Myriam Marbé

Myriam Lucia Marbé (n. 9 aprilie 1931, Bucureşti – d. 25 decembrie 1997, Bucureşti). Compozitoare şi pianistă.

Biografie

A început să studieze pianul cu mama sa Angela Marbé până la vârsta de 13 ani, apoi la Conservatorul din Bucureşti (1944–1954), unde i-a avut ca profesori, printre alţii, pe Florica Musicescu şi Silvia Căpăţână la pian şi Leon Klepper şi Mihail Jora la compoziţie.

După absolvire este angajată la Conservator unde va preda, în perioada 1954–1988, contrapunctul şi compoziţia. Printre elevii ei se numără Violeta Dinescu, Maia Ciobanu, Speranţa Rădulescu, Mihaela Stănculescu-Vosganian sau Livia Teodorescu-Ciocănea.

Publică articole de muzicologie în reviste de specialitate şi colaborează la lucrarea George Enescu. Monografie (2 vol., 1971). În 1977 publică De aducere aminte: Cantată pentru cor şi orchestră: Versuri populare în care „Myriam Marbé studiază foclorul muzical românesc legat de anumite ritualuri (de naştere, nuntă, moarte, anul nou, etc.) păstrate în unele sate din România, ritualuri arhaice datând din epoca precreştină şi adaptate cu timpul la religia ortodoxă-bizantină” (Corina Ungureanu-Kiss).

Compune două lucrări simfonice (Simfonia I „Ur-Ariadna”, 1988 şi Timpul inevitabil, 1994), lucrări vocal-instrumentale (Ritual pentru setea pământului pentru 7 voci, percuţie şi pian preparat, 1968, Jocus secundus pentru ansamblu instrumental, grup vocal şi bandă, 1969, Les Oiseaux artificiels pentru ansamblu instrumental şi recitator, 1979, Preţuitorul, pentru cvartet de coarde, tenor, recitator, trombon şi percuţie, 1990) sau lucrări concertante (Concertul pentru violă şi orchestră, 1977, Concertul pentru viola, da gamba şi orchestră, 1982; Concertul pentru Daniel Kientzy, saxofoane şi orchestră, 1986) ş.a.

A fost distinsă cu mai multe premii, printre care cele de la Concursul Internaţional de Compoziţie al Asociaţiei G.E.D.O.K.-Mannheim (1966, Premiul II, 1976, Premiul I), Premiul U.C.M.R. (1971, 1974, 1980, 1982), Premiul «Bernier» al Académie des Beaux-Arts din Paris (1972), Premiul Academiei Române (1977).

„Şi-a creat propriul său stil, o scriitură muzicală, o grafie proprie. În judecarea lucrărilor ei nu e necesară nici un fel de condescendenţă pentru femeia compozitoare. M. a fost un compozitor în toată puterea cuvântului, fără ca atributele feminităţii să fie sacrificate în expresia muzicală. Şi ce compozitor! Unul dintre cei mai de seamă maeştri ai muzicii româneşti de azi” (Anatol Vieru).

Bibliografie

• George Marcu (coord.), Enciclopedia personalităţilor feminine din România, Editura Meronia, Bucureşti, 2012