Bătălia de la Vidin (14/26 ianuarie – 23 ianuarie/4 februarie 1878)

Bătălia de la Vidin (14/26 ianuarie – 23 ianuarie/4 februarie 1878). Operaţiune militară executată de armata română pe teatrul de operaţiuni din Nord Vestul Bulgariei, în vederea eliminării ultimelor forme de rezistenţă otomană.

Decizia Consiliului de Război de la Belarad a fost cunoscută de militarii din teatrul de operaţiuni, la 14/26 ianuarie 1878. Trupele române au încercuit cetatea Vidinului şi au deschis foc asupra acesteia, o zi mai târziu, beneficiind în acest sens şi de sprijinul logistic al bateriilor de artilerie de pe malul românesc al Dunării. Tirul concertat asupra oraşului a provocat pagube materiale iremediabile şi a pricinuit pierderea a zeci de vieţi omeneşti.

Din raţiuni umanitare, generalul Cernat a ordonat, la 20 ianuarie/ 1 februarie, încetarea focului pentru un timp, în speranţa că misiunea de încheiere a păcii, condusă de colonelul Fălcoianu, va da rezultatele mult aşteptate. Trimisul special al armatei române a fost primit cu toate onorurile cuvenite de către Izzet paşa, demnitarul otoman sub comanda căruia se aflau trupele de la Vidin. Acesta a refuzat negocierile cu privire la capitularea garnizoanei turceşti, preferând ca soarta acesteia să se decidă pe câmpul de luptă.

În zilele de 21 ianuarie/2 februarie şi 22 ianuarie/3 februarie garnizoana de la Vidin a fost supusă unui tir violent de artilerie. O zi mai târziu, la 23 ianuarie/4 februarie, a survenit semnarea armistiţiului ruso-otoman, motiv pentru care ostilităţile vor înceta.

Potrivit armistiţiului, trupele române intră în Vidin la 12/24 februarie şi în Belogradčik la 13/25 februarie 1878, ca urmare a înţelegerii dintre Süleyman Efendi, responsabil cu apărarea fortăreţei, şi cololonelul Cantili Grigore.

Bibliografie orientativă

• George Marcu (coord.), Enciclopedia bătăliilor din istoria românilor, Editura Meronia, Bucureşti, 2011