Basmul cult românesc

Basmul cult trebuie definit prin intermediul condiţiei estetice a acestuia, a modalităţii de tratare originală şi inedită ilustrată de diverşii autori. Esenţială este viziunea acestora asupra motivului sau temei prelucrate, aleasă din fondul folcloric comun. Marca specifică creaţiei culte este dată de unicitatea acesteia în cultura noastră. Basmul cult ca specie literară trebuie receptat în contextul orientării generaţiei de intelectuali români, scriitorii de la 1848, spre sursele folclorice de inspiraţie. Atunci s-au făcut primele eforturi de cultivare a gustului pentru stilizarea folclorului. Astfel, a luat naştere o literatură de inspiraţie folclorică care are ca punct de plecare exemplul lui Nicolae Filimon care a publicat în 1862 basmele: Roman Năzdrăvan, Omul de piatră şi Omul-de-flori-cu-barba-de-mătasă sau povestea lui Făt-Frumos. Nicolae Filimon este socotit drept unul dintre pionierii basmului cult românesc. El a urmat tiparul construcţiei folclorice, tratând-o într-o manieră cultă. Basmul cult a stat la baza dezvoltării literaturii fantastice.

Bibliografie

• Cubleşan Constantin - Antologia basmului cult românesc, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002, ISBN 973-35-1428-4