Simion Bărnuţiu

Simion Bărnuţiu
Naţionalitate		română
Născut		21 iulie 1808, Bocşa, judeţul Sălaj
Decedat		28 mai 1864, valea Almaşului, Fântâna Gorgana
Cauză deces		boală neuro-cardiacă
Mormânt la		Bocşa, judeţul Sălaj
Ocupaţie		istoric, filosof, profesor
Religie		greco-catolică
Părinţi		Ioan Bărnuţiu şi Ana Oros

Simion Bărnuţiu (n. 21 iulie 1808, Bocşa, judeţul Sălaj - d. 28 mai 1864, valea Almaşului, Fântâna Gorgana), istoric, filosof, profesor, liderul mişcării revoluţionare din Transilvania, ilustru cărturar, om politic, a militat întreaga sa activitatea pentru interesele naţionale ale poporului român. Ideolog al luptei naţionale a românilor de peste munţi, Bărnuţiu a rămas cunoscut în istoria gândirii politice româneşti îndeosebi prin vestitul discurs rostit în catedrala de la Blaj în timpul Adunării Naţionale a românilor din 3/5 mai 1848, al cărei vicepreşedinte a fost. Este socotit de unii cercetători cel mai de seamă gânditor al românilor transilvăneni de la jumătatea secolului trecut . Spirit de formaţie enciclopedică, preocupat adânc şi continuu de dezvoltarea generală a poporului român, Bărnuţiu a lăsat în urma sa nu numai o fericită direcţie politică, ci şi o bogată moştenire culturală, gândirea şi puterea sa de prelucrare şi creaţie, impunându-se în numeroase domenii de activitate intelectuală. Gândirea socială a lui Simion Bărnuţiu, având ca temă centrală libertatea, se remarcă prin critica adusă feudalismului, prin ideea libertăţii şi independenţei naţionale, a dreptului tuturor popoarelor la viaţă si propăşire în cadrul unor state republicane şi suverane.

Originea. Studiile

A fost fiul lui Ioan Bărnuţiu, cantor greco-catolic şi al Anei Oros, fiică de preot. A mai avut un frate şi şase surori. Simion Bărnuţiu a fost bunicul lui Ioan Maniu şi străbunicul lui Iuliu Maniu, marele om politic care a contribuit esenţial la Unirea Transilvaniei cu România.

A urmat între anii 1817 (după unele surse 1818) - 1820 cursurile Şcolii normale din Şimleu Silvaniei. În octombrie 1820 s-a înscris la Gimnaziul catolic din Carei, pe care l-a absolvit în anul 1825. Din 1825 Bărnuţiu s-a mutat la Blaj şi a absolvit cursul de filosofie în 1826, după care s-a înscris la cursurile Seminarului Teologic.

La 4 noiembrie 1829 este numit profesor de sintaxă la gimnaziul din Blaj. Din 1830 lucrează pentru o vreme ca arhivar consistorial la Blaj. În luna octombrie a aceluiaşi an este numit profesor de filosofie, având şi funcţia de prefect al seminarului din localitate. Între 1832-1833 a predat, pe lângă filosofie, istoria universală.

La 16 mai 1834 Bărnuţiu este numit notar consistorial la Blaj, devenind mâna dreaptă a episcopului greco-catolic Ioan Lemeni, care peste ani îi va deveni duşman aprig. În perioada 1837-1838 ţinându-se Dieta Transilvaniei la Sibiu, l-a însoţit pe episcopul Lemeni la lucrările acesteia, superiorul său fiind deputat regalist.

În vara anului 1839 Simion Bărnuţiu a făcut o călătorie peste Carpaţi, probabil la Bucureşti. În 1842 el termină prima sa lucrare cunoscută, O tocmeală de ruşine şi o lege nedreaptă, care era un răspuns la tentativa de deznaţionalizare a românilor propusă de Dieta de la Cluj. Lucrarea a fost tipărită în anul 1853, însă a fost cunoscută în epocă în manuscris. Tot în 1842 Blajul ripostează legii ungureşti din acelaşi an prin Protestul Consistoriului din Blaj, care a fost redactat în limba latină de Simion Bărnuţiu. În toamna anului 1842 scrie articolul Balázsfalvi iskolai ügyekröl, prima lucrare tipărită a lui Bărnuţiu (la 4 decembrie 1842 în ziarul "Vasárnapi Újság" din Cluj).

