Ştefan Burileanu

Ştefan Burileanu
Naţionalitate		român
Născut		10 ianuarie 1857, Burila Mică, judeţul Mehedinţi
Decedat		1944 sau 1951, ?
Ocupaţie		inginer, inventator, cercetător, general de artilerie

Ştefan Burileanu (n. 10 ianuarie 1857, Burila Mică, judeţul Mehedinţi - d. 1944, după unele surse 1951), inginer, inventator, cercetător în metalurgie, general de artilerie şi preşedinte al Consiliului tehnic superior al artileriei, armamentului şi muniţiilor. În 1915 a proiectat şi realizat un tun antiaerian numit Burileanu de 57 mm, cu tragere rapidă, cu un focos cu lungă durată de ardere, şi afetul pentru tunurile de 150 mm. În timpul Primului Război Mondial a organizat artileria antiaeriană românească.

Studiile

Liceul l-a urmat la Paris, terminându-l în 1891. Între 1892-1894 a fost inginer diplomat la Şcoala politehnică din Paris, iar între 1894-1896 la Şcoala de arte geniu din Fontainebleau. Devine doctor la Sorbona în 1901; susţine teza de doctorat intitulată Nouvelle methode de balistique exterieure.

Cariera militară

Grade militare:

• sublocotenent (1893)
• locotenent (1896)
• căpitan (1904)
• maior (1911)
• locotenent-colonel (1915)
• colonel (1916)
• general de brigadă (1918)
• general de divizie (1933)

Funcţii militare:

• comandant de subunitate în Regimentul 3 artilerie (?-1897)
• profesor la Şcoala de ofiţeri de artilerie, geniu şi marină (1898-1916)
• preşedinte al Consiliului superior tehnic al artileriei, armamentului şi muniţiei din Ministerul de Război (1916-1918)
• director general al Direcţiei tehnice din Ministerul de Război (1918-1923)

Cariera profesională civilă

În perioada 1923-1930 a fost profesor universitar titular la catedra de mecanică raţională la Universitatea din Cluj. A fost membru al Consiliului superior la minelor din Ministerul industriei şi comerţului.

Participarea la Primul Război Mondial

A inventat tunul antiaerian cu tragere repede, calibru 57 mm, botezat "colonel Burileanu", în anul 1917. Datorită inventării acestui tun, Ştefan Burileanu va fi considerat întemeietorul artileriei antiaeriene româneşti, iar invenţia sa va fi premiată în anul 1919 de Academia Română.

A inventat focosul cu durată mare de ardere, pentru tragerile antiaeriene.

A realizat afetele tunurilor calibru 150 mm din Cetatea Bucureşti, care au fost scoase din fortificaţii pentru a servi ca artilerie mobilă. A realizat afetele obuzierelor calibru 120 mm care au format artileria grea folosită de armata română în bătălia de la Mărăşeşti.

În timpul refacerii armatei române din anul 1917, a întocmit tabelele de tragere pentru muniţia de artilerie adusă din străinătate, care va fi folosită în ofensivele româneşti din vara aceluiaşi an. Pentru proiectilele tunurilor calibru 57 mm, model 1916 şi 1917, a realizat "coafele de ogivă", care au mărit bătaia acestora cu 22%.

Lucrări ştiinţifice

• Curs de balistică exterioară (1899)
• Probabilité du tir (1900), inclusă în anul 1911 la Paris în Marea enciclopedie ştiinţifică.
• Memorii de metalurgie (1903)
• Teoria generală a calculului probabilităţilor (1910)
• Studiul tunului de asediu (1915)
• Metalurgia fontei, fierului şi oţelului (1926)
• Curs de metalurgie (1932)
• Curs de mecanică (1942)

Bibliografie

• Personalităţi româneşti ale ştiinţelor naturii şi tehnicii, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1982
• *** - 165 ani de existenţă a artileriei române moderne, Bucureşti, 2008