Tezaurul de la Moigrad

Tezaurul de la Moigrad (judeţul Sălaj) este un tezaur constituit din piese de aur, din epoca neolitică, unul dintre cele mai vechi descoperite pe teritoriul României şi unul dintre cele mai vechi tezaure din lume. Tezaurul se află în prezent la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti.

Descoperire

Tezaurul a fost descoperit în primele zile ale lunii martie 1912, de către un plugar din satul Moigrad, comuna Mirşid, judeţul Sălaj. Descoperirea a fost făcută pe dealul Măgura, 500 metri est de sat.

Aflat la arat, ţăranul a scos la suprafaţă cu brăzdarul plugului, neintenţionat, o bucată lucitoare de metal. Căutând cu atenţie la locul descoperirii piesei, a mai scos la iveală câteva piese metalice. Nu şi-a dat seama ce a descoperit şi nici din ce metal erau făcute piesele, şi anume că erau din aur. Abia seara s-a decis să le ia acasă pentru a le găsi o întrebuinţare, pentru că pe moment a vrut să le abandoneze pe câmp, negăsindu-le nici o utilitate.

Acasă s-a hotărât să vândă piesele şi peste câteva zile a încercat să le comercializeze în târgul de la Zalău, dar nu a găsit aici cumpărător pentru ele. I s-a indicat totuşi să încerce să le vândă muzeului din Cluj-Napoca. Muzeograful din Cluj-Napoca a refuzat iniţial să cumpere tezaurul, a doua zi însă s-a răzgândit şi a cumpărat de la ţăran numai piesele întregi, nu şi pe cele deteriorate. Suma cu care a fost achiziţionat tezaurul a fost derizorie. Piesele deteriorate au rămas în posesia ţăranului s-au pierdut, pentru că acesta le-a aruncat imediat după vânzarea pieselor întregi. Nu a mai fost recuperată niciodată nici o piesă dintre cele deteriorate şi nici până în ziua de azi nu se cunoaşte despre ce fel de artefacte a fost vorba, existând doar presupuneri în acest sens.

Datare

Datarea cu mijloace moderne a tezaurului l-a încadrat ca fiind confecţionat în prima jumătate a mileniului IV î. Hr., deci în neolitic (epoca nouă a pietrei), având în consecinţă o vechime de cca. 6.000 ani. Această vechime îl plasează nu numai între cele mai vechi tezaure din ţară, dar şi din lume.

Descriere

Tezaurul, realizat din aur masiv, e compus din patru piese, singurele care s-au păstrat după descoperirea din anul 1912. Cel mai mare artefact cântăreşte 800 grame, are o înălţime de 31,4 cm, lăţimea de 24,1 cm şi grosimea de 0,2 cm. Se consideră că reprezintă un idol feminin, imaginea Marei Zeiţe Mamă, divinitate a fertilităţii solului, a cărui cult se practica în neolitic în Europa şi Orientul Apropiat. Piesa e realizată dintr-o placă de aur şi are forma aproximativă a unui violoncel. Partea centrală prezintă o perforaţie, iar în extremitatea îngustată sunt amplasate două proeminenţe conice, realizate prin presarea "din spate" a plăcii de aur. Analiza metalografică a arătat că placa de aur e realizată din numeroase foiţe de aur nativ suprapuse, iar prin baterea acestora cu obiect dur, probabil cu un ciocan de piatră, foiţele s-au unit atât de strâns încât acestea par sudate. Suprafaţa acestei piese este foarte fin finisată.

Piesa a doua şi a treia sunt identice, având aspectul unor zburătoare cu aripile larg desfăcute, prezentând pe corp câte două proeminenţe conice. Proeminenţele sunt identice cu cele de pe piesa principală descrisă mai sus. La extremităţi şi în partea inferioară cei doi idoli "zburători" au câte două spirale de sârmă de aur, cu secţiunea rotundă. Piesele doi şi trei sunt realizate tot din placă de aur masiv.

A patra piesă e şi ea confecţionată tot din placă de aur masiv şi a fost interpretată ca reprezentând un personaj masculin, deoarece nu are cele două proeminenţe de formă conică precum primele trei piese. Corpul idolul acesta seamănă cu o pasăre în zbor planat şi al cărui cap foarte stilizat e ataşat de trunchi printr-un gât foarte lung. Ca şi piesele doi şi trei, şi aceasta are extremităţile împodobite cu spirale din sârmă de aur.

Toate patru piesele au în partea superioară perforaţii, care se presupune că serveau la a fi prinse cu cuie pe altarele divinităţilor pe care le reprezentau sau pe un alt suport.

După gradul înalt de finisare şi înaltul rafinament artistic al pieselor, se pare că meşterii din neolitic care au realizat aceste artefacte aveau o îndelungată experienţă în prelucrarea aurului.

Bibliografie

• Liviu Mărghitan - Zece tezaure carpatine, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1988