri colorați.

Peste cămașă se poartă cojoc înfundat, brodat în motive florale minuțioase și cu aplicații din piele în diverse culori.

Portul femeiesc de Maramureș

Portul femeiesc din Maramureș

Cămașa de Maramureș este singura cămașă care se croiește pătrată la gât, din pânză de casă țesută la război în două ițe. Se folosesc patru lați de pânză, doi pentru față și spate și doi pentru mâneci. Pieptul și spatele sunt tăiate la gât, iar mâneca care este încrețită din umeri se termină cu fodori numiți și „bezeri”. Există mai multe variante de cămăși pătrate la gât, iar cea care este mai renumită prin crețurile sale este cea de Săpânța. Crețurile cămășilor se lucrează foarte simplu, cu punctul înaintea acului, însă dau impresia că nu pot fi lucrate de mână. Un punct identic cu „nemțoanele” de Banat, lucrat cu galben-portocaliu, decorează cămașa cu modele gingașe.

Cămașa se poartă cu poale decorate discret cu puncte numite „ochiți” peste care se pun zadii din lână țesute în război în patru ițe pe fond roșu, galben, portocaliu, albastru. Fondul se ornează cu dungi orizontale cafenii cu negru, negru cu roșu sau negru cu portocaliu.

Peste cămașă se poartă pieptarul ornamentat cu lână în culori vii. Iarna se poartă „guba” mâțoasă, lucrată din lână țesută în două sau patru ițe.

Portul bărbătesc

În aria zonelor de sud a Transilvaniei (Sibiu, Făgăraș, Târnave) se purta cămașa lungă, iar în zona de vest și nord a Transilvaniei (Oaș, Sălaj, Bihor, Maramureș) se purta cămașa scurtă cu „gaci”.

Vezi şi

• Portul românesc tradiţional‎
• Cămaşa de Cluj
• Cămaşa de Măguri-Răcătău
• Cămaşa de Mărișel

Bibliografie

• Brancovici Lucreţia, Artă românească din Banat, 1932
• Bănăţeanu Tancred , Portul popular din Ţara Oaşului, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1955
• Dunăre Nicolae, Focşa Marcela, Portul buciumanilor din Munţii Apuseni, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1957
• Dunăre Nicolae , Port popular din Bihor, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1957
• Vuia Romulus, Portul popular al pădurenilor, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1958
• Avramescu, Elena, Bobu Florescu, Florea, Broderiile la români, Editura de stat pentru imprimate şi publicaţii, Bucureşti, 1959
• Vuia Romulus , Portul popular din Ţara Haţegului, Editura de stat pentru literatură şi artă, 1962
• Tomida D. Ecaterina, Cusăturile şi broderiile costumului popular din România, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1972
• Doagă, Aurelia, Ii și cămăși românești, Editura Tehnică, Bucureşti, 1981
• Dunăre, Nicolae, Arta acului, Editura Tehnică, Bucureşti, 1986

Bibliografie recomandată

• România - Din tezaurul portului popular tradiţional, Mircea Maliţa, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1977

PORTUL ROMÂNESC PE ZONE ETNOGRAFICE Portul popular din Moldova • Portul popular din Dobrogea • Portul popular din Muntenia • Portul popular din Oltenia • Portul popular din Banat • Portul popular din Transilvania

Legături externe

• Semne cusute