Tudora

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Tudora
Replace this image female.png
Alte nume Teodora
Născută prima jumătate a sec. XVI
Decedată între 31 august/10 septembrie 1605 şi 1/ 11 septembrie 1606, Mănăstirea Cozia
Copii Mihai Viteazul

Tudora [Teodora] (n. prima jumătate a sec. XVI – d. între 31 august/10 septembrie 1605 şi 1/ 11 septembrie 1606, Mănăstirea Cozia). Mama lui Mihai Viteazul.

Biografie

Negustoreasă sau cârciumăreasă în Târgul de Floci, sora lui Iane Epirotul (ban al Craiovei şi capuchehaie la Constantinopol), a fost probabil una dintre iubitele lui Pătraşcu cel Bun, după cum afirma fiul său în documentele oficiale; el se considera fiul natural al acestuia.

După tragica moarte a lui Mihai Viteazul şi după exilul Doamnei Stanca şi a copiilor ei, Tudora s-a călugărit la Cozia, un loc de linişte şi de pază pentru cei necăjiţi sau prigoniţi: „Eu, …, călugăriţa Teofana, muma răposatului Mihail voevoda din Ţeara Românească, vieţuit-am viaţa ceştii lumi deşartă… şi înşelătoare… şi am petrecut lumeaşte destul, în tot chipul în viaţa mea, până ajunsu şi la neputinţa bătrâneaţelor meale şi la slăbiciunea mea, în sfânta mânăstire, în Cozia la lăcuinţa sfintei troiţe şi la răpausul răposatului Mircea voevoda. Şi trăiiu de ajunsu şi luaiiu şi sfântul cin călugăresc derept plângerea păcatelor meale”.

A dăruit acestei mănăstiri două sate din judeţul Romanaţi, Frăsinet şi Studenţia, pentru sufletul ei şi al lui Mihai, danie întărită şi de Doamna Stanca, în noiembrie 1602, când şi-a vizitat soacra.

La începutul anului 1604, i-a trimis lui Nicolae Pătraşcu, nepotul său, mai multe daruri care să-l scoată din starea de sărăcie în care se zbătea, dar acestea au fost prădate pe drum, fiind foarte greu recuperate.

A fost înmormântată în biserica Mănăstirii Cozia, piatra de mormânt, pusă de nepoata ei Florica şi în numele lui Nicolae, datând din 7114 (1605 sau 1606).

Bibliografie

  • George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009.