Bătălia de la Roşcani (11 iunie 1574)

Bătălia de la Roşcani [Rîşcani, Basarabia] (11 iunie 1574), între domnul Moldovei, Ioan vodă „cel Cumplit” (1572 – 1474) şi oştile otomano-tătare, în contextul expediţiei otomane din anul 1574.

Intenţia sultanului Selim II (1566 – 1574), de a-l înlocui pe domn cu Petru Şchiopul (1574 – 1579, 1582 – 1591), s-a lovit de dârzenia cu care moldovenii s-au repliat în jurul lui Ioan vodă, ajutându-l în luptele de la Jilişte şi de la iezerul Cahul. Trădarea boierilor şi vremea nefavorabilă l-au obligat pe Ioan vodă să se retragă pe dealul Roşcanilor.

Cu ultimele puteri, un contraatac moldovean face inutilizabile cele 60 de tunuri otomane capturate: „Ion vodă ş-au dat glas cu cazacii, să să pédéstrească toţi, că pedestrimea moldovenească, ce era adunaţi în dobândă decât pre leafă, era aproape de 20 000 de oameni. Şi năvălind cu dânşii însuşi Ion vodă, au luat puşci uşoară de la turci şi legându tabăra, s-au dus înapoi şi s-au tras înapoi, la un sat, la Roşcani” (Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei). Tabăra este întărită cu şanţuri şi care. Încercarea trupelor otomano-tătare de a o risipi, s-a soldat cu un eşec. Atunci „s-au strânsu cu toţii, cu cei de la goană, i-au încunjurat, mai nainte de apusul soarelui şi toată noaptea i-au străjuit, să nu iasă dintr-acela loc. Daca s-au făcut zioă, cu toate puşcile [tunurile] au început a bate într-înşii, ci nimica nu le strica, că să îngropasă bine în şanţuri, … s-au apărat” (Ibidem).

În ziua de 11 iunie 1574, pe o căldură insuportabilă, lipsa apei şi suferinţa oştenilor săi, l-a obligat pe domn să negocieze capitularea. Cere conducătorului otoman, Ahmed paşa, să cruţe pe moldoveni şi cazaci, iar pe el să-l trimită viu sultanului la Constantinopol. Ahmed paşa jură de şapte ori pe Coran, iar Petru Şchiopul, de şapte ori pe Biblie, că toate cererile îi vor fi împlinite. După patru ore de discuţii cu comandanţii militari otomani, Ioan vodă este înjunghiat de beylebey-ul Rumeliei, Cighaleg Zadé Iusuf paşa, după care i se taie capul, iar trupul, legat de cămile, este sfârtecat. Soldaţii otomani au păstrat bucăţi de oase din trupul voievodului şi au înmuiat vârfurile săbiilor în sângele lui ca să preia din puterea şi vitejia acestuia. Capul i-a fost trimis la Bucureşti (Constantin Rezachevici) sau la Constantinopol (Dinu Giurescu), pentru a fi expus la Kan Çeşmesi („Fântâna Sângelui”), aflată la poarta saraiului sultanului, unde erau expuse de obicei capetele răsculaţilor şi trădătorilor (Aurel Decei).

Bibliografie orientativă

• George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011