La 22 decembrie 1842 Bărnuţiu îi trimite lui George Bariţiu studiul Săborul cel mare al Episcopiei Făgăraşului, publicat fragmentat în ianuarie şi februarie 1843 în "Foaie pentru minte, inimă şi literatură". Acest studiu este considerat motivul izbucnirii conflictului dintre el şi episcopul Lemeni, care ulterior a devenit un adevărat proces. În noaptea de 4 spre 5 ianuarie 1843 are loc un atentat la viaţa lui Bărnuţiu, la Blaj. Unele surse pun la îndoială veridicitatea acestui atac.

În Joia Patimilor din anul 1843, un grup de 12 studenţi la teologie din Blaj refuză participarea la un ceremonial religios din cauza procesului episcopului Lemeni, aceştia fiind susţinători ai lui Bărnuţiu. Au fost exmatriculaţi cu toţii, o bună parte dintre ei devenind prefecţi în timpul revoluţiei paşoptiste. Alţi 27 studenţi au fost şi ei exmatriculaţi pentru că au luat apărarea primilor 12. La 21 septembrie 1843 a avut loc un al doilea atentat la viaţa lui Bărnuţiu, de asemenea pus la îndoială de către unii istorici. În anul 1845 a compărut în faţa unor comisii de investigare în cadrul procesului lemenian, apărându-se cu vehemenţă. În vara anului 1846, împreună cu câţiva susţinători, înaintează împăratului Austriei o petiţie în care cere să i se facă dreptate în procesul lemenian, dar nu primeşte nici un răspuns. Dat afară de la seminarul din Blaj de către episcopul Lemeni, pleacă la Sibiu în anul 1846, unde se înscrie la Academia Săsească de Drept, ale cărei cursuri le va urma până în anul 1848.

Participarea la Revoluţia de la 1848

Bărnuţiu s-a numărat printre iniţiatorii protestului înaintat către Dieta aulică în 1843, căci limba română era ameninţată prin oficializarea forţată a limbii maghiare în şcoli şi administraţie. Autorităţile imperiale austriece, temându-se de de izbucnirea unui curent în opinia publică românească au decis excluderea din învăţământ a lui Bărnuţiu.

Pe 25 martie 1848 Bărnuţiu a redactat „Proclamaţia către români”, care constituia un adevărat program politic: convocarea congresului naţional român, libertatea individuală prin suprimarea definitivă a iobăgiei, libertate naţională. Tot el a organizat Adunarea din Duminica Tomii (18 aprilie), iar la Marea Adunare Naţională de pe Câmpia Libertăţii din Blaj (3/5 mai 1848) este ales vicepreşedinte al memorabilei întruniri. La propunerea sa a fost proclamată Adunarea generală a naţiunii române care „se declara credincioasă împăratului”, dar „ca popor de sine stătător şi factor de bază al ţării”.

Gândirea politică. Lupta pentru libertatea românilor ardeleni

Ca şi alţi luptători paşoptişti, Bărnuţiu considera că nu poate exista libertate politică şi dreptate socială fără libertate naţională. Polemizând cu înfocare împotriva tezei eronate şi mincinoase a conducătorilor revoluţiei ungare de la 1848 care promiteau românilor şi altor naţionalităţi din Transilvania un regim de libertate politică şi desfiinţarea şerbiei, dar fără recunoaşterea libertăţii lor naţionale, ci dimpotrivă, în schimbul dizolvării lor în naţiunea unică ungară, el a susţinut permanent că „libertatea cea adevărată a oricărei naţiuni nu poate fi decât naţională...nu există libertate atunci când nu-ţi poţi păstra şi afirma liber naţionalitatea... libertatea fără naţionalitate nu se poate înţelege la nici un popor de pe pământ” afirma Simion Bărnuţiu în celebrul discurs de la Blaj.

Când situaţia a devenit critică, Bărnuţiu s-a refugiat în Ţara Românească, la 11 martie 1849. După o călătorie plină de peripeţii, liderul revoluţionar ardelean a ajuns la Constantinopol, iar de aici la Trieste, apoi la Viena, unde a continuat să pledeze pentru recunoaşterea drepturilor fraţilor săi ardeleni. Pentru sipiritul său de conciliaţiune dovedit în timpul evenimentelor paşoptiste, Franz Josef l-a decorat în 1850 cu medalia Crucea de aur cu coroană pentru merite deosebite.

