Elisabeta de Hohenzollern
de la Enciclopedia României
| Elisabeta Alexandra Josephina Charlotte de Hohenzollern | ||
| Născută | 12 octombrie 1894, Sinaia | |
| Decedată | 15 noiembrie 1956, Cannes, Franţa | |
| Ocupaţie | principesă a României, regina Greciei | |
| Părinţi | Ferdinand I şi Regina Maria | |
Elisabeta Alexandra Josephina Charlotte de Hohenzollern (n. 12 octombrie 1894, Sinaia - d. 15 noiembrie 1956, Cannes, Franţa), fiica regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, principesă a României, regina Greciei.
Biografie
Al doilea copil al principelui moştenitor al Coroanei României şi al Mariei de Saxa-Coburg-Gotha, Elisabeta a purtat numele primei regine a României, care, de altfel, i-a îndrumat şi primii ani ai copilăriei. Sub influenţa acesteia, principesa a deprins înclinaţia către frumos şi pasiunea pentru arte, îndeosebi muzica. Elisabeta şi-a desăvârşit educaţia în sistem privat, fiind singura dintre copiii cuplului care nu a urmat cursurile unei şcoli publice.
La 27 februarie 1921 s-a căsătorit cu principele moştenitor al Greciei, George, stabilindu-se în noua sa ţară de adopţie. A devenit regină în urma abdicării regelui Constantin I în favoarea fiului său, încoronat ca George II (septembrie 1922). Marcată de o îndelungată suferinţă, pricinuită de îmbolnăvirea de febră tifoidă şi rezervată în ceea ce priveşte obligaţiile ce derivau din demnitatea de primă doamnă, principesa Elisabeta a înţeles că este incompatibilă cu misiunea ce-i revenea. Situaţia limită în care se găsea familia regală elenă (George II a fost obligat în 1924 să abdice), i-a întărit convingerea.
A divorţat în 1935 şi a rămas în România până la instaurarea regimului comunist (1948). A preferat viaţa retrasă la Castelul Peleş sau conacul de la Banloc, în ciuda faptului că fratele său, regele Carol al II-lea, i-a dăruit la Bucureşti o reşedinţă cochetă, cunoscută ca Palatul Elisabeta. Alături de ceilalţi membri ai Casei regale a părăsit ţara ei natală la 4 ianuarie 1948 şi s-a stabilit în Franţa, unde şi-a câştigat existenţa dând lecţii de pian.
Pasionată de muzică, pictură şi literatură, Principesa Elisabeta a reuşit, în ciuda rigorilor ce decurgeau din statutul său, să-şi urmeze propriul drum.
Bibliografie
- George Marcu (coord.), Dicţionarul personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2009