Regimentul 2 grăniceri de la Năsăud

Regimentul II grăniceri valahi de la Năsăud (denumit din anul 1848 Regimentul II nr. 17 grăniceri români) a fost o unitate militară a armatei austriece din Transilvania în secolele al XVIII-lea – al XIX-lea, constituită aproape integral din români.

Regimentul a fost înfiinţat la 12 aprilie 1762 (după unele surse la 16 aprilie 1762), în urma unui decret imperial emis de împărăteasa Austriei, Maria Tereza, care prevedea înfiinţarea „miliţiilor de graniţă”, adică a regimentelor de grăniceri austriece. În Transilvania urmau să fie înfiinţate, în urma decretului imperial, două regimente de grăniceri români, două regimente de grăniceri secui, un regiment de dragoni români şi un regiment de husari secui.

Regimentul II grăniceri români de la Năsăud a fost înfiinţat simultan cu un regiment de dragoni români, recrutat din aceeaşi zonă. Regimentul de dragoni va fi însă desfiinţat după puţină vreme. Numele Regimentului II grăniceri valahi de la Năsăud purta numele, în limba germană în original, 2 Walachen Grenzinfanterie Regiment. În urma Marii Adunări Naţionale de la Blaj din 3/15 mai 1848, în care la Punctul 1, naţiunea română cerea ca să fie numită şi cunoscută drept "...români, iar nu ólah, walach și bloch", regimentul a primit numele de Regimentul II grăniceri români (la fel şi celelalte două regimente româneşti de graniţă - Regimentul I grăniceri români de la Orlat şi Regimentul 13 grăniceri români de la Caransebeş).

Organizarea şi zona de recrutare

Regimentul de grăniceri a fost organizat în 12 companii, fiecare având baza de recrutare în sate bine stabilite. Arealul de recrutare a regimentului avea o suprafaţă de 3.195 kmp.

Zonele de recrutare ale celor 12 companii erau următoarele:

• Compania 1 – Monor, Gledin, Ruşii Munţi, Morăreni
• Compania a 2-a – Budacul Român, Sântioana, Mărişelu, Ragla, Şieuţ
• Compania a 3-a – Prundu Bârgăului, Tiha Bârgăului, Mureşenii Bârgăului, Bistriţa Bârgăului
• Compania a 4-a – Josenii Bârgăului, Susenii Bârgăului, Mijlocenii Bârgăului, Rusu Bârgăului
• Compania a 5-a – Rodna, Şanţ, Ilva Mare, Maieru, Coşna
• Compania a 6-a – Sângeorz-Băi, Măgura, Poiana Ilvei
• Compania a 7-a – Telciu, Ilva Mică, Leşu
• Compania a 8-a – Rebrişoara, Rebra Mare, Parva, Nepos
• Compania a 9-a – Năsăud, Salva
• Compania a 10-a – Telciu, Romuli, Bichighiu, Coşbuc
• Compania a 11-a – Zagra, Suplai, Poienile Zagrei, Găureni
• Compania a 12-a – Mocod, Mititei, Runc

Obligaţiile grănicerilor

Obligaţiile grănicerilor erau de a apăra pe timp de pace graniţa Transilvaniei, inclusiv cu rol sanitar, în caz de carantină împotriva unor boli infecto-contagioase (ciumă, holeră etc.), iar pe timp de război să participe la lupte împreună cu armata regulară austriacă, acolo unde ar fi fost trimişi.

Grănicerii erau oameni liberi, neplătitori de taxe, în schimbul serviciului militar pe care îl prestau. Înrolarea în regimentele de grăniceri a fost condiţionată de austrieci, la un moment dat, de trecerea obligatorie la religia greco-catolică.

Sediul comandantului regimentului era la Năsăud.

Drapelele

Regimentul II nr. 17 grăniceri români de la Năsăud avea un drapel pe care era reprezentat vulturul imperial austriac. Pe el era înscrisă deviza regimentului, „Virtus Romana Rediviva”. Deviza aceasta a fost înscrisă şi pe drapelele batalioanelor regimentului, pe drapelul Institutului militar naţional năsăudean şi pe toate sigiliile oficiale ale regimentului.

Deviza batalionului I din acest regiment era „Pro Imperatore, honor et gloria”, iar a batalionului II „Perpetua fidelis”. Devizele erau scrise cu litere de aur pe eşarfa drapelului.

