Tancul T3

Tancul T3 a fost folosit de armata română în timpul celui de-al doilea război mondial şi este indicativul românesc pentru tancul de producţie germană PzKpfw III sau Sturmpanzer III. A intrat în dotarea trupelor blindate române în toamna anului 1942 şi a fost utilizat în luptele din zona Stalingrad.

În armata română au fost vopsite în culoarea kaki şi aveau ca semn de identificare atât "Crucea Mihai", cât şi crucea germană. Armata română a primit modelul N, tancurile germane PzKpfw III fiind produse în mai multe variante (Ausfuhrung), de la A la N. Principala diferenţă pe care o făcea varianta N folosită de români era dotarea cu un tun de calibru mai mare (75 mm), faţă de variantele anterioare care aveau un tun de 50 mm, deci mai slab ca performanţe de tragere.

La momentul primirii lui de către armata română, tancul T3 avea deja performanţele depăşite de către blindatele inamice. După pierderea aproape a tuturor tancurilor T3 în luptele din zona Stalingrad, nu au mai fost livrate astfel de tancuri către armata română, renunţându-se la folosirea lor.

Materiale folosite de germani la construirea unui tanc T3 (PzKpfw III):

• oţel: 39 tone
• cositor: 1,4 kg
• cupru: 60,1 kg
• aluminiu: 90,4 kg
• plumb: 71, 1 kg
• zinc: 49,1 kg
• cauciuc: 125 kg

Caracteristici tehnice ale tancului T3 (PzKpfw III):

• greutate: 22,7 tone (posibil puţin mai mult la varianta N)
• echipaj: 5 membri
• motor: Maybach HL 120 TRM cu 12 cilindri şi 265 cai-putere
• viteza: pe şosea - 40 km/oră; pe câmp - 20 km/oră
• autonomie: pe şosea - 155 km; pe câmp - 95 km (posibil mai puţin la varianta N)
• capacitatea rezervorului de carburant: 320 litri
• lăţime: 2,96 metri
• înălţime: 2,5 metri
• armament: tun de 75 mm KwK, două mitraliere MG34 calibru 7,92 mm (una instalată în turelă, una coaxială)

Bibliografie

• Cornel I. Scafeş, Horia Vl. Şerbănescu, Ioan I. Scafeş, Trupele blindate din Armata Română 1919-1947, Editura Oscar Print, Bucureşti, 2005, ISBN 973-668-084-3