Tecuci (Teleorman)

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Satul
Tecuci

Comuna Balaci
Judeţul Teleorman (TR)
Stema judetului Teleorman.png
Atestare 1560
Populaţie 1.120 locuitori
Altitudine medie 140 metri n. m.
Cod poştal 147007

Împărţirea administrativ-teritorială a României

Tecuci este un sat în judeţul Teleorman, comuna Balaci.

Geografie

Satul Tecuci se află în partea de Nord-Vest a judeţului Teleorman, pe ambele maluri ale pârâului Tecuci în punctul unde acesta face mai multe meandre. Acesta se găseşte la o distanţă de 61 km de Alexandria şi la 29 km faţă de Roşiorii de Vede(prin şoseaua Tecuci-Dobroteşti-Roşiorii de Vede). Gara Balaci se află la o distanţă de 10 km.

Satul Tecuci se învecinează la est cu satul Balaci, despărţit fiind de pârâul Bălăcelul; la vest şi nord-vest cu satele Stoborăşti şi Tufeni din judeţul Olt. La nord-est are ca vecini satele Surduleşti (jud.Argeş) şi Burdeni. În partea de sud, vâlceaua Caprei îl desparte de comuna Dobroteşti. Satul este traversat de drumul judeţean DJ nr.703 Siliştea Gumeşti-Balaci-52Tufeni, care desparte satul în două părţi aproape egale: în sud, Tecuciul din Vale, iar cel din Nord, Tecuciul din Deal. Drumul comunal DC 48 face legătura între Tecuci şi Dobroteşti.

Satul Tecuci este alcătuit din mai multe cătune din care amintim; Bucureştii Noi (şosea), Cotină, Bălăceasca, Valea, Dela Vale, Poiana, etc.

Formele de relief sunt numite Dealu lui Portofel, Dealu lui Ciovică, Valea Adâncata, Valea Tecuciului, etc.

Satul este aşezat la o altitudine de 140 m faţă de nivelul mării.

Istorie

Satul Tecuci este una dintre cele mai vechi localităţi din Ţara Românească. În partea de sud a satului sunt câteva măguri (tell) din epoca preromană (neolitic), având aceeași provenienţă ca a celor din Balaci. De asemenea în punctul „La Măgură”, la circa 1 km nord-vest de sat, ca şi în celelalte locuri s-au găsit resturi de ceramică neolitică şi unelte casnice vechi. Descoperirile acestea s-au făcut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În privinţa etimologiei cuvântului Tecuci s-au emis până în prezent două opinii:

  • 1. Opinia lui Philippide, care admite că cuvântul Tecuci vine din uralul-altaicul „Tehekk”+uciu, care înseamnă capătul sau marginea ţării.Satul Tecuci trebuie să fi fost după opinia lui Philippide, calitatea de margine a stăpânirii cumanilor(popor migrator care s-a aşezat în sudul şi estul României de astăzi). De remarcat faptul că denumirea ,,Tecuci” din Moldova, provine de la prima stăpânire a cumanilor, care au migrat spre vest până la râul Olt.
  • 2. Opinia lui G.Weigand, care admite că Tecuciul este de origine slavă. Tecuci ar deriva de la la verbul slavon ,, tekan” care înseamnă ,,a curge”. Cuvinte asemănătoare se găsesc în bulgară ,,tekusti”, ucraineană ,,tekuiĉiyi”, rusă ,,tekuĉij”-,,curgător, lichid”; ucraineană ,,tekuĉa voda”, rusă ,,tekuĉaja voda”=apă curgătoare. Acest toponimic ,,Tecuciu” înseamnă apa, pârâul, râul. Aceeaşi opinie o are şi filologul Ioan Bogdan care aminteşte un sat din Polonia numit ,,Tekucza”.

Dacă luăm în considerare argumentele prezentate, oricare dintre opinii ar putea fi plauzibilă, mai ales că prin sat trece pârâul Tecuci.

