Ioan D. Popescu

Ioan D. Popescu
Născut		21 iunie 1914, Horodnicul de Sus, judeţul Suceava
Decedat		5 februarie 1988
Ocupaţie		avocat, ofiţer

Ioan D. Popescu (n. 21 iunie 1914, Horodnicul de Sus, judeţul Suceava - d. 5 februarie 1988) a fost un avocat român, ofiţer în Jandarmeria română, comandant al Chesturii Municipiului Tiraspol. În calitatea sa de ofiţer, a salvat viaţa mai multor mii de evrei, o recunoaştere a meritelor sale eroice este şi prezenţa numelui său în Muzeul Yad Vaşem din Israel. În aripa dreaptă a muzeului, aripă consacrată omagierii celor care au ajutat şi salvat multe vieţi de evrei, stă scris: Căpitan Popescu D. Ioan, fost comandant al Chesturii Municipiului Tiraspol, în prezent, avocat în oraşul Rădăuţi, România.

Viaţa

Tatăl său a particpat la luptele din primul război mondial şi a murit înainte ca fiul să împlinească 1 an. Este crescut de mamă într-un spirit de muncă, drepatate, demnitate, aspecte care îi vor marca viaţa şi îl vor influenţa în momentele de cumpănă din viaţa sa. Datorită stării materiale precare, obţine o bursă care-i permite să studieze la Liceul din Coşmani, judeţul Rădăuţi. Urmează apoi Facultatea de Drept din Bucureşti după care se înscrie la cursurile Şcolii de ofiţeri de jandarmi, pe care le absolvă în 1939. În şcoala militară îl are ca profesor pe colonelul Atanasie Mitric de la care primeşte o educaţie dreaptă şi umanistă. Cuvintele acestuia, rostite cu diferite ocazii, îi vor călăuzii paşii în momentele grele din viaţa şi cariera sa de militar: „Să aplicaţi întotdeauna legea, dar să ştiţi că legea fără omenie nu face două parale; este un corp fără suflet, aşa că să nu răpiţi libertatea oamenilor. Mai bine să se plimbe liberi 10 vinovaţi decât să arestaţi un nevinovat.”

Data de 22 iunie 1941, data intrării României în război, îl găseşte la Batalionul 5 Jandarmi, deplasat la Bârlad. Din acest batalion s-au format ulterior mai multe legiuni de jandarmi dislocate în Transnistria. O lună mai târziu, în 18 august ajunge cu unitatea sa în Tiraspol, unde va rămâne până în 1944. În aceşti 4 ani a îndeplinit diferite misiuni, pentru unele riscându-şi viaţa, iar pe altele refuzând să le execute, punându-şi în pericol atât securitate cât şi cariera militară.

Un salvator al evreilor

Una din misiunile pe care a refuzat să le ducă la îndeplinire, pentru care este omagiat şi astăzi în Muzeul Yad Vaşem, a fost aceea din Parcul de Cultură din Tiraspol. Unul din superiori, un inspector de jandarmi, îi ordonă căpitanului Popescu să-i mute pe cei 4.300 de evrei aflaţi în barăcile din Parcul de Cultură, pe malul Nistru. Conform ordinului primit, după ce cei 4.300 de evrei vor fi fost ajunşi pe malul Nistrului, trebuiau executaţi. Educaţia primită în familie, dar mai ales aceea însuşită în cadrul Şcolii militare din Bucureşti îşi spune cuvântul, căpitanul refuzând să ducă la îndeplinire un astfel de ordin criminal. Chiar dacă era conştient că o astfel de decizie i-ar putea pune punct carierei sale militare, ba chiar mai mult l-ar putea costa viaţa (neîndeplinirea ordinelor unui superior în timp de război se pedepsea cu executarea pe loc), căpitanul rămâne ferm în decizia luată, să nu-i conducă spre pierire pe ce 4.300 de evrei.

Urmarea gestului temerar al căpitanului nu rămâne fără urmări, inspectorul intervine la eşaloanele superioare şi propune mutarea lui Popescu de la compania de jandarmi la infanterie, la un Batalion Disciplinar din linia întâi a frontului.

Nu după mult timp, inspectorul jandarmeriei din Transnistria care îi hotărâse destinul căpitanului Popescu a fost schimbat, odată cu această schimbare, ordinul de pedepsire a insubordonării nemaifiind dus la îndeplinire. Noul inspector al jandarmeriei îl numeşte pe Ioan D. Popescu comandant al Chesturii Municipiului Tiraspol şi împuternicit al guvernatorului pentru repatrierile evreilor.

În noua sa calitate Popescu îşi demonstrează încă o dată calitatea sa de om omenos şi drept. Primele măsuri pe care le-a luat acesta în calitatea de însărcinat cu problemele repatrierii evreilor au fost: identificarea ghetourilor cu evrei din Tiraspol precum şi stabilirea unor evidenţe a celor care făcea parte din aceste ghetouri şi a motivelor pentru care au fost trimişi în Transnistria. După realizarea acestor acţiuni, Popescu a trecut la unificarea administrativă a ghetourilor, dar şi la asigurarea hranei zilnice necesare de 1.800-3.000 calorii pentru toţi rezidenţii acestor cartiere. Vestea acţiunilor umanitare ale românului sau răspândit cu repeziciune în întreg arealul Transnistriei, în scurt timp foarte mulţi evrei stabilindu-se în aceste cartiere administrate de Popescu.

Bibliografie

• Revista Dosarele istoriei, nr 4 (104)