La 20 mai 1852 drapelul Batalionului I din Regimentului II grăniceri români de la Năsăud a fost decorat pentru meritele avute în revoluţia paşoptistă cu medalia de aur la Klagenfurt, unde se afla staţionat batalionul. Distincţia s-a acordat pentru "statornicie în jurământul depus la 1848".

Comandanţi ai Regimentului II nr. 17 grăniceri români

• Vicecolonel (echivalentul gradului de locotenent-colonel de azi) Georg von Raschutz (1762- 15 martie 1764)
• Vicecolonel Carl baron von Enzenberg (16 martie 1764 - 1777)
• Vicecolonel von Schlaun (temporar)
• Vicecolonel von Heydendorf (1787-?)
• Vicecolonel Ferdinand von Szecsen (1805-1809)
• Colonel Gottlieb Betzmann (1809-1811)
• Colonel Ignatz Lenk von Treuenfeld (1811-1813)
• Colonel Johann Kreiter (1813-1816)
• Vicecolonel Anton von Zatetzki (1816-1828)
• Vicecolonel Joseph Ritter von Lebzeltern (1828-1830)
• Vicecolonel Franz von Harting (1830-1832)
• Vicecolonel Franz Hermann von Heldenberg (1832-1835)
• Colonel Simon Stekovich (1835-1838)
• Colonel Rudolf Luxetich von Lichtenfeld (1838-1844)
• Colonel Alexander baron Jovich (1844-1848)
• Vicecolonel Carl Urban (1848-1850)
• Vicecolonel Carl Reininger (1848)
• Colonel Anton von Szabo (1850-1851)

Uniforma Regimentului II nr. 17 grăniceri români de la Năsăud

În timp, uniforma regimentului s-a modificat, în funcţie de ceea ce prevedeau regulamentele armatei austriece.

În anul 1762 uniforma grănicerilor năsăudeni era următoarea: ceacou (un fel de chipiu mai înalt) înalt de 8 ţoli, sus puţin îndoit şi de aceeaşi lăţime ca jos. Un guler căptuşit cu piele cu o cataramă galbenă şi vipuşcă albă. Un veston verde foarte deschis din pânză de ţară necăptuşită, cu nasturi mici glabeni cusuţi la mâneci, cu guler roşu-aprins, cu nasturi ale căror bascuri erau din aceeaşi pânză identică cu modelul introdus în armatele germane şi care se închide complet. Un pieptar din stofă ţărănească, cu tăietură la mâneci şi nasturi mici, căptuşit cu pânză proprie. Un pantalon alb din pânză proprie, necăptuşit, tivit cu şnur din lână sau pânză roşie, ce iese în evidenţă. Încălţăminte neagră, care se leagă în faţă, după modelul purtat de infanteria ungară. O raniţă din piele aspră de viţel, eventual din pânză de ţară sau din pânză rezistentă. Cartuşiera era purtată de o curea semilată, de la umărul stâng spre partea dreaptă, de ea fiind ataşat cornul cu praf de puşcă. Părul grănicerilor trebuia lăsat lung, pentru a putea fi prins lateral lângă urechi şi în spate, într-o coadă simplă.

În anul 1767 se modifică regulamentele armatei austriece, câte două regimente primind petliţe de culoare identică. Diferenţierea între cele două regimente urma a se face după culoarea nasturilor şi a fireturilor (aurii sau argintii). Regimentul 2 grăniceri de la Năsăud a primit pentru diferenţiere nasturi aurii. În anul 1769 regulamentele privind uniformele se modifică din nou. Uniforma grănicerilor năsăudeni urma să arate astfel: caschetă din piele neagră, cu partea din faţă croită rotund în sus, pe care se află o placă de alamă cu iniţialele imperiale (k.k. – kaiserliche-konigliche, adică cesaro-crăieşti). La soldaţi trebuia să fie încadrată de o tresă albă, la subofiţeri de una argintie. Pe partea stângă era prinsă o cocardă galben-neagră, iar deasupra acesteia un pampon galben. Mantaua urma să fie din postav negru, închisă cu zece nasturi. Gulerul ei era îndoit, petliţele croite ascuţit, de culoare verde-papagal, ca şi căptuşeala. Pantalonii erau model ungar, cu şnur verde-papagal. Sabia se purta încinsă peste mijloc, peste manta. Cartuşiera şi raniţa din piele de viţel se purtau în cruce peste umeri.

În 1770 s-a ordonat ca grănicerii să poarte mantii şi pantaloni de culoare albă.