La 29 aprilie 1560, Petru cel Tânăr întăreşte mai multor oameni ocine din Ticuceanii de Jos. La sfârșit scrie :,,Dragomir din Balaci”. Satul Tecuci este trecut în toate listele de sate din secolul al XVIII-lea şi de la începutul secolului al XIX-lea, precum şi în Istoria Vechii Dacii a lui Dionisie Fotino. Satul Tecuci a făcut parte din întinsele domenii ale familiei Bălăcenilor. Fiind sat vecin cu Balaci, care de asemenea avea aceiaşi proprietari, satul Tecuci are până în secolul al XIX-lea aceiași istorie.

Prin Tecuci trecea vechiul drum al Olacului dintre Craiova - Slatina - Tecuci - Zîmbreasca - Ciolăneşti - Lada - Bucureşti. La Tecuci era un important han de poştă, unde se schimbau caii. De asemenea, prin Tecuci trecea şi vechiul drum comercial Turnu Măgurele-Roşiorii de Vede - Dobroteşti - Tecuci - Urluieni - Costeşti - Piteşti - Câmpulung - Bran - Braşov, atestat documentar în anul 1385. Prin urmare era şi un releu de poştă.

În anul 1832, în plasa Mijlocul, stăpânii clăcaşilor de pe moşiile din satul Tecuci erau Manolache Bălăceanu(1807-1842) şi Nicola Jupaniotul. În anul 1835 pitarul Manolache Bălăceanu (1807-1842) care avea mari datorii, vinde moşia sa de la Tecuci, unchiului său Şerban (Bănică) Bălăceanu mare serdar, care moare în anul 1837. Neavând urmaşi, moşia revine lui Manolache Bălăceanu (1807-1842) care vinde moşia sa din Tecuci în anul 1838 unui grec bogat Lazăr Kalenderoglu numit mai tarziu Kalinderu. Negustorul Lazăr Kalenderoglu-tatăl doctorului Nicolae Kalinderu şi al juristului Ioan Kalinderu, stabilit în Bucureşti, ca arendaş la ,,Hanul Colţea”, a reconstruit în 1841, actuala biserică bulgară de pe strada Doamnei 20, sector 3, care a devenit o biserică a comunităţii greceşti din București, ulterior intrând în patrimoniul Patriarhiei române (biserica a fost român-ortodoxa, iar prin acordul dintre patriarhia româna şi patriarhia bulgară, a fost cedată comunităţii bulgare ortodoxe din Bucureşti).

În anul 1902, Ioan Kalinderu a reparat ambele biserici din cauză că cea de la vale a ars. La pisania bisericii din deal s-au mai adăugat următoarele: ,,În anul 1931 s-a reparat şi s-a zugrăvit cu cheltuiala tuturor enoriaşilor acestei biserici şi cu alergătura şi îndemnul Preotului Stan Marinescu, cântăreţilor Tache Popa şi Matei Popescu”.

Înainte de anul 1850 serviciul religios era oficiat de către doi preoţi la fiecare biserică, ceea ce ar însemna că unul era bătrân iar altul tânăr. Tot până atunci ei îşi ziceau în registre popă.

În anul 1832 în Tecuci erau 128 familii care cultivau cu grâu 125 pogoane, 72 cu orz, 248 cu porumb şi 66 cu mei. Recolta rezultată fiind de 175 oca de grâu, 40 de orz, 1050 de porumb şi 150 de mei. În ceea ce priveşte produsele alimentare şi lemne de foc, la un recensământ din 25 decembrie 1832 rezultă o producţie de 1.000 ocale de brânză, 200 de miere, 1.500 de unt, 500 de carne şi 850 care cu lemne.

În anul 1847 domnitorul Ţării Româneşti aprobă ca pe moşia Tecuci sa fie un bâlci anual.

