Vasile Alexandrescu-Urechia

Vasile Alexandrescu-Urechia
Născut		15 februarie 1834, Piatra Neamţ
Decedat		22 noiembrie 1901, Bucureşti
Ocupaţie		istoric, scriitor, publicist, om politic
Membru fondator al Academiei Române
Ales		22 aprilie 1866
Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice
Mandat 10 aprilie 1881 - 1 august 1882
Partide		Partidul Naţional Liberal (1875 - 1901)

Vasile Alexandrescu-Urechia (n. 15 februarie 1834, Piatra Neamţ - m. 22 noiembrie 1901, Bucureşti) - istoric, scriitor, om politic, membru fondator al Academiei Române. A promovat drept profesiune de credinţă afirmarea şi apărarea latinităţii şi romanităţii în centrul şi sudul Europei, a românismului în special. El a aparţinut generaţiei creatoare a României moderne, a fost ctitor de şcoală şi instituţie culturală, a fost un organizator şi participant la acţiunile românilor oriunde se aflau.

Originea. Studiile

Era fiul lui Alexandru Popovici, clucer, judecător la Tribunalul din Piatra Neamţ, şi al Eufrosinei Manoliu. Primele studii le-a urmat la Şcoala particulară din casele boierului Dumitrache Stan din Piatra Neamţ, apoi la pensionul privat al elveţianului Ballif şi Şcoala preparandală "Trei Ierarhi" din Iaşi.

În 1844, devine bursier al Academiei Mihăilene din Iaşi şi al „Societăţii pentru ajutorarea tinerilor români la învăţătură” de la Paris (1855 - 1857), unde îşi susţine bacalaureatul. Tot în Capitala Franţei, Urechia studiază la Facultatea de Litere (1856 - 1857) şi urmează în paralel cursurile de filosofie şi literatură de la Sorbona.

Activitatea pedagogică. Deputat. Ministrul Învăţământului

După terminarea studiilor, Vasile Alexandrescu-Urechia devine profesor de literatură română, latină şi de istorie universală la Universitatea din Iaşi (1858 - 1864) şi asesor la Tribunalul din Iaşi în acelaşi an.

Apreciat ca o personalitate culturală excepţională, după Unirea Principatelor Urechia este numit de domnitorul Alexandru Ioan Cuza director în cadrul Departamentului Cultelor şi Instrucţiunii Publice din Moldova, apoi preşedinte al Comitetului de Inspecţiune a Şcoalelor din Iaşi.

Începând cu 1864, Alexandrescu-Urechia se mută la Bucureşti şi este numit director general al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, iar până la sfârşitul vieţii va fi profesor universitar de istorie şi de literatură română la Universitatea din Bucureşti.

Din 1866 îmbrăţişează cariera politică, fiind ales deputat de Tutova, Ismail, Galaţi, iar spre finalul carierei trece senator de Covurlui. În perioada guvernului Ion C. Brătianu a îndeplinit pentru doar un an funcţia de ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice. Înainte de decesul său, Urechia va fi ales şi vicepreşedinte al Senatului.

Activitatea academică. „Istoria Românilor” în 14 volume

Vasile Alexandrescu-Urechia s-a remarcat cel mai bine în domeniul academic, fiind o personalitate excepţională a culturii române. Pe 22 aprilie 1866 s-a numărat printre membrii fondatori ai Societăţii Literare Române, viitoarea Academie Române, fiind şi în repetate rânduri vicepreşedinte al acestui for ştiinţific şi cultural.

A mai fost membru corespondent al Academiei spaniole, italiene şi a Institutului etnografic din Paris. La Paris a fondat ziarul unionist „Opiniunea”, organ al românilor din străinătate.

În 1858 a editat ziarul unionist „Zimbrul şi vulturul”. Ca istoric a avut o orientare eclectică. A editat numeroase culegeri de documente şi hrisoave interne şi externe şi a scris o „Istorie a românilor” în 14 volume (1891 - 1902) şi o „Istorie a şcoalelor” în 4 volume (1892 - 1901), a abordat majoritatea genurilor şi speciilor literare. Urechia donat liceului din Galaţi biblioteca şi colecţia sa de documente şi antichităţi.

Contribuţia la dezvoltarea culturii din România

În bună măsură autodidact în domeniul ştiinţific, Alexandrescu Urechia rămâne un continuator al spiritului constructiv al paşoptiştilor, victimă uşoară a criticismului junimist, iar dreptatea sa în unele chestiuni de fond nu apare clar decât din perspectiva istoriei literare şi culturale ulterioare.

Din profuziunea de comunicări şi memorii, apărute în publicaţiile Academiei sau în diverse alte periodice ori împărtăşite în cadrul unor conferinţe şi lecturi publice, se profilează o contribuţie documentară notabilă la cunoaşterea istoriei mai vechi sau mai noi a românilor, meritul său principal constând în schimbarea perspectivei asupra epocii fanariote.

Activitatea politică

Activitate	Mandat
Deputat	1866 - 1884
Senator	1884 - 1899
Ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice	10 aprilie 1881 - 1 august 1882

Opera

• Istoria românilor (XIV volume, 1891-1902)
• Istoria şcolelor de la 1800-1864 (IV volume, 1892-1901), pe situl Universităţii Bucureşti
• Domnia lui Ioan Caragea, (1897-1898)

Documente

• Documente dintre 1769-1800 (1889)
• Documente relative la anii 1800-1833 (1889)
• Documente inedite din domnia lui Al. Moruzi (1895)
• Codex Bandinus. Memoriu asupra scrierei lui Bandinus de la 1646 urmat de text, însoţit de acte şi documente (1895)

Proză

• Grinda de aur sau Prevederea unui părinte bun
• Logofătul Baptiste Veveli
• Coliba Măriucăi

Dramaturgie

• Cum era ea?
• Fidanţata imperatorului
• Vornicu Bucioc
• Banul Mărăcine
• Curtea lui Neagoe Vodă

Studii

• Schiţe de istoria literaturii române (1885)

Bibliografie

• Academia Republicii Populare Române, Dicţionar Enciclopedic Român, Editura Politică, Bucureşti, 1962-1964
• Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române, 1866-1999, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1999 ISBN 973-27-06967