Simion Balint

Simion Balint
Naţionalitate		român
Născut		30 septembrie 1810, Copand, judeţul Cluj
Decedat		16 aprilie 1880, Roşia Montană, judeţul Alba
Mormânt la		Roşia Montană, judeţul Alba
Ocupaţie		preot greco-catolic, revoluţionar paşoptist, prefect al Legiunii Auraria et Salinae
Religie		greco-catolică
Căsătorit cu		Carolina
Părinţi		Antoniu Balint Marina Balint
Copii		Ana

Simion Balint a fost un preot român greco-catolic, luptător paşoptist pentru drepturile naţiunii române şi prefect al Legiunii Auraria et Salinae sau Legiunea Arieşului.

Originea şi familia

S-a născut la 30 septembrie 1810 în satul Copand, judeţul Cluj (data naşterii, precum şi a decesului, apare eronat la diferiţi autori; datele menţionate în acest articol sunt cele de pe piatra sa de mormânt). A fost fiul lui Antoniu şi al Marinei Balint. Tatăl său, cantor greco-catolic, provenea dintr-o familie de ţărani liberi din Maramureş.

Simion Balint a fost căsătorit cu Carolina. A avut o fiică, Ana, căsătorită Hodoş.

Studiile

Simion Balint şi-a făcut studiile primare şi secundare la Cluj şi la Sibiu. A absolvit Seminarul Teologic din Blaj în anul 1834, unde i-a avut ca dascăli pe renumiţii Timotei Cipariu şi Ioan Rusu. După absolvirea Seminarului a slujit la biserica din Roşia Montană mai întâi ca şi capelan. După moartea socrului său, părintele Golgoţ, i-a urmat acestuia ca păstor al bisericii greco-catolice din aceeaşi localitate. Ca şi nivel de pregătire, preotul Balint se situa peste media obişnuită a timpului său; vorbea pe lângă limba maternă română şi limbile latină, maghiară şi germană.

Activitatea revoluţionară

A manifestat încă înaintea izbucnirii revoluţiei de la 1848 un interes extrem de crescut pentru binele şi drepturile naţiunii române, pentru care a luptat încontinuu, la început cu vorba şi cu pana de scris, apoi în timpul revoluţiei chiar cu arma în mână. A fost foarte bun prieten cu Avram Iancu şi cu Axente Sever, cei trei fiind consideraţi de rapoartele austriece ca fiind "sufletul românilor".

La sfârşitul primăverii anului 1848 Simion Balint, în vârstă de 38 ani, a fost arestat de autorităţile ungare din Ardeal pentru că era considerat agitator al naţiunii române şi căpetenie a poporului din munţi. A fost întemniţat iniţial la Abrud, apoi mutat la Aiud. În timpul detenţiei a fost tratat foarte rău, fiind bătut, înfometat, pus în lanţuri, i s-a smuls barba de preot pe care o purta. A scăpat aproape miraculos de a nu fi ars de viu în pivniţa casei în care fusese întemniţat, focul fiind pus de temnicerii unguri, care încercau să îl omoare, dar nu găseau un motiv suficient de serios pentru a o face, astfel încât aceştia au înscenat un incendiu al acelei clădiri în care se afla preotul Balint. A fost eliberat din închisoare în luna septembrie 1848, sub presiunea cererilor făcute de participanţii Adunării Naţionale de la Blaj.

La 10 decembrie 1848 este numit de către Simion Bărnuţiu, preşedintele Comitetului Naţional Român din Transilvania, prefect (general) al Legiunii Auraria et Salinae, prefectură ce îşi avea aria de recrutare în zona râului Arieş. Prefectura sa se întindea între Turda, Râmetea, Baia de Arieş şi Valea Ierii.

A fost unul dintre cei mai eficienţi comandanţi de legiune şi deşi era preot, a luptat cu arma în mână în multe lupte şi bătălii care s-au dat pe arealul Munţilor Apuseni în anii 1848 şi 1849. Una dintre marile fapte de arme le-a realizat în timpul celei de-a treia bătălii de la Abrud din vara anului 1849, când reuşind să respingă înapoi în oraş trupele maghiare conduse de comandantul Kemeny, acesta a afirmat "să se mai bată dracul cu popii" când a aflat cine îi este adversar atât de redutabil. Tradiţia populară a păstrat amintirea faptelor de arme în versurile:

Popa Balint ca paroh

Peste Roşia ţine foc

Ţine foc, ţine bătaie

Pe duşmani pe toţi îi taie.

A fost decorat de împăratul Austriei cu crucea de aur cu coroană pentru merite în timpul revoluţiei paşoptiste. La 24 iulie 1852 a primit din mână împăratului Austriei, la Sibiu, crucea de cavaler al Ordinului Franz Joseph.

Mormântul lui Simion Balint, Roşia Montană, Alba

După încheierea revoluţiei de la 1848, Simion Balint a continuat să lupte cu pana pentru obţinerea drepturilor pentru naţiunea română. La instituirea regimului dualist de la 1867 şi-a afirmat punctul său de vedere, nemulţumit de starea de lucruri, în documentul "Epistola volanta" intitulat Fraţi Români, care a cunoscut un larg răsunet în opinia publică românească. În urma acestui document, preotul Balint a fost considerat "agitator periculos" şi s-a cerut mutarea lui în secuime pentru a-l depărta de populaţia curat românească din zonă. Acestei măsuri nu i s-a dat curs însă niciodată.

Simion Balint a continuat lupta pentru afirmarea şi ridicare naţiunii române din Ardeal şi s-a alăturat altor români care prin iniţiativa lor au fondat "Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura şi Cultura Poporului Român" (ASTRA). A ajuns protopop în Roşia Montană şi şi-a adus o importantă contribuţie la creşterea numărului şcolilor confesionale româneşti şi la creşterea calităţii acestora, fiind conştient că numai prin cultură se poate ridica naţiunea la nivelul la care se dorea. A susţinut ca şi copiii ortodocşi să poată să urmeze cursurile şcolilor confesionale greco-catolice, pentru că vedea mai întâi naţionalitatea română a poporului său şi nu dorea să existe separaţii pe temei religios în rândul neamului său, separaţii care ar fi fost utile numai inamicului pe care îl combătuse cu arma în mână în anii 1848 - 1849.

Intenţiona să scrie o istorie a evenimentelor trăite, mai ales în timpul revoluţiei, istorie care ar fi fost cu siguranţă interesantă de citit, dacă moartea nu l-ar fi împiedicat să o scrie, protopopul Simion Balint trecând la cele veşnice la 16 aprilie 1880. A fost înmormântat la Roşia Montană de un sobor de preoţi români ortodocşi şi greco-catolici ce au slujit împreună la ceremonialul religios.

Bibliografie

• Păcăţian, Teodor V. - Cartea de aur sau luptele politice-naţionale ale românilor de sub coroana ungară, volumul I, ediţia a II-a, Sibiu, Tipografia Iosif
• Valentin Borda, Viorica Dutcă, Traian Rus - Avram Iancu şi prefecţii săi, Casa de editură Petru Maior, Târgu Mureş, 1997. ISBN 973-97703-7-1

Legături externe

• http://www.taramotilor.ro