La început comuna era alcătuită din două sate distincte, Tecuciul de Sus şi Tecuciul de Jos, denumiri care se găsesc în acte până în anul 1843, iar de atunci şi până în anul 1876 apar sub numele Tecuciul din Deal și Tecuciul din Vale, după cum scrie în planul terenului rural al comunei Tecuci ridicat de inginerul D.Ionescu în anul 1875. În anul 1876 satul se numeşte Tecuci, după cum se constată din actele stării civile şi după sigiliile primăriei. Numele de Tecuci s-a păstrat până în anul 1883 când se schimbă în Tecuci-Kalinderu, după numele proprietarului Lazăr Kalinderu, care avea un teren de 4500 ha. Satul Tecuci a purtat acest nume până în anul 1950 când revine la numele de Tecuci.

Prin legea pentru împroprietărirea ţăranilor decretată în anul 1864, în timpul domniei lui Cuza, locuitorii au primit o bucată de pământ suficientă poate pentru existenţa lor de atunci, dar care le-a fost foarte neîndestulătoare mai târziu. În acel an au fost împroprietăriţi în sat 235 inşi cu 1042 ha, iar în anul următor au mai fost împroprietăriți şi alţii, ajungând la un număr de 244 persoane cu 1065 ha.

După un plan al inginerului Teodor Paladie, ridicat în anul 1886, la vest şi sud, în imediata apropiere a celor câteva case care formau satul, era pădure compactă care se întindea şi spre comunele vecine. Desigur, din cauza acestor păduri care formau un vast şi secular codru, lipsind câmpiile şi poienile, singurul loc propice pentru aşezarea locuitorilor era valea pârâului Tecuci. Pantele Georgescu vorbeşte în dicţionarul său despre satul Tecuci, sat cu doi preoţi şi 4 cântăreţi următoarele:

,,Teritoriul ocupă o suprafaţă de 4500 ha. Din acestea 3100 ha sunt proprietatea fraţilor Ion[1840-1913] şi Dr.N.Kalinderu[1835-1902] dimpreună cu 150 ha pădure. Locuitori împroprietăriţi la 1864 sunt în număr de 244 pe o întindere de 1065 ha. Este şi o vie a proprietăţii de 1,5 ha. Populaţia comunei este de 1630 suflete, din care 383 capi de familie şi 297 contribuabili. Dintre aceştia 150 suflete şi 28 contribuabili sunt în cătunul Căţeleşti. Numărul vitelor este de 4782 capete din care 1139 vite cornute mari, 238 cai, 3092 oi şi 315 porci. Producţia agricolă a fost de 19010 hectolitri grâu, 1820 hectolitri orz, 750 hectolitri ovăz, 8960 hectolitri rapiţă, 5950 hectolitri porumb.Solul este în cea mai mare parte de calitate mediocră mai ales partea dinspre câmpia Burdei, partea dinspre deal este roşcată, iar cea dinspre câmpie humos. Ocupaţia locuitorilor este agricultura şi creşterea oilor pe care le speculează la sate şi târguri. Au statura înaltă şi robustă. Igiena lasă de dorit. Starea materială este satisfăcătoare. La port se aseamănă cu cei din Doagele[Dobroteşti]. Femeile au portul împestriţat cu haine din stofe străine. Există 6 cârciumi dintre care un han mare al proprietăţii unde se desfac mărfuri de manufactură şi coloniale. Se ţin 3 bâlciuri pe an: la duminica Tomei, duminica mare şi Pantelimon. Veniturile comunei au fost în 1880-1891 de lei 7095, iar cheltuielile de lei 7029. Are o şcoală mixtă cu un învăţător, într-un local dăruit de proprietari în curtea bisericii, care a fost frecventată de treizeci şi cinci elevi.”

