Samuil Micu
de la Enciclopedia României
| Samuil Micu | ||
 | ||
| Alte nume | Maniu Micu | |
| Naţionalitate | român | |
| Născut | 1745, Sadu, judeţul Sibiu | |
| Decedat | 13 martie 1806, Pesta, Ungaria | |
| Ocupaţie | preot, istoric | |
| Religie | greco-catolică | |
Maniu Micu, ulterior Samuil Micu (n. 1745, Sadu, judeţul Sibiu – d. 13 martie 1806, Pesta, Ungaria) a fost preot român greco-catolic, teolog, istoric, traducător, scriitor, poet, filozof, iluminist, reprezentant al Şcolii Ardelene, luptător pentru drepturile naţionale ale românilor din Transilvania.
Cuprins
Originea şi familia
S-a născut în toamna anului 1745 în localitatea Sadu, judeţul Sibiu, în familia protopopului greco-catolic Stoia şi a soţiei sale, Ana.
Familia sa a reclamat origine nobilă, deşi nici un act nu dovedeşte acest lucru. Cu toate acestea, Samuil Micu se semnează întotdeauna cu numele “Klein de Sad”. În actele oficiale el a apărut numai cu numele Samuil Klein.
Episcopul greco-catolic şi iluminist Inochentie Micu Klein a fost înrudit cu Samuil Micu, fiindu-i unchi de văr.
Studiile
Din anul 1760 a fost elev la Blaj la seminarul şi mănăstirea "Buna Vestire", în aceeaşi perioadă intrând călugăr ucenic la la dorinţa unchiului său, Inochentie Micu-Klein. În această perioadă primeşte numele monahal de Samuil.
După terminarea studiilor la Blaj, a plecat la Universitatea din Viena pentru a studia teologia şi filosofia. A petrecut la studii în capitala Imperiului austriac perioada cuprinsă între anii 1766-1772.
Activitatea
La 14 octombrie 1762 a devenit călugăr la mănăstirea "Buna Vestire" din Blaj, iar în 1764 a fost numit superior al mănăstirii şi prefect al seminarului. La 13 noiembrie 1765 a fost ridicat la rangul de ecleziarh şi asesor consistorial. În 1766 a trecut de la mănăstirea "Buna Vestire" la mănăstirea "Sfânta Treime", tot din Blaj. În toamna aceluiaşi an a fost trimis la studii teologice la Viena la seminarul catolic "Pazmany", unde a studiat următorii şase ani.
Întors de la studii în Transilvania în anul 1772, devine colaborator al episcopului greco-catolic Grigore Maior, pe care îl însoţeşte la Viena în anul 1773, la conferinţa episcopilor uniţi din Imperiul austriac.
Prin lucrarea sa, Brevis historica notitia originis et progressus nationis Daco-Romanae, seu, ut quidem barbaro vocabulo appelant Valachorum, ab initio usque ad seculum XVIII, redactată între anii 1773-1778, a deschis drumul şcolii latiniste din Transilvania, prin emiterea unei teorii asupra originii şi etnogenezei românilor, bazată pe rădăcinile romane şi latinitatea limbii române.
În 1773 pleacă din nou la Viena, ca duhovnic şi vicerector al Colegiului “Sfânta Barbara” din capitala austriacă. Va rămâne la Viena până în anul 1783. La un moment dat, în această perioadă s-au aflat la Viena toţi cei patru reprezentanţi de seamă ai Şcolii Ardelene: Samuil Micu, Ioan Budai-Deleanu, Gheorghe Şincai şi Petru Maior.
S-a întors la Blaj în anul 1783 şi a lucrat cu sârg la cea mai important operă a sa, una dintre capodoperele culturii române din toate timpurile, o Biblie tradusă după Septuaginta orientală. Această Biblie, numită de către unii autori Biblia de la Blaj, tipărită la Blaj în anul 1795, a fost atât de bine tradusă în limba română încât a devenit o piatră de temelie a limbii române literare.
A fost coautor al vestitului Supplex Libellus Valachorum, din anul 1791, care a fost tipărit la Cluj.
Între anii 1791-1806, Samuil Micu a scris o istorie a românilor, în trei variante, fiecare dintre ele adresându-se câte unei categorii sociale din rândul românilor. Prima variantă se numea Scurtă cunoştinţă a istoriii românilor şi se adresa celor care ştiau carte la nivel mediu. A doua variantă a fost concepută sub formă de catehism şi se adresa celor cu puţină ştiinţă de carte, iar a treia variantă, numită Istoria şi lucrurile şi întâmplările românilor, rămasă neterminată din cauza morţii autorului, se adresa publicului savant.
