Bătălia de la Putineiu (14 ianuarie 1595)

Bătălia de la Putineiu (14 ianuarie 1595), între oastea munteană şi avangarda tătară.

Uciderea creditorilor levantini şi a garnizoanei otomane din Bucureşti, are loc în contextul alianţei antiotomane încheiate de conducătorii Transilvaniei, Munteniei şi Moldovei. Principele Transilvaniei, Sigismund Báthory (1581 – 1599, 1601 – 1602), încearcă să cucerească Timişoara, domnul Moldovei, Aron Tiranul (1591 – 1595), Tighina şi Ismail, în timp ce domnul muntean, Mihai Viteazul (1593 – 1601), se confruntă cu atacurile tătarilor lui Ghazi Ghirai II (1588 – 1597).

După răscoala antiotomană a domnilor din Moldova şi Ţara Românească, sultanul le-a găsit înlocuitori: Bogdan la Bucureşti şi Ştefan Surdu la Iaşi. În ajutorul instalării lor sunt trimişi Mehmed Sokollüzâde, aga ienicerilor, şi beylerbey-ii Mustafa paşa şi Aydın Hasan paşa. Pentru a împiedica această oaste să treacă Dunărea, Mihai şi-a concentrat trupele la Giurgiu, unde începe asediul cetăţii.

Aflând că tătarii pătrunseseră în Ţara Românească, lasă aici un detaşament şi, cu cea mai mare parte a trupelor, se retrage la Hulubeşti, pe Neajlov (lângă Călugăreni), supraveghind ambii duşmani. La cererea hanului, ca nepotul său să fie lăsat să treacă cu o pradă bogată spre Crimeea, domnul este de acord. Avangarda oştirii tătare (c. 4 000 de oameni) este surprinsă de fraţii Buzeşti şi Radu Calomfirescu, la Putineiu, în Vlaşca (14 ianuarie 1595) şi distrusă. Peste numai două zile, o nouă oaste, condusă de nepotul hanului, este nimicită la Stăneşti.

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011