Pecenegi

Aria de acoperire aproximativă a pecenegilor în jurul anului 1015 d.H.

Pecenegii au fost o populaţie antică migratoare aparţinând ramurii vestice a neamurilor de limbă turcă şi erau înrudiţi cu vechii bulgari. În părţile noastre pecenegii sosesc în jurul anului 890. Ei sunt menţionaţi de cronicarul bizantin Cedren, de împăratul Constantin Porfirogenetul şi de scriitorul persan Gardîzî (1049-1053). Dintre triburile pecenege sunt amintiţii uzii, ai căror urmaşi sunt actualii găgăuzi, şi berindeii. Tot pecenegii sunt cei care îi silesc pe unguri să plece din Altekuz în urma unui atac.

Pecenegii au locuit în zone de câmpie, în Bugeac, Bărăgan, Teleorman, Burnaz, dar sunt atestaţi şi în Ardeal în anul 1224. Nu se poate preciza când s-au aşezat în Ardeal, unii istorici afirmă ca ar fi ajuns aici în urma înfrângerilor suferite în secolul al XII-lea de la bizantini. Mai probabil e ca ei să se fi stabilit în Ardeal mai repede, cam în jurul anului 1000, deoarece cronicile ungureşti spun că regele ungur Ştefan cel Sfânt ar fi luptat cu pecenegii în Transilvania în acea epocă.

În anul 993 pecenegii năvălesc la sud de Dunăre, dar nu se stabilesc ferm acolo decât în secolul al XI-lea d. Hr. În anii 1036-1038 sunt bătuţi de voievodul Kievului, iar în anul 1055 cumanii îi împing din zonele de la est şi de la vest de Nipru şi îi silesc să treacă în sudul Dunării, unde sunt înfrânţi mai târziu de împăratul bizantin Alexie Comnen.

În anul 1123 împăratul bizantin Ioan Comnen îi zdrobeşte definitiv şi pecenegii dispar ca factor politic. Rămăşiţele pecenegilor s-au aşezat apoi în vestul Peninsulei Balcanice şi în câmpia Panoniei şi vor juca un rol militar important în primele secole de existenţă a statului maghiar, dând acestuia chiar şi un rege, pe Samuel-Aba între anii 1041-1044.

Pecenegii au stat în ţinuturile noastre cam trei sute de ani şi au lăsat urme în toponimie, probabil şi în limbă, dar în măsură mai mică.

Bibliografie

• Giurescu, Constantin C., Istoria românilor, vol. I, ediţia a V-a, editura BIC ALL.