Udrişte Năsturel

Udrişte Năsturel (n. cca. 1596 - d. 1659) a fost un cărturar, autor de versuri şi traducător din Ţara Românească. Boier, mare logofăt în timpul domniei lui Matei Basarab. Sfătuitor al domnului şi al mai multor scriitori contemporani, poate fi considerat cel mai învăţat român al vremii.

Familia Năstureştilor

Familia boierilor Năsturel se trăgea din satul Fierăşti (astăzi Herăşti, judeţul Giurgiu), motiv pentru care Udrişte Năsturel se semna şi „ot Fierăşti” (din Fierăşti). Era fratele doamnei Elena, soţia lui Matei Basarab, cumnatul său.

Activitatea diplomatică

Între 1827-1828 a fost diac sau uricar, iar la 1829 este deja consilier intim al domnului. Apoi este logofăt de rangul doi şi diplomat, însărcinat cu afaceri externe. În calitate de diplomat, după luptele dintre Vasile Lupu al Moldovei şi Matei Basarab, a intermediat împăcarea dintre cele două state româneşti. A fost delegat domnesc la împăratul Austriei, în Ardeal, la principele Gheorghe Rakoczy al II-lea şi în Serbia, la Belgrad. A încheiat şi o alianţă între Rakoczy şi Matei Basarab. Tot el l-a primit pe delegatul papei Urbn VIII, Levakovic, trimis la Matei Basarab pentru propaganda catolicismului. Tratativele de atunci nu au dus la niciun rezultat. Năsturel, care cunoştea şi propaganda protestantă din Ardeal, era un mare apărător al ortodoxismului şi cunoştea bine situaţia curentelor religioase ale epocii. În biblioteca sa avea un exemplar din „Catehismul calvinesc”, tipărit de unguri la Alba Iulia în 1642, pentru convertirea românilor ardeleni. Despre acest catehism se ştie că a fost găsit de mitropolitul Varlaam al Moldovei în trecerea sa prin Muntenia.

Cărturar şi traducător

Venind în contact cu cultura europeană a vremii a achiziţionat cărţi valoroase din această epocă. Cunoştea multe limbi, motiv pentru care s-a putut documenta cu privire la cultura slavo-bizantină a vremii. A avut o contribuţie de seamă la introducerea limbii române în biserică şi în activitatea tipografiilor de la Govora şi Târgovişte. Prin legăturile sale a contribuit la schimbul de tipărituri româneşti între Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. Pentru că ştia limba latină, a tradus în slavonă, din latină, „Invitaţia lui Christos” (1647). A tradus în limba română, după un intermediar slav, romanul popular „Varlaam şi Iosaaf” (1649) şi a scris prefaţa la „Cazania de la Govora” (1642).

Bibliografie

• Academia Republicii Populare Române, Dicţionar Enciclopedic Român, Editura Politică, Bucureşti, 1962-1966
• Enciclopedia Minerva, Cluj, 1929
• Predescu, Lucian, Enciclopedia României. Cugetarea, Editura Saeculum, Bucureşti, 1999 ISBN 973-9399-03-7