Din anul 1804 a fost redactor şi cenzor al cărţilor româneşti care se tipăreau la Tipografia Universităţii din Buda, încercând să valorifice opera sa cu caracter naţional, în pofida opoziţiei dure a maghiarilor.
Ca poet, a fost primul român din literatura noastră care a experimentat rima albă, în poemul În sfânta şi Marea Sâmbătă.
Opera
Opera lui Samuil Micu este vastă, cuprinzând lucrări apărute atât în timpul vieţii sale, cât şi postum. Dintre cele mai importante lucrări ale sale fac parte:
- A celui întru sfinţi părintelui nostru Ava Dorotheiu învăţături de multe fealiuri cătră ucenicii săi (1769)
- Numeroase traduceri din Claudii Fleurii abbatis Historia ecclesiastica de Claude Fleury
- Copia Istoriei domnilor Ţărilor Româneşti de Radu Popescu (1770)
- Brevis historica notitia originis et progressus nationis Daco-Romanae, seu, ut quidem barbaro vocabulo appelant Valachorum, ab initio usque ad seculum XVIII (1773-1778)
- Carte de rugăciuni pentru evlavia omului creştin (1779) – prima carte din cultura românească scrisă cu litere latine şi cu ortografie etimologică, primul pas făcut de latinismul Şcolii Ardelene
- Elementa linguae Daco-Romanae sive Valachicae (1780) – prima gramatică sistematică a limbii române
- Dissertatio cannonica de matrimonio (1781)
- Istoria şi hronica Ţării Moldovei – copie după lucrarea lui Nicolae Costin
- Dissertatio de jejuniis (1782)
- Traducere din opera lui Efrem Sirul (1786)
- Traducere din Ioan Gură de Aur (1787)
- Traducere din Vasile cel Mare (1788)
- Istoriia besericească pre scurt (1790) – trei volume manuscrise
- Traducere din Anastasie Sinaitul (1791)
- Biblia (Blaj, 1795) - traducere
- De obşte gheografie (Iaşi, 1795)
- Theologhia moralicească sau bogosloviia (Blaj, 1796)
- Theologia dogmatică şi moralicească despre taine preste tot – opt volume
- Loghica adecă partea cea cuvântătoare a filosofiei (Buda, 1799)
- Legile firei, ithica şi politica sau filosofiia cea lucrătoare (Sibiu, 1800)
- Acathist (Sibiu, 1801)
- Dictionarium Valachico-Latinum (început în anul 1801)
Citat memorabil
Moartea
A murit la 13 martie (după unele surse la 13 mai) 1806, la Buda.
Moştenirea
Samuil Micu a fost cel care a pus temelia socială a limbii române.
- O stradă din Cluj-Napoca, judeţul Cluj, se numeşte Samuil Micu
- O stradă din Câmpia Turzii, judeţul Cluj, se numeşte Samuil Micu
- O stradă din Timişoara, judeţul Timiş, se numeşte Samuil Micu
- O stradă din Simeria, judeţul Hunedoara, se numeşte Samuil Micu
- O stradă din Oradea, judeţul Bihor, se numeşte Samuil Micu Klein
- O stradă din Salonta, judeţul Bihor, se numeşte Samuil Micu
- O stradă din Bucureşti se numeşte Samuil Micu
- O asociaţie culturală din Sadu, judeţul Sibiu, se numeşte Samuil Micu
- O şcoală generală din Sadu, judeţul Sibiu, se numeşte Samuil Micu
- Un grup şcolar din Sărmaşu, judeţul Mureş, se numeşte Samuil Micu
- Un grup statuar, reprezentându-l pe Samuil Micu, Gheorghe Şincai şi Petru Maior i-a fost ridicat la Cluj-Napoca, judeţul Cluj
Bibliografie
- Chindriş, Ioan; Iacob, Niculina – Samuil Micu în mărturii antologice, Editura Gutenberg, Târgu Lăpuş, 2010 ISBN 978-973-141-246-7
- Diaconovici, C. - Enciclopedia română publicată din însărcinarea şi sub auspiciile Asociaţiunii pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, volumul III, 1904, Editura W. Krafft, p. 14-16