Activitatea pedagogică şi culturală

Timp de doi ani a urmat cursurile Facultăţii de Drept din Viena, iar în 1854 îşi desăvârşeşte studiile juridice la Paris. În toamna aceluiaşi an este chemat la Iaşi de către August Treboniu Laurian pentru ocuparea catedrei de filosofie la Academia Mihăileană. În paralel, a contribuit la reorganizarea învăţământului din Moldova şi, începând cu 16 octombrie 1860, devine profesor la catedra de filosofie al nou-înfiinţatei Universităţi din Iaşi. Ca profesor la Academia Mihăileană (1855 - 1860) şi la Universitatea din Iaşi (1860 - 1864), Bărnuţiu a reuşit să creeze o şcoală, să dea un număr de elemente bine pregătite, care au cerut reforme democratice, ca votul universal şi exproprierea moşiilor boiereşti şi mănăstireşti. El a cerut pentru masele de cetăţeni, drepturi politice şi condiţii de viaţă omeneşti. Cu tot programul şcolar extrem de încărcat, Simion Bărnuţiu a fost atent la manifestările vieţii sociale şi politice, exprimându-şi în diferite modalităţi (lecţii sau scrisori) ideile avansate care continuau linia fundamentală de la 1848. Opera lui Simion Bărnuţiu, integrată cu toate drepturile şi pentru totdeauna în tezaurul culturii româneşti, cuprinde lucrări care dovedesc pregătirea sa enciclopedică.

Ultimele clipe din viaţă

Din decembrie 1863, Bărnuţiu îşi întrerupe activitatea didactică, căci suferea încă din 1849 de o boală incurabilă. În primăvara anului 1864, simţindu-şi sfârşitul aproape, pleacă spre locurile natale din Ardeal, dar moare pe drum, lângă Fântâna Gorgana, la marginea localităţii Sânmihaiu Almaşului, la data de 28 mai, la vârsta de 56 ani. Va fi îngropat în biserica din dragul său sat natal, Bocşa, din judeţul Sălaj, într-o criptă specială, alături de fostul vicar al Silvaniei, Alimpiu Barboloviciu. Bustul lui Simion Bărnuţiu, operă a sculptorului Ion Vlasiu, se găseşte pe aleea Ansamblului monumental Gloria din oraşul Blaj, judeţul Alba.

Pe locul unde a murit Simion Bărnuţiu, la Fântâna Gorgana de la ieşirea din Sânmihaiu Almaşului, a fost ridicat un monument de mari dimensiuni, pentru a-i păstra memoria.

Opere

• Dreptul public al românilor (Iaşi, 1867)
• Dreptul natural privat (Iaşi, 1868)
• Dreptul natural public (1870)
• Dreptul ginţilor natural şi poziţia politică (doctrina constituţiunii)
• Constituţiunile statelor principale cu introducţiuni
• Antropologia
• Psihologia empirică
• Enciclopedia filozofiei teoretice
• Logica
• Metafizica
• Estetica
• Ştiinţa virtuţii
• Pedagogia
• Românii şi ungurii. Discurs rostit în Catedrala Blajului, 2/14 mai 1848, cu introducere şi comentar de G. Bogdan-Duică, Cluj, 1924
• Discursul de la Blaj şi scrieri de la 1848 , prefaţă de Ion Raţiu, ediţie îngrijită de Ioan Chindriş, Cluj-Napoca, 1990
• Istoria filosofiei, ediţie princeps după manuscris inedit coordonată de Ioan Chindriş, I-II, Editura România Press, Bucureşti, 2000-2002 (colaboratori: Ioan Chindriş, Mihai-Teodor Racoviţan, Gavril Matei şi Ionuţ Isac)
• Flosofia dpă W. T. Krug, ediţie princeps după manuscris inedit, studiu introductiv de Ionuţ Isac, text îngrijit, cronologie şi notă asupra ediţiei de Ioan Chindriş, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2004

Bibliografie

• Ioan Chindriş, Simion Bărnuţiu. Suveranitate naţională şi integrare europeană, Cluj-Napoca, 1998, ISBN 973-95316-5-2
• Radu Pantazi, Simion Bărnuţiu. Opera şi gândirea, Bucureşti, 1967.
• Stelian Neagoe, Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007, pp. 65-68 ISBN 973-99321-7-7
• Florian Tucă, Constantin Ucrain - Locuri şi monumente paşoptiste, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1988.