În anul 1807 s-a introdus însemnul pentru veterani. Acesta avea două categorii, pentru 14 ani de serviciu, având forma ovală, şi pentru 20 ani de serviciu, având formă hexagonală. În plus, pentru semnul de 20 ani de serviciu, însemnul purta şi inscripţia „Veteranis”.

În anul 1808 se modifică din nou uniforma grănicerilor năsăudeni. Noile regulamente prevăd ca uniforma lor să arate astfel: ceaucou, veston negru-maro, după croiala infanteriei. Vestă albă, pantalon albastru, model unguresc, prinşi cu curea în talie, cravată neagră, bonetă din postav. Pe timp de pace mantaua nu era obligatorie. Curelăria îşi schimbă culoarea din albă în neagră.

Istoria regimentului

Prima oară jurământul de credinţă al grănicerilor năsăudeni faţă de împărăteasa Maria Tereza era planificat să fie depus la data de 10 mai 1763. Din cauza revoltei de Salva, ceremonialul a fost amânat şi reluat cu succes doar pe data de 21 iunie 1763.

La 15 august 1769 Regimentul II grăniceri români de la Năsăud primea şi numărul 17 în denumirea sa, conform noilor regulamente austriece, care prevedeau numirea regimentelor în ordinea înfiinţării lor.

În anul 1778 Regimentul 2 grăniceri a primit ordin de mobilizare şi a fost trimis să lupte în războiul prusac. El s-a întors din acest război în anul 1779.

În anul 1784 s-a înfiinţat Institutul militar naţional din Năsăud, unde puteau să înveţe 50 băieţi şi 10 fete.

În 1787 regimentul a fost mobilizat, iar în 1788 a fost trimis împotriva turcilor în Bucovina. De aici regimentul a luptat în Moldova, apoi a fost trimis în Muntenia. Regimentul s-a întors la Năsăud în anul 1791, după ce pierduse în campania împotriva turcilor 1.218 oameni.

În anul 1793 regimentul a fost din nou mobilizat şi trimis la război împotriva armatelor revoluţionare franceze. A participat la campania din Germania şi din Italia, de unde s-a întors în anul 1801. Pierderile suferite în aceste campanii au fost de 1.534 oameni.

În anul 1805 regimentul a fost trimis să lupte împotriva armatelor napoleoniene, întorcându-se la Năsăud în anul 1806.

În anul 1809 un batalion al regimentului este trimis din nou împotriva armatei napoleoniene. Din această campanie batalionul s-a întors în anul 1810.

În anul 1812 regimentul a fost din nou mobilizat împotriva Franţei şi trimis la război, întorcându-se acasă în anul 1814.

În anul 1815 un batalion al regimentului a fost trimis din nou împotriva armatei napoleoniene, ca urmare a revenirii împăratului Napoleon din exilul de pe insula Elba. S-a repatriat în anul 1816. Împreună cu pierderile din campania anterioară, regimentul a pierdut în total 386 oameni.

În 1846 un batalion al regimentului a fost pornit spre Galiţia, ca urmare a răscoalei ţăranilor polonezi, de unde s-a întors în anul 1847.

În anul 1848, ca urmare a izbucnirii revoluţiei din Transilvania, populaţia grănicerească declară la Năsăud că rămâne fidelă împăratului Austriei şi că va lupta împotriva revoluţionarilor maghiari din Transilvania şi Ungaria. Un batalion al regimentului a fost atras în Ungaria de reprezentanţii guvernului maghiar, în încercarea de a-l face să se alăture revoluţiei ungare, lucru care nu s-a reuşit. Celelalte două batalioane ale regimentului au participat la luptele din Transilvania duse împotriva armatei revoluţionare maghiare. Aproape pe tot parcursul revoluţiei paşoptiste din Transilvania, un pluton al regimentului a participat la apărarea cetăţii Alba Iulia.

În anul 1851 regimentele de grăniceri din armata austriacă au fost desfiinţate, şi odată cu ele şi Regimentul II grăniceri români de la Năsăud.

Regimentul II grăniceri români nr. 17 de la Năsăud a fost transformat în Regimentul nr. 50 cezaro-crăiesc Infanterie de Linie.

Bibliografie

• Onofreiu, Adrian; Bolovan, Ioan - Contribuţii documentare privind istoria regimentului grăniceresc năsăudean, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2006 ISBN: (10) 973-43-0536-X
• Păcăţian, Teodor V. - Cartea de aur sau luptele politice-naţionale ale românilor de sub coroana ungară, volumul I, ediţia a II-a, Sibiu, Tipografia Iosif Marschall, pg. 719