În perioada 1898-1899 la Tecuci există un club socialist al ţăranilor. Datorită faptului că populaţia satului a distrus liniile telefonice în timpul ocupaţiei germane din primul război mondial, comandamentul de ocupaţie german pedepseşte satul Tecuci la plata amenzii de 2000 lei. Odată cu construcţia căii ferate Costeşti-Rosiorii de Vede, cale ferată ce făcea legătura cu calea ferată Bucureşti-Piteşti-Costeşti-Craiova, drumul de poştă se închide, trimiterile poştale sunt preluate de căile ferate române. Se pietruiesc drumurile Tecuci-Balaci, Tecuci-Tufeni şi Tecuci –Dobroteşti. Pentru comemorarea eroilor satului Tecuci căzuţi pe câmpul de luptă în primul război mondial, locuitorii satului construiesc un obelisc în centrul satului.

În anul 1934, la 12 august s-a înfiinţat în sat Căminul Cultural ,,Voievodul Mihai” cu un număr de 124 membrii dintre intelectuali şi fruntaşii satului. El îşi avea sediul în sala Ateneului Popular din localul băncii populare ,,Dr.N.Kalinderu” şi activează prin membrii şi conducătorii săi pentru dezvoltarea şi satisfacerea nevoii de citire la săteni , pentru dezvoltarea sentimentului naţional, prin ţinerea de conferinţe. Cu timpul s-a format biblioteca Căminului.

În trecut, judecata pricinilor se făcea la Sfatul Satului de la Primărie. Membrii Sfatului satului erau în număr de 4 săteni numiţi ,,Dipotaţi”, aleşi dintre sătenii cu o moralitate ireproşabilă, de către cetăţenii satului Tecuci. Cazurile mai grele se judecau de subprefect de la reşedinţa plasei.

Făcând parte din plasa Tecuci-Calinderu şi apoi din plasa Balaci, istoria comunei Tecuci se leagă de cele ale satelor învecinate şi în mod special de cea a Balaciului, cu care se va unifica mai târziu formând o comună, comuna Balaci. La fel ca şi la Balaci ,după înfiinţarea CAP-ului Steagul Roşu, mulţi locuitori au migrat către oraş, angajându-se în diverse întreprinderi şi instituţii. Situaţia economică a locuitorilor fiind la fel ca cea din Balaci sau Dobroteşti, deoarece societatea socialistă multilateral dezvoltată a egalizat pe toţi ţăranii indiferent de localitatea lor.

Populaţia

În jurul anului 2002 populaţia satului era de 1120 de locuitori.

Şcoala

Cu toate că nu există date despre şcoala din Tecuci, ea a existat şi înainte de anul 1841 când este amintit în Triodul bisericii din deal Andrei Minculescu 1841 martie 12. În anul 1843 Voicu Popa Marin, învăţător cu şcoala normală terminată, flăcău de 19 ani, fiu de popă din Tecuci predă la o şcoală construită din nuiele, la care 22 de elevi nu plătesc. Același învăţător, ia examenul de definitivat, fiind numit învăţător la Tecuci în anul 1846. Deoarece şcoala nu avea local, acesta se construieşte în anul 1853 de către Lazăr Kalenderoglu pe moşia satului. În anul 1867 în faţa casei poştei, în fostul local ce a servit de primărie până în anul 1859 se mută şcoala. În 1886 având fiecare câte o sală de intrare, revizorul şcolar Boieru impune ca Primăria să-şi facă intrare separată, ceea ce se realizează în 1887. În 1895 Primăria se mută în altă parte şi localul rămâne numai pentru şcoală. În anii 1903-1904, Ioan Kalinderu reface localul şi-l măreşte cu cancelarie, mobilier şi ferestre duble. Primăria mai construieşte în 1915 săli de clasă, iar şcoala ia forma unui vagon compus din trei săli şi cancelarie, iar pe jos pardosit cu scândură. Ioan Kalinderu şi Casa Scoalelor dăruiesc mobilier şi material didactic. De asemenea, acesta dăruieşte şcolii spre folosinţa 21 ha, pământ arabil pe care îl muncesc învăţătorii cu arendă redusă. Încă din anul 1886 la această şcoală erau şase posturi de învăţători deoarece numărul copiilor creştea, astfel că în acest an erau 48 băieţi şi 38 fete, buni de şcoală.În 1888 erau 68 băieţi şi 38 fete înscrise în registrele şcolii. Documentele privitoare la şcoală între anii 1891-1906 nu se mai găsesc fiind distruse.În perioada interbelică frecventează şcoala în medie anual câte 17 băieţi şi 5 fete.Din cauză că copii sunt puşi la munci ei lipsesc de la şcoală, deşi învăţământul este obligatoriu. Învăţătorul primeşte lunar 304 lei plus porumb de la pătulele de rezervă ale satului(80)baniţe pe an. De la 1852 învăţătorii erau plătiţi cu 200 lei noi pe an de la stat şi 200 lei vechi de la comună. În anul 1879 s-a înfiinţat gradul I şi se plătea 87 lei pe lună. Odată cu înfiinţarea Eforiilor şcolare, pe lângă şcoală funcţionează şi un comitet şcolar.

Bisericile

Biserica veche din Tecuci cu hramul Sf.Nicolae este atestată documentar în anul 1683, când arhitectul Paul de Alep, însoţind pe patriarhul Macarie al Antohiei, a vizitat Ţara Românească şi a poposit şi în satul Tecuciului. În anul 1711, tătarii au devastat-o şi a ars-o, în anul 1821 turcii au distrus-o, iar în 1825, enoriaşii parohiei au reconstruit-o. Când a venit în Tecuci, Lazăr Kalinderu a găsit două biserici de lemn pe care le-a vândut, una comunei Băneasa(Teleorman) iar alta unui sat peste Olt. În locul lor, acesta zideşte două biserici din zid(cărămidă). Prima, este construită cea din deal, în anul 1850, pe partea stângă a a pârâului Tecuci, cu aspectul unei mănăstiri înconjurată cu ziduri. Pisania de la intrare în biserică are următorul înscris:,,Acest sfânt şi Dumnezeiesc locaş în care să prăznuieşte Sf.Cuv.Paraschiva, Duminica Tomei şi Sf.Ierarh Nicolae s-a ridicat şi s-a zidit din temelie de Dumnealui Serdar Lazăr Kalinderoglu spre veşnica sa pomenire în zilele M.S.Domnului Barbu Ştirbei la anul de la Hristos 1850 August 30”.

Biserica din vale s-a zidit la 1860 la peste 1 km spre Nord de la locul fostei biserici din lemn care a rămas pe arătură din cauza strângerii satului fără nici un semn distinct azi. Pe pisania ei au fost scrise următoarele: ,,Acest sfânt şi Dumnezeiesc lăcaş în care se prăznuiesc Sf.40 Mucenici şi Sf.Ioan Botezătorul s-a ridicat şi zidit din temelie cu toată cheltuiala de dumnealui Paharnicul Lazăr Kalinderoglu spre veşnica lui pomenire în zilele măriei sale Domnului Alexandru Ioan Cuza în anul 1860 de la Hristos August 30.”

Personalităţi locale

Cele mai cunoscute personalităţi provenite din Tecuci sunt membrii familiei Kalinderu care s-au afirmat ca personalităţi intelectuale ale vieţii sociale din România la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Nicolae Kalinderu(1835-1902) a fost medic şi membru corespondent al Academiei Române din anul 1890. Împreună cu fratele său Ioan Kalinderu(1840-1913), jurist, publicist, membru al Academiei Române din anul 1893, au înfiinţat în Bucureşti ,,Muzeul Dr.Ioan şi Nicolae Kalinderu”, prin donaţiile de opere de artă făcute statului român.

Bibliografie

  • Vochin, Marian, Monografia comunei Balaci, Bucureşti 2012
Adus de la „http://enciclopediaromaniei.ro/w/index.php?title=Tecuci_(Teleorman)&oldid=52242”