Vasile Turcu

de la Enciclopedia României

Salt la: navigare, căutare
Vasile Turcu
Replace this image male.png
Născut  ?
Decedat 1848
Ocupaţie protopop

Vasile Turcu (n. ? - d. 1848) a fost un preot ortodox, prefect al Legiunii V de Câmpie în timpul revoluţiei din Transilvania de la 1848.

Biografie

Vasile Turcu a fost protopop ortodox şi a militat activ încă dinainte de revoluţie pentru cauza românismului. Din acest motiv a fost pus sub urmărire de către autorităţi. Casa lui Vasile Turcu era loc de întâlnire pentru românii care susţineau cauza naţională.

A fost numit de Comitetul Naţional Român de la Sibiu ca prefect al Legiunii V de Câmpie. Afirmând că "dacă aş fi eu june, nici piele de ungur nu ar rămâne", a fost denunţat de către propriul său ginere, Fekete, autorităţilor insurgente maghiare. Ca urmare, a fost căutat la domiciliu pentru a fi arestat. Bătrânul protopop s-a ascuns în casă, dar a fost descoperit, pus în lanţuri şi trimis la Cluj împreună cu alţi români arestaţi din satul său.

La Cluj a fost torturat cu bestialitate de insurgenţii unguri în timp ce era legat de un stâlp, afară, în curtea pretorului (casa comitatului). După două zile şi două nopţi în care a fost ţinut în aer liber, legat, în ploaie şi frig, a fost din nou bătut cu cruzime, i s-au scos ochii şi în aceeaşi zi de 15 octombrie 1848 a fost spânzurat la Someşeni-Cluj deodată cu prefectul Alexandru Bătrâneanu şi viceprefectul Vasile Simonis.

Bibliografie

  • Valentin Borda, Viorica Dutcă, Traian Rus - Avram Iancu şi prefecţii săi, Casa de editură Petru Maior, Târgu Mureş, 1997. ISBN 973-97703-7-1

Legături externe