Bătălia pentru Dobrogea (514/513/519 î.Hr)

Bătălia pentru Dobrogea (514 î.Hr [513 sau 519 î.Hr]). Expediţie persană pentru pedepsirea sciţilor din stepele nord-pontice. Din relatările lui Herodot despre conflictul dintre perşi şi sciţi, regele persan Darius (522 – 486 î.Hr) a ajuns în regiunea Dunării inferioare urmărind asigurarea flancului drept şi a spatelui frontului, atragerea tracilor şi macedonenilor în sfera de influenţă persană şi izolarea polis-urilor Greciei pe care urmărea să le supună.

A traversat Bosforul pe un pod de vase, îndreptându-se pe coasta de vest a Mării Negre spre teritoriul sciţilor, cu un efectiv de 700 000 de oameni şi 600 de corăbii, după spusele exagerate ale lui Herodot. După trecerea unităţilor pedestre şi cavaleriei pe ţărmul european al Hellespontului, flota a pătruns în amonte de Dunăre, unde trebuia să găsească un loc propice construirii unui pod: „După ce au mers cale de două zile în susul fluviului, de la mare, oamenii au construit un pod peste fluviu, acolo unde se despart gurile Istrului” (Herodot), probabil între Tulcea şi Isaccea.

Triburile tracice din apropierea coloniilor greceşti Apollonia şi Mesembria au fost supuse fără luptă. Singura rezistenţă pe care a întâlnit-o în zonă a fost cea a geţilor: „Înainte de a ajunge la Istru, birui mai întâi pe geţi…”. Aceştia au fost înfrânţi chiar dacă sunt consideraţi „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci” (Ibidem). Superioritatea armatei persane s-a impus, iar acţiunile geţilor s-au rezumat, probabil, doar la tactica hărţuirii prin arcaşi călări.

După înfrângere, „au fost îndată robiţi” de perşi şi „urmară restul armatei” (Ibidem), încheindu-se astfel prima afirmare militară a geţilor. Consecinţa imediată a expediţiei a fost încadrarea Dobrogei şi a coastei tracice în Imperiul Persan.

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011