Mihai Chiţac
de la Enciclopedia României
| Mihai Chiţac | ||
 | ||
| Născut | 4 noiembrie 1928, Soharu, judeţul Botoşani | |
| Decedat | 1 noiembrie 2010, Bucureşti | |
| Ocupaţie | general | |
 al României | ||
| Mandat 28 decembrie 1989 - 14 iunie 1990 | ||
Mihai Chiţac (n. 4 noiembrie 1928, Soharu, judeţul Botoşani - 1 noiembrie 2010, Bucureşti), general, s-a numărat printre şefii armatei trimişi de Nicolae Ceauşescu în decembrie 1989 pentru a reprima revoluţia de la Timişoara.
În primul guvern post-revoluţionar a fost desemnat ministru de Interne, perioadă în care a avut de înfruntat multiple convulsii social-politice. Din cauza violenţei cu care forţele de ordine au intervenit în zorii zilei de 13 iunie 1990 pentru a dispersa manifestanţii din Piaţa Universităţii, Chiţac a fost înlocuit de la conducerea Internelor.
La data de 15 octombrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să menţină condamnarea de 15 ani de închisoare în procesul revoluţiei de la Timişoara.
Biografie
Urmează cursurile primare în satul natal, gimnaziul în Dorohoi şi Oradea şi liceul la Bucureşti. A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, specialitatea Infanterie (1948 - 1949), şi apoi Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti, Facultatea de Arme Întrunite (1950 - 1952).
Din 1955, devine ofiţer de trupe chimice. În 1980, Chiţac devine doctor în ştiinţe militare cu teza „Tactica armelor nucleare şi chimice”.
În primii ani după absolvire este comandant de subunitate, apoi ofiţer în Marele Stat Major (1952 - 1954), în Comandamentul Trupelor Chimice (1955 - 1959), comandant al Şcolii Militare de ofiţeri de chimie din Câmpulung (1960). În 1961 obţine titlul ştiinţific de conferenţiar universitar în cadrul Academiei Militare, iar din 1968 ocupă poziţia de comandant al Trupelor Chimice din Ministerul Apărării Naţionale.
Între 17/21 decembrie 1989, Chiţac a făcut parte din grupul de generali trimişi de Nicolae Ceauşescu pentru a reprima revoluţia de la Timişoara. Revine în Capitală în după amiaza zilei de 22 decembrie, când cere la Televiziune, în calitate de comandant al garnizoanei Bucureşti, să nu se tragă în manifestanţi.
La 28 decembrie, Mihai Chiţac este numit ministru de Interne în primul guvern post-revoluţionar şi avansat la gradul de general-locotenent.
La conducerea acestui portofoliu, Chiţac a trebuit să se confrunte cu grave convulsii social-politice: mitingul din 12 ianuarie, manifestaţia anti-FSN din 28 ianuarie 1990, contramanifestaţia şi mineriada din 29 ianuarie, mitingul opoziţiei din 18 februarie, a doua mineriadă din 19 februarie, conflictele interetnice de la Târgu Mureş din martie, fenomenul Piaţa Universităţii (22 aprilie - 13 iunie), şi să asigure desfăşurarea în bune condiţii a alegerilor din 20 mai.
În calitate de ministru de Interne, Mihai Chiţac a ordonat intervenţia forţelor de ordine în zorii zilei de 13 iunie 1990 pentru a dispersa mulţimea din Piaţa Universităţii. Din cauza brutalităţii autorităţilor, au urmat ciocniri violente între forţele de ordine şi manifestanţi. Degenerarea evenimentelor a determinat înlocuirea sa din această funcţie. Chiţac a fost trecut în Centrala Ministerului Afacerilor Externe, unde şi-a încheiat activitatea profesională.
În 1997, Chiţac a fost trimis în judecată pentru reprimarea violentă a revoluţiei de la Timişoara, fiind condamnat doi ani mai târziu la 15 ani închisoare şi degradare militară de către Curtea Supremă, condamnare menţinută în anul 2000 după recurs, dar anulată în 2004 în urma unui recurs în anulare. În 2007, la rejudecare, generalul Chiţac a fost iarăşi condamnat, dar sentinţa a fost atacată cu recurs.
La data de 15 octombrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul, menţinând sentinţa de 15 ani de închisoare şi degradare militară.
A încetat din viaţă pe 1 noiembrie 2010, la vârsta de 81 ani.
Bibliografie
- Neagoe, Stelian - Oameni politici români, Editura Machiavelli, Bucureşti, 2007, ISBN 973